Autor: Antoaneta Crudu, președintele Asociației Danubiana Galați
Într-o lume în care talentul e adesea eclipsat de zgomot, Bianca Daniela Grecu strălucește ca o lumină caldă, tăcută și fermecătoare, ghidată de o pasiune autentică pentru muzică și frumos. Elevă în clasa a XI-a la prestigiosul Colegiu Național „Costache Negri” din Galați, clasa “educator școlar”, Bianca nu este doar o tânără talentată, ci și o tânără care și-a croit cu răbdare și determinare drumul spre excelență artistică.
De la un copil timid, care nu rostea niciun cuvânt decât atunci când era întrebată, la o tânără care prezintă spectacole naționale și internaționale cu siguranță și eleganță, Bianca Daniela Grecu este dovada vie că atunci când muzica îți bate la ușă, chiar și cele mai sensibile suflete pot ajunge să cânte cu forța unui întreg univers.
Parcursul său muzical nu a fost lipsit de încercări. A început la doar șapte ani, timidă, cu o pianină prăfuită în casă și cu o mamă curajoasă care i-a devenit primul partener de studiu. A urmat apoi un traseu sinuos, cu schimbări de profesori, eșecuri temporare, voce pierdută, emoții și frustrări, dar și cu oameni providențiali care au reaprins flacăra în sufletul ei. Așa a devenit Bianca o interpretă completă: pianistă sensibilă, solistă de muzică populară și ușoară, organistă pasionată și un om de echipă dedicat.
Este absolventă a claselor de canto muzică populară, muzică ușoară și pian din cadrul Școlii Populare de Artă Galați de la Centrului Cultural “Dunărea de Jos” Galați și elevă în anul III la orgă electronică. Pe lângă toate acestea, este o prezență activă și esențială în cadrul Asociației „Flori de Dor”, unde nu doar cântă și prezintă evenimente, dar le și organizează cap-coadă cu o precizie și o pasiune rar întâlnite: de la afișe și diplome până la programul artistic, Bianca Daniela Grecu le gestionează cu o memorie impresionantă și o seriozitate de profesionist.
În spatele aplauzelor și premiilor, se află o fată caldă, blândă, dăruită artei și iubitoare de copii. Școala la care studiază, i-a revelat o altă chemare, aceea de a îndruma și forma micile generații, iar fiecare pas în grădinițe sau festivaluri este o dovadă că sufletul ei rezonează profund cu vocația educației prin artă.
Ca și cum muzica n-ar fi fost suficientă, Bianca își completează portretul cu darul desenului, cu aptitudini digitale înnăscute, și o sete de a învăța continuu, singură, metodic, atent. Este perfecționistă, muncitoare, atentă la detalii, dar mai presus de toate, sinceră în tot ceea ce face.
Bianca Daniela Grecu nu este doar o adolescentă talentată, ci o promisiune a artei românești. Are în ea har, disciplină, emoție și o lumină care, fără îndoială, va cuceri scene mari. Este dovada că rădăcinile noastre culturale pot prinde viață prin copiii care cresc frumos, în familie, în comunitate, în sunetul pianului sau în șoapta unui cântec popular.
Viitorul îi aparține. Iar noi nu putem decât să o privim cu admirație și să o aplaudăm, în timp ce pășește, demn și blând, spre locul care i se cuvine: pe scenă, în inima publicului.
Vă propun să o cunoaștem pe Bianca Daniela Grecu!
A.C.- Cum a început povestea ta cu muzica și ce te-a determinat să continui, chiar și atunci când a fost greu?
B.G.- Povestea mea cu muzica a început pe la 7 ani, lângă o pianină veche, prăfuită, uitată într-un colț al casei. Părinții mei au decis că e timpul să o trezim la viață și m-au dus de mână la primele lecții. Îmi amintesc cu emoție cum, la început, mi-a fost teamă să ating clapele… abia după ce am scris notele pe ele cu markerul, alături de mama, am prins curajul. Din clipa aceea, pianul a devenit prietenul meu.
Anii au trecut, lecțiile s-au complicat, am vrut să renunț, dar sprijinul părinților și al unui profesor care m-a înțeles cu sufletul m-au readus pe drum. Așa am descoperit și bucuria cântului …mai întâi muzica populară, apoi muzica ușoară și, într-un final, orga electronică.
Nu a fost ușor, dar a fost frumos. Fiecare pas, fiecare notă, a conturat o poveste care îmi e dragă și azi, o amintire vie, cu sunet cald de copilărie și curaj.
Astăzi, muzica nu e doar o pasiune. E felul meu de a simți, de a mă exprima și de a-mi aminti mereu cine sunt.
A.C.- Ce instrument sau gen muzical simți că te definește cel mai mult în acest moment?
B.G.- Genul muzical care mă definește este muzica populară, dar iubesc în egala măsură și muzica ușoară. Iar faptul că am studiat pianul mă ajuta atunci când învăț piese noi. Înainte de a le interpreta vocal, le interpretez la pian, în felul acesta sunt autodidact.
A.C.- Cum ți-ai descrie stilul artistic? Ce încerci să transmiți atunci când ești pe scenă?
B.G.- Am ales să interpretez muzică populară moldovenească pentru că îmi oglindește sufletul de moldoveancă. Mă regăsesc în acest stil prin temperament, prin profunzimea trăirii și prin energia pe care o cere acesta. Port cu mândrie costumul popular și iubesc în mod deosebit cântecele de joc, pentru că sunt pline de viață și energie. M-am născut în această zonă de sud a Moldovei și o simt parte din identitatea mea; e firesc ca stilul artistic pe care îl abordez să reflecte locul din care vin. De altfel, muzica populară tocmai asta face, păstrează și exprimă specificul fiecărei regiuni.
Când urc pe scenă, totul se transformă. Transmit emoție, bucurie, energie și sensibilitate. Scena e locul unde mă simt cel mai bine. Acolo nu exist decât eu și publicul. E un spațiu al adevărului, unde muzica vorbește în locul meu.
A.C.- Ai trecut prin multe etape și profesori.Ce ai învățat din fiecare schimbare?
B.G.- Fiecare profesor cu care am lucrat și-a pus amprenta asupra mea. De la fiecare am învățat câte ceva. Cum să fiu și, cum să nu fiu. Doar de la o doamna profesoară am învățat că iubirea de sine nu este neapărat o calitate atunci când calci în picioare sufletul unui copil pentru a-ți atinge scopul.
De la foarte multe doamne minunate și domni profesori minunați pe care Dumnezeu mi i-a scos în cale(aici aș mentiona: Cristina Boghici, Emilia Savu, Florin Kesler, Ionuț Donose, Angelica Capră, Olga Chiciuc și Monica Prisecaru) am învățat că nimic nu este imposibil de făcut atunci când este făcut cu dragoste și bucurie.
A.C.- Cum îți organizezi timpul între școală, repetiții, festivaluri și viața personală?
B.G.-Deși nu e atât de ușor, pe cât pare a fi, am învățat să-mi gestionez foarte bine timpul. Pun pe primul plan școala, proiectele de lecție pentru grădiniță, cărora le acord mai mult timp, iar orele de canto mi le-am fixat în zilele mai ușoare, când n-am foarte mult de învățat.
În ceea ce privește organizarea festivalurilor, le pregătesc din timp, iar dacă rămâne un volum mai mare de muncă în ultimele zile, reduc din programul de somn foarte mult. În orice caz, părinții mă susțin în toate și au grija să-mi dea câte o pauză atunci când văd că muncesc prea mult; o ieșire în oraș, o plimbare, un film ș.a.
A.C.- Ce te motivează cel mai tare atunci când simți că ai obosit?
B.G.- Cel mai mult mă motivează faptul că am o misiune de îndeplinit și o responsabilitate clară față de cei din jur, fie că este vorba despre concurenți, colegi sau public. Sigur, înaintea festivalurilor volumul de muncă este mai mare, iar oboseala își face simțită prezența, dar chiar și în acele momente, gândul că trebuie să ne prezentăm exemplar mă impulsionează. Seriozitatea cu care privesc fiecare eveniment și dorința de a-l onora la cel mai înalt nivel sunt forțele care mă țin concentrată.
Iubesc ceea ce fac și nu m-aș vedea vreodată renunțând. Muzica nu mă obosește… dimpotrivă, mă relaxează, mă încarcă și îmi oferă echilibrul de care am nevoie. E mai mult decât o activitate profesională, e parte din cine sunt.
A.C.- Care sunt profesorii care te-au ajutat în frumoasa ta cariera artistică?
