DESPRE STRES

Spread the love

Loading

Autor: † Dr. Onufrie Pop Arhiepiscop de Bergamo şi Mitropolit Primat al
Mitropoliei Autonome Creştin Ortodoxe de Bergamo şi Europa

Stresul este un răspuns nespecific al organismului la o acțiune nefavorabilă exercitată asupra să. Uneori, prin stres se înțelege largă sfera de stări care apar la om că răspuns la diversele interacțiuni extreme cu me­diul. Stresul poate avea atât o influență pozitivă, mobilizatoare, cât și una negativă, dezorganizatoare. El acționează la nivel de celulă, țesut, organ s.a.m.d.

La copii și adulți, stresurile (în primul rând cele cronice) fac să crească tensiunea arterială, măresc frecvența bătăilor inimii, perturbă digestia, scad imu­nitatea, slăbesc gândirea și capacitatea de muncă – așadar, înrăutățesc sănătatea omului și îi grăbesc im­batranirea. A trăi tot timpul în stres este totuna cu a conduce mașînă cu mare viteză fără să apeși pe frână și fără să iei în seama starea drumului: accidentul este inevitabil. Pe bună dreptate, cele mai periculoase sunt socotite a fi nu stresurile fizice, ci cele psihoemotionale. Tăișul lor e îndreptat în mod nemijlocit asupra sis­temului nervos și, în mod corespunzător, provoacă afecțiuni „pe teren nervos”.

O poveste arabă spune că un călător s-a întâlnit cu Ciumă. A întrebat-o: „Unde te duci?” „Merg la Bag­dad”, a răspuns ea, „că să omor cinci mii de oameni”. După o vreme, călătorul s-a întâlnit din nou cu Musafira nepoftită și i-a reproșat: „Ai zis că te duci la Bagdad că să omorî cinci mii de oameni, și ai omo­raț cincizeci de mii”. „Nu-i adevărat”, a întors cu­vânt Ciumă. „După cum am făgăduit, am omorât doar cinci mii de oameni. Ceilalți au murit de frică.”

Cauze de stres sunt șocurile nervoase, traume­le, operațiile, discuțiile neplăcute s.a.m.d. Dacă e să analizăm în lumina credinței creștine, de pe poziții­le moralei creștine, factorii stresogeni, într-o serie în­treagă de cazuri cauza lor primordială va fi descope­rita într-un oarecare păcat. Nu este nevoie să dove­dim în mod special faptul că, de exemplu, infidelita­tea conjugală poate duce la divorț, divorțul – la stres, iar stresul – la boală. Viață ne convinge destul de des că așa stau lucrurile. Iată și alte exemple.

Marina, o tânăra cu suflet delicat și vulnerabil, a reu­sit, cu prețul unor eforturi incredibile, să ajungă într-un post de prestigiu și bine plătit. Nu după mult timp a rămas gravidă. N-ar fi fost rău, însă „momentul era ne­potrivit”. Prietenele, colegele, părinții insistau că ea să facă avort: „mai așteaptă, o să naști mai încolo”. Feme­ia sovaia. După discuții de acest gen o apasă simtaman­tul neplăcut al unei tulburări și vinovații inexplicabile, senzația tulbure a unei primejdii ce o pândea. Au precumpanit însă interesele materiale și viitorul profesio­nal. Ce credeți că s-a întâmplat? Operația a fost făcută defectuos: în urmă ei, pacienta s-a ales cu o infecție. Marina a căzut victima propriului avort – propriului păcat de moarte! A fost distrusă psihic și moral, sufe­rînd așa-numitul stres postabortiv – suferințe sufletești foarte puternice datorate mustrarilor de conștiința. Nu a mai găsit nici o plăcere în muncă să.

Cercetările științifice arată că oamenii care iubesc puterea sunt supuși „stresului puterii”. Ei sunt excesiv de încrezători în sine și însetează să domine situația reală, însă nu sunt capabili să-i facă față. Domeniul de influență le este semnificativ mai mic decât domeniul intereselor și pretențiilor. De aici – boli vasculare și de stomac.

Dimpotrivă, în condițiile unui control prea slab asu­pra situației omul este pasiv, slab din punct de vedere volitiv, las, deseori se descurajează. Nu este în stare să inraureasca situația nici măcar când ea se află în sfera influenței și intereselor lui, și că atare se simte foarte apăsat. De aici – depresii, senzația de neputință, frică și neliniște, scăderea imunității și, că urmare, riscul crescut de cancer.

În mod evident, nu doar evenimentul că atare, ci și atitudinea noastră față de el reprezintă o sursă de stres. El ne rănește în primul rând când reacționăm la el incorect, necrestineste. Adeseori funcționează lanțul cauzal următor: păcat – stres – boală.

Din viață Apostolului Pavel se știe câte greutăți a avut acesta de înfruntat. În fiecare zi mor, spunea el de­spre sine (1 Cor. 15, 31). Bătăi, naufragii, atacuri ale talharilor, clevetiri, invidie, frig, foame, sete – iată o lista departe de a fi completă a necazurilor Apostolului (2 Cor. 11, 23-32). Și totuși, Dumnezeu îl mangâia tot mai mult pe alesul sau, pe măsură ce creșteau și suferințele lui (2 Cor. 1, 4-5). Asupra Apostolului Pă­vel s-au împlinit cuvintele Psalmistului: după mulți­mea durerilor mele în inima mea, mangaierile Tale au veselit sufletul meu (Ps. 93, 19).

„Pace să aveți între voi. Fiți îndelung răbdători că­tre toți. Să nu răsplătească cineva rău pentru rău, ci pururea cele bune să urmați unul față de altul și față de toți. Pururea bucurați-va. Neîncetat rugați-va. Pentru toate mulțumiți, de tot felul de lucru rău să va feriți.” (1 Țes. 5, 13-22). Această povața mantuitoa­re de suflet este un medicament minunat împotriva stresului.

Iar dacă vom reacționa la amărăciunile vieții pe dos de cum povățuiește Apostolul, fără smerenie și ruga­ciune, singuri vom crea terenul propice pentru stresuri. Bineînțeles, smerenia nu înseamnă pasivitate, capi­tulare. Dimpotrivă, ea presupune activitate lăuntrică: pocăință, înțelegere a situației, apreciere a valorilor și întoarcere către Dumnezeu cerând ajutor. Fără aceas­ta va fi mult mai greu să rezistăm stresului și mult mai ușor să ne pierdem echilibrul sufletesc.

Tagged: