DOAMNA TEATRULUI LUGOJEAN – MARIA VORONCA – CLOȘCA CU PUII DE AUR

”Viața mea s-a petrecut pe scenă…știi, Miuța dragă, atunci când pui suflet în ceea ce faci, când iubirea este baza tuturor activităților, atunci realizările tale vor avea success. Ce se întâmplă în teatru, e la fel ca în viață, este bine să faci totul cu conștiințiozitate, cu devotament, cu dăruire, numai așa te poți bucura cu adevărat…”


Așa a început actrița Maria Voronca povestea vieții ei, ”omul minune” al Lugojului, regizor, scenograf, profesor, ”impresar”, sau ”omul bun la toate”, cum toți cei care o cunosc știu ce puteri supranaturale are acest personaj al timpurilor noastre. O privești în ochi și simți adierea unui vânt cald de primăvară, sau puterea unui val ce te leagănă și te trimite încet la mal, câteodată este o mare liniștită, de multe ori un uragan atunci când trebuie să se finalizeze o piesă de teatru, așa cum a promis spectatorilor care așteaptă să pășească în foaierul teatrului lugojean.
Încălzită de plăcutul albastru al ochilor, de zulufii galbeni lăsați hai- hui pe frunte, îmbătată de mirosul parfumului ce venea de pe eșarfa colorată, am lăsat timpul să zburde, ascultam povestea unei vieți încercate, o viață hrănită cu iubire pentru teatru.Nu știa cu ce să înceapă, pentru că de oriunde ar fi început, zilele, chiar și nopțile tot în teatru s-au desfășurat, o viață de om aproape în întregime pe scenă, pe scândură, așa cum ne place să spunem.
Despre piesele în care a jucat, despre rolurile primite, actrița Maria Voronca putea să-mi povestească zile în șir, însă mai puțin despre viața personală, foarte greu am putut să scot ceva de la ea (am tras-o totuși de limbă în timpul delasărilor, în autocar, stând aproape de ea, pe scaun), nefiind un om care își expune suferințele, greutățile, durerile. Este de-ajuns să ne îmbrățișeze și simțim cum toată viața se adună și în fața noastră se formează un bulgăre ca un diamant, noi suntem bucuria ei, noi actorii amatori ai acestui teatru lugojean, vechi de peste 120 de ani.


Scriitorul, jurnalistul, poetul Mircea Anghel (un prieten de suflet pentru actorii amatori), a numit-o: ”Cloșca cu puii de aur” și așa i-a rămas numele, i se potrivește perfect.
Consider că am avut un mare noroc în viață să o întâlnesc pe această mare doamnă, să învăț de la ea multe lucruri frumoase și care dacă le punem cap la cap formează o adevărată artă, prezența doamnei Maria Voronca aduce armonie în jur și umple multe suflete cu bucurie. De aceea suntem plini de viață și mereu puși pe șotii, de aceea zâmbim de dimineață până seara, de aceea ne îmbrățișează spectatorii, motorul mașinii în care am urcat se numește Maria Voronca și are suflet sută la sută românesc. În momente grele ale vieții mele, îmi aduc aminte de lungile discuții purtate cu ea în autocar, erau acele dimineți în care soarele își căuta loc pe cer, sau acele seri în care apusul pleca frânt de oboseală:
”Vezi ce văd și eu? Acest picur de lumină care apare ca o flacără imensă, dând impresia că arde întreg pământul…Spune-mi, Miuța dragă, tu vezi această rază de lumină ce se pierde în norii gri, pufoși, vai, și curcubeul… un drum luminat al nașterii stelelor…noi suntem mereu aici, acum și pentru totdeauna…”
Vedeam, cum să nu văd aceste spectacole unice realizate de bolta cerească, numai pentru noi, în acele momente mă cuibăream în palma lui Dumnezeu și om fiind ațipeam, dar mă trezeam brusc atunci când doamna Maia începea să-mi povestească despre copilăria, adolescența, despre viața ei în general. Consider că nu fac nicio ”infracțiune” dacă povestesc publicului cititor și iubitor de teatru despre marea doamnă a teatrului lugojean, trebuie să știe toată lumea cine a fost și cine este doamna Maia Voronca, să știe lumea despre efortul imens depus în teatru, mai ales în Teatrul Municipal ”Traian Grozăvescu”, despre dăruirea și iubirea cu care această ființă nemaipomenită calcă scena și face ca lugojenii să zâmbească, să râdă chiar în hohote sau să plângă…oare câți dintre noi nu am intrat în teatru supărați pe viață și am ieșit curățați de impuritățile zilnice, câți spectatori nu așteptau cu sufletul la gură un spectacol cu actorii amatori lugojeni, sau alți actori din țară, știind că la finalul piesei se vor încărca cu starea de bine, cu iubire de viață, cu dorințe, cu tot ce este frumos, și povestea începe:
A avut o viață foarte grea, însă niciodată nu s-a plâns, dar nici nu avea cui, toți oamenii din acele vremuri trăiau greu, ciudat, chiar și mie când îmi povestea, doamna teatrului avea un zâmbet larg pe față, îmi spunea cu bucurie despre acei ani grei, vocea ei îmi oferea căldură sufletească, ascultam povestea și mi-o imaginam pe fetița Maria, supraviețuitoarea acelor timpuri.


Maria Voronca s-a născut în Bucovina, la Cernăuți, la data de 14 iulie 1939. Familia a trebuit să se refugieze pentru că a venit războiul. Au ajuns în Banat, la Lugoj, pe atunci Maria împlinise 5 anișori.
Își amintea foarte bine că s-a acomodat repede cu Lugojul, îi plăcuse din prima clipă orașul. A început școala și în clasa I a avut primul contact cu scena interpretând rolul de ”Albă ca Zăpada”. Lucrurile au decurs normal, erau fericiți că ajunseseră într-un oraș atât de frumos dar viața le-a dat o lovitură, tatăl ei a decedat și au rămas singuri, mama și cei doi copii, vremuri grele, periculoase, însă mama Mariei era o femeie puternică și i-a crescut cât a putut de bine. Copilul Maria Voronca a înțeles de la început că trebuie să fie alături de mama sa, să o ajute la treburile gospodărești, să fie ascultătoare, crescând și-a dat seama că adevărata bucurie o are atunci când intră pe scenă, astfel că și-a canalizat gândurile spre actorie, fetița era atrasă de muzică, poezie, actorie.
Chiar dacă o duceau greu, acele vremuri au fost cu adevărat curate și adevărate, niciodată nu vor mai exista așa vremuri, spunea Maria Voronca, doamna Nica Iustin Șerbănescu, regizoare a teatrului lugojean în acele vremuri, mergea la toate școlile din oraș pentru a descoperi talente noi, așa a avut norocul Maria Voronca să fie desoperită. Fiind o fetiță foarte talentată a fost ușor remarcată și propusă imediat să joace în rolul unei pioniere pe nume Maia, în piesa ”Platon Krecet”, o piesă rusească scrisă de A. Kornelciuk și din acel moment așa i-a rămas numele. Și uite-așa, dintr-un spectacol în altul, tânăra Maria a ajuns în trupa mare de teatru din care făceau parte actorii Vali Sprânceană, Vasile Gangan (tata lui Eugen Gangan), Tiberiu Ciorogaru, Lia Barboni, Iosefina Stoia, Jana Cotarcea, și mulți alții. Erau vremuri frumoase, pline de speranță, Lugojul era prosper în activități culturale, își amintește că trupa de teatru acționa în cadrul Casei de Cultură ”Eftimie Murgu”, situată pe lângă primărie și erau în jur de 45 de actori. În acei ani, spunea doamna Maia, era un privilegiu să faci parte din acea trupă de teatru, nu oricine ajungea să fie acceptat, Vasile Gangan, un actor, un profesionist, foarte exigent, aprecia oamenii talentați oferindu-le roluri pe măsură, Lugojul îi iubea, așa cum îi iubește și astăzi pe acești oameni devotați actoriei, care după orele de muncă pășesc cu bucurie în Teatrul Municipal ”Traian Grozăvescu” și repetă cu pasiune pentru piesa ce urmează să fie pusă în scenă. Și da, totul este făcut din pasiune, din iubire pentru teatru, din respect pentru cei care își fac timp să ne privească, aceasta este lumea noastră, o lume care ne oferă satisfacție, o lume în care actorul reușește să fidelizeze publicul astfel încât la final să avem toți parte de un schimb de energie care se numește viață, spun asta pentru că nu doar actorii dau viață personajelor ci și spectatorii.
Activitatea cultural-artistică a talentatei Maia Voronca a fost una vastă, a participat la ”Cântarea României”, faza pe țară după care a urmat Conservatorul din Lugoj de 5 ani, a jucat în foarte multe piese, amintesc câteva: ”Titanic Vals”, ”Doamna Nevăzută”, ”Masca lui Neptun”, devenise o vedetă locală, primea premii peste premii. La numai 18 ani actrița Maria Voronca joacă la București în piesa ”Hanul la răscruce”, Eugen Lovinescu, unde reușește să facă un rol de compoziție foarte bun.
Tânără, frumoasă, talentată, Maria Voronca avea un ideal, și anume să ajungă pe o scenă profesionistă, așa că a dat examen la Craiova la teatru și a reușit. Activitatea cultural-profesională și-a început-o la Turda unde a interpretat zeci de roluri, i se îndeplinise visul, Maria Voronca devenise o actriță foarte cunoscută și iubită de oamenii orașului. A urmat căsătoria, a venit pe lume fiica sa și iarăși destinul a adus-o la Craiova unde a profesat 11 ani fiind angajată la Teatrul Liric. Aici a jucat în spectacole muzicale cum ar fi ”Uite tata, nu e tata”, piesă jucată de peste 700 de ori, apoi piesa ”Mary Poppins”care și aceasta a fost jucată de peste 400 de ori, și în multe altele pe care și le amintește cu drag.
S-a întors din nou la Turda, îi murise soțul și nu își mai vedea rostul în Craiova, era foarte atașată de orașul unde și-a început viața de actor profesionist, aici o așteptau prietenii actori, aici a rămas la pensie și după Revoluția din Decembrie 1989 s-a hotărât să înceapă o nouă viață în orașul copilăriei, orașul care a consacrat-o și anume Lugoj. Domnul director din acele vremuri, profesorul Nicolae Blidariu, a primit-o cu brațele larg deschise, acesta a fost momentul cel mai important pentru trupa de actori și pentru teatrul lugojean.
De câte ori am avut șansa să stau lângă minunata Maria Voronca, să o ascult, să vorbesc despre orice lucru din viața noastră, și mai ales despre teatru, am văzut în ea o femeie foarte puternică, o ființă specială, micuță de statură, cu frumusețea sufletului în ochi, cu gingășia trupului în zâmbet, am simțit că asemenea oameni sunt greu de găsit și pentru că am avut acest noroc îi mulțumeam lui Dumnezeu, dar cum să nu mulțumești, cum să nu te bucuri, când la orice pas te învelești cu lucruri bune, cu stări extraordinare care îți cimentează psihicul, de câte ori nu am vrut să-i spun că o iubesc…de câte ori nu am îmbrățișat-o în gânduri, în rugăciuni, în prietenie iubire! Ieșirea la pensie nu a fost o piedică în calea ei, a deschis din nou poarta orașului multicultural, orașul sufletului ei, aici unde a crescut, aici unde s-a îndrăgostit prima oară, aici unde s-a format ca om, ca actor, aici unde se odihnesc părinții ei, aici în Lugoj actrița Maria Voronca și-a început noua viață care parcă luminează mult mai puternic clădirea Teatrului Municipal ”Traian Grozăvescu”, este iubită de publicul lugojean iar actorii îi sunt devotați.
Acum, la această vârstă onorabilă și venerabilă, eroina noastră, vrea să fie mai departe regizor, actor (a fost profesor de dramaturgie la Școala de Arte ”Remus Tașcău”) și mai ales impresar al acestei trupe despre care sunt numai laude cu milioane de aplauze…acum, la această vârstă frumoasă, actrița Maia își varsă lacrimile amare pe o scenă goală, tristă, într-un teatru fără viață, suferința ei o trăiesc și inimile noastre, o trăiesc și spectatorii, și vina principală o are un virus care a provocat o adevărată pandemie în lume, dar…am auzit gongul, văd cum speranța ne deschide poarta vieții, omenirea va fi salvată, până atunci ne trimitem gândurile unde putem. E de remarcat de-a lungul anilor în activitatea trupei de teatru, repertoriul bogat și variat atingând genuri diferite, de la classic la contemporan, comedie, dramă, baladă și multe, multe spectacole pentru copii. Astfel actorii au avut posibilitatea să joace roluri multe câștigând experiența și măiestrie în arta interpretării. La toate acestea a contribuit și notorietatea regizorilor și așa trupa de teatru a ajuns la un nivel de interpretare demn de premiat în toate festivalurile din țara și de peste hotare.
În acest oraș plin de cultură, eroina orașului, doamna Maria Voronca, continuă să regizeze cu toată forța și dragostea, să pășească pe scenă alături de puii ei, actorii amatori ai teatrului lugojean (oameni care în afara serviciului intră în lumea fericirii, a extazului, a bucuriei, intră pe scena teatrului și dau publicului tot ce au mai bun în ei, răsplata fiind ropotul aplauzelor care le curăță sufletul și care îi face să plângă…de bucurie), tot ce face este din inimă și cu dăruire dusă la extreme, nu ține cont de timp, de vârstă, și nu cere nimic în schimb, și da, pot spune că merită iubirea și toate aprecierile tuturor care o cunosc, niciodată nu s-a plâns, niciodată nu a bătut la porți pentru a cere ceva anume, dimpotrivă, a ajutat cât a putut oamenii săraci, tinerii dornici de cunoaștere, îi mulțumește lui Dumnezeu că primește sănătate, putere de muncă, mulțumește vieții pentru tot ce i-a oferit, este fericită că aparține acestui oraș și mulțumirea cea mai mare este lacrima din ochiul spectatorului, o lacrimă pe care doamna Maia o simte chiar dacă în întunericul din sală nu se vede, astfel că după fiecare piesă de teatru regizată sau jucată de actrița Maia Voronca se mai pune o piatră la temelia culturii lugojene, această piatră fiind cel mai de preț cadou din partea ei pentru orașul Lugoj.
”Cloșca cu puii de aur”, Doamne, câtă dreptate are prietenul nostru Mircea Anghel, cel mai mare iubitor de teatru, cel mai cuminte și atent spectator, într-adevăr regizoarea Maria Voronca este Cloșca cu puii de aur, ea ne ține sub aripile calde atunci când avem nevoie de cunoaștere și tot ea ne dă drumul pentru a păși pe nenumăratele scene ale orașelor din țară sau din afara țării.
Este o eroină, și spun acest lucru datorită prezenței sale în Lugoj, nu a ales să stea cu familia ei în Făgăraș, ci a ales să stea alături de noi, este eroina zilelor noastre, este mama spirituală, regizoare, actriță, este prietenă, este omul care ne-a insuflat pofta de a repeta, de a juca teatru, de a pune accent pe tehnică, pe dicție, pe corectitudine și professionalism, ne spune mereu:
”Dragii mei, este foarte important cuvântul, dar și gândul, să țineți minte aceste lucruri, niciodată să nu dați voie să iese sclipirea din voi, trebuie să aveți întotdeauna un crez, măi copii, trebuie să fiți sinceri cu voi și să lucrați mult la fiecare frază pe care urmează să o spuneți pe scenă, și nu doar pe scenă…gândiți-vă la faptul că în seara acasta trebuie să jucați atât de bine și să vă închipuiți că în sală s-ar putea să fie un singur om, un spectator pentru prima dată, sau s-ar putea să fie un om pentru ultima data la teatru”.
Mă treceau fiorii auzind aceste cuvinte atât de adevărate, simțeam o mai mare bucurie dar și nostalgie parcă, treceam prin toate trăirile, defapt ne spunea că înainte de toate trebuie să fii om, să respecți ceea ce faci, iar ceea ce vrei să faci să fie cu devotement.
De peste 15 ani învăț și tot învăț de la această actriță profesor, care și-a pus viața în palma actoriei, și-a dedicat cea mai mare parte din viață Teatrului ”Traian Grozăvescu”, are un scop și anume să formeze actori buni, să descopere talente dându-le o mai mare strălucire, a ajutat mulți tineri lugojeni să ajungă la Facultatea de Teatru, să ajungă actori buni, să ajungă oameni responsabili și respectabili, datorită acestei doamne cu părul de aur am înțeles că spiritul trebuie să ne fie puternic, inima bună și sufletul deschis, oriunde mergem, în țară, în afara țării, această doamnă a teatrului ne încarcă cu bucurie, respect, voință și demnitate, dacă aș putea să dau timpul înapoi, măcar cu 10 ani, cu siguranță i-aș acorda mult mai mult timp doamnei Maia, i-aș săruta în fiecare zi obrajii tineri și i-aș mulțumi oferindu-I flori, actrița Maria Voronca, ”Cloșca cu puii de aur” iubește mult florile.
Doamne, câte seri seri memorabile sunt în sufletul meu cu doamna Maia, sunt serile de spectacol la Lugoj care străluceau în luminile reflectoarelor și a aplauzelor, sunt serile lungi când repetam și uitam de noi în teatru, sunt serile când recitam din marele poet Mihai Eminescu alături de vocile divine ale corului Ion Vidu, cât de impresionată a fost doamna teatrului lugojean în momentul în care a fost premiată la Gala Premiilor Lugojene, ediția a VIII-a, 2018***Trofeul pentru întreaga carieră ***, organizată de Primăria Municipiului Lugoj și Fundația Europeană Drăgan, în parteneriat cu săptămânalul „Redeșteptarea”, mă bucuram în sală ca un copil mic care a primit un cadou de suflet. Dar haideți să vă spun despre serile petrecute la Festivalul de teatru din Fălticeni, seri trăite la intensitate maximă alături de marii actori ai teatrului românesc: Draga Olteanu Matei, Dorel Vișan, Medeea Marinescu, Ovidiu Cuncea, Marius Bondochi, Claudiu Bleonț, Vladimir Găitan, Claudia Motea, aceste întâlniri se prelungeau în restaurantul hotelului unde eram cazați toți participanții la festival și unde minunata noastră colegă Maia Voronca le povestea cu atâta iubire despre noi, despre actorii pe care îi ținea în jurul ei, iar ceilalți o ascultau cu respect și o felicitau pentru efortul depus în regizarea atâtor piese de teatru. Intram în noapte și acești mari actori uitau că mai trebuie să dormim, țin minte cum doamna Draga iubea să ne recite din poezia lui Grigore Bugarin, un poet de care nu uitase niciodată și a căror poezii îî ungea sufletul încă de când locuise cu părinții la Lugoj. Noi ascultam fermecați de glasul și de bucuria cu care recita această mare actriță care ne săruta mereu pe frunte și ne îmbrățișa spunând într-una cât de impresionată era de noi, cum am jucat în piesă, ne admira pur și simplu.

Cum să nu te bucuri când ai șansa să ciocnești un pahar cu vin cu acești titani ai teatrului românesc, cum să nu fii fericit când stai ore în șir ascultând povești adevărate din gura acestor oameni atât de valoroși, aveam ce să învățăm de la ei, râdeau și povesteau, eu, ascultam și mă bucuram, priveam acest tablou viu, vorbitor, ochii lor străluceau în brațele acelor nopți, eram fericiți și această fericire se amplifica cu fiecare minut petrecut în mijlocul acestor oameni dedicați cu totul actoriei, simțeam cum țara mea îmi vorbește și mă mângâie pe cap, simțeam bucuria faptului că m-am născut român, parcă și pereții acelui restaurant căutau să prindă cuvintele și bucuriile din jur, undeva, în lustrele de deasupra noastră se nășteau speranțele unui nou început, o voce din oglinda imensă de la intrarea în hotel mă striga pe nume, peste tot era magie, nu am pierdut niciun cuvânt, niciun zâmbet, niciun hohot de râs, am scris totul în cartea inimii mele.
Ce bine a zis A.L.Mencken: ”Teatrul nu este viață în miniatură, ci viață mărită enorm, viață exagerată înfiorător”
România a avut și are valori, oameni care trăiesc pentru a dărui, actori care își dedică viața scenei, publicului, artei, cultura ne înalță, cultura ne ajută să trăim frumos, cultura ne deosebește, tot ea ne trimite sentimente extraordinare, ca să aduci bucurie în sufletul unui om trebuie să îți fie sufletul curat, să ai ferestrele inimii larg