B.G.- După părerea mea, toți profesorii pe la care am trecut, începând cu dna Olga Chiciuc, care mi-a pus „mana pe clape”, urmând dna Angelica Capră, care m-a dus spre performanță pianistică, apoi dna Doina Cecoi care m-a învățat primele vocalize și primul cântecel. Voi sări peste o doamna profesor, deși am învățat și de la dansa câte ceva, nu vreau să o menționez. A urmat apoi dna Mirela Sandu, la care am absolvit clasa de muzica populară. Dnele Emilia Savu și Cristina Boghici si-au pus amprenta pe tehnica mea vocală și mi-au netezit calea spre cariera artistică. Nu întâmplător am lăsat la final pe dna Monica Prisecaru, fost profesor de pian la Centru Cultural “Dunărea de Jos” Galați, și domnul Florin Kesler, adevărații mei mentori, oamenii, profesorii care m-au îndrumat, atât muzical cât și moral pentru a mă ajuta să depășesc greutățile întâmpinate în parcursul meu muzical. Tuturor profesorilor menționați le port respect și prețuire!
A.C.- Ce înseamnă pentru tine Asociația „Flori de Dor” și ce rol joci în activitatea acesteia?
B.G.- Părinții mei au pus bazele Asociației „Flori de Dor” datorită problemelor ce le-am întâmpinat pe parcursul meu muzical, din dorința ca alți copii să nu treacă prin situații similare cu ale mele.
Asociația „Flori de Dor” pentru mine înseamnă dreptate pentru copiii nedreptățiți, înseamnă vise împlinite, înseamnă locul unde mă regăsesc și mă simt acasă.
Rolul meu în aceasta asociație este de organizator, alături de părinții mei. Deși nu am vârsta, înlocuiesc cu brio rolul de secretară, mă ocup de partea IT/digitală, prezint evenimentul, susțin recital, și comunic îndeaproape cu micii concurenți și cu cei mari. Cum spune mama, sunt inima acestei asociații…
A.C.- Ce premii ai luat si la ce spectacole? Care a fost cel mai important premiu?
B.G.- De-a lungul timpului am înțeles că nu premiile contează, ci actul artistic, prestanța, prestația și conexiunea pe care o creez cu publicul.
Nu am participat la foarte multe festivaluri, dat fiind faptul că avem propriul nostru festival, aș fi intrat în concurență directă cu participanții înscriși la concursurile noastre. Însă, am obținut premii importante la cele câteva concursuri la care am participat, dar pentru mine nu a au avut mare însemnătate. Am pus mult accent pe emisiunile TV și pe spectacole, unde am urcat pe scenă aproape de toți marii artiști ai muzicii populare. Totuși as menționa un premiu foarte important, o plachetă pentru „cel mai bun prezentator” oferită de părinții mei, când am împlinit 17 ani, a fost cel mai emoționant premiu din viața mea.
A.C.- Ce te bucură cel mai mult în timpul unui festival: scena, pregătirile din spate, sau lucrul cu ceilalți copii?
B.G.-Cred că nu mi-am pus niciodată această întrebare în mod direct, dar, privind în urmă, îmi dau seama că tocmai volumul mare de muncă din spatele festivalurilor face ca satisfacția să fie atât de intensă. Dacă totul ar veni ușor, poate că nici bucuria nu ar avea aceeași profunzime.
Cel mai mult mă împlinesc momentele petrecute cu copiii, când vin să mă îmbrățișeze cu afecțiunea unei surori mai mari, când cântăm împreună și reușim să creăm clipe magice. Iar atunci când mă privesc cu admirație de pe margine, ca pe un model, simt că tot efortul a meritat din plin. Acele clipe dau sens muncii mele și îmi amintesc de ce am ales acest drum.
A.C.- Care este proiectul sau momentul de care ești cea mai mândră până acum?
B.G.- Dacă este să vorbim despre mândrie, de abia acum pot spune că sunt mândră de proiectul la care lucrez și, voi fi și mai mândră atunci când îl voi finaliza. Mi-am făcut deja 12 piese proprii și voi lansa primul meu album cu ajutorul lui Dumnezeu și cu multă muncă, exact în ziua în care voi împlini 18 ani, când vom organiza un spectacol de lansare de album. E un proiect frumos, costisitor, la care lucrez de un an. Deși se spune ca mândria e un mare păcat, chiar voi păcătui cu bună știința, pentru că se merită!
A.C.- Cum te-ai descrie în trei cuvinte? Explică apoi fiecare caracterizare?
B.G.- Modestie. Seriozitate. Ambiție.
Consider că sunt modestă pentru că nu am pretenții, îmi cunosc locul, sunt decentă, simplă și cumpătată în tot ceea ce fac.
Seriozitatea mă caracterizează prin calitatea lucrului executat cu conștiinciozitate și cu atenție.
Iar ambiția mă definește prin dorința mea arzătoare de a excela în tot ceea ce fac
A.C.- Ce calități crezi că te ajută cel mai mult în ceea ce faci?
B.G.- Implicarea, dăruirea, respectul fată de munca mea și a celorlalți, seriozitatea cu care tratez fiecare sarcina, perseverența, si nu în ultimul rând studiul muzical și dorința de a evolua în cariera mea artistică.
Toate acestea mă ajută să am rezultate bune în ceea ce fac.
A.C.- Cum îți păstrezi autenticitatea și bunătatea într-un mediu competitiv?
B.G.- Într-un mediu competitiv, în care majoritatea tinerilor de vârsta mea încearcă să găsească succesul abordând diferite stiluri muzicale pe care piața le cere, eu încerc pe cât posibil sa rămân autentică prin repertoriul ales(muzica autentică moldovenească), prin portul popular și prin evenimentele la care particip. Consider că nu mi-am dedicat toată copilăria studiului muzical pentru a merge să cânt la nunți și a interpreta orice stil care mi se cere.
Știu ce îmi doresc, știu unde îmi este locul, știu că ceea ce-mi este destinat va veni la timpul potrivit, de aceea bunătatea vine de la sine, iar frustrările se nasc din răutate și neputință. Eu am învățat că ceea ce oferi ți se va întoarce înapoi înzecit, iar „bunătatea dă naștere la bunătate”.
A.C.- Unde te vezi peste 5 sau 10 ani – pe scenă, în sala de clasă, fiind cadru didactic sau în culisele sau pe scena unor festivaluri? Poți fi peste tot!
B.G.- Mă văd absolventă a facultății de psihologie, de muzică, educator școlar, în timpul liber profesor de canto și organizator de festivaluri și evenimente. Totodată îmi doresc să fiu o prezență activă în viața artistică și culturală a Galațiului.
A.C.- Ce vis artistic ai și ce pași faci deja pentru a-l atinge?
B.G.- Visul meu artistic este de a deveni o interpretă îndrăgita de public, să am melodii proprii și spectacole pe scenele cele mai mari. Lucrez deja la primul meu album de muzică populară cu binecunoscutul dirijor Cristian Năstase, care îmi creează și orchestrează piesele, un proiect pe care îmi doresc să-l aduc în fata publicului gălățean și al întregii țări prin intermediul televiziunii în toamna acestui an. Bineînțeles că visul meu artistic nu se va opri la primul album, ci va continua cu alte și alte melodii noi și cu noi provocări.
A.C.- Dacă ai avea resurse nelimitate, ce proiect cultural ai crea pentru tineri ca tine?
B.G.- Aș pune bazele unui centru de creație la care sa aibă acces și copiii cu resurse materiale reduse. Nu m-as opri aici. Aș colabora cu media, radio, televiziune ș.a., și aș creea emisiuni speciale în care să promovez gratis tinerii, copiii talentați, care, de ce să nu recunoaștem, nu pot reuși decât dacă au pe cineva în spate lor.
NOTE DE FINAL …
Dincolo de note, există curaj și clape, cu rădăcini și aripi de sunete care se ridică cu mâinile întise, ce știu să cânte pentru alții…aceasta este Bianca Daniela Grecu…o voce care nu cedează și o tânără care are planuri mari de viitor!
O tânără cu mâinile pline de sunet, crescută între clape prăfuite și vise mari, care a învățat ce înseamnă drumul greu, tăcerea clapei care așteaptă curajul și vocea care se frânge înainte să cânte.
A muncit mai mult decât se vede, a dus pe umeri oboseala de care nu se plânge și, a înțeles devreme că talentul fără sprijin, poate rămâne mut.
De aceea, azi, deschide porți pentru alții, copiilor cu ochii mari și mâinile goale … și le întinde nu doar o mână, ci o inimă întreagă.
Pentru că știe. Știe cum doare imposibilul. Și cum renaște, atunci când cineva crede în tine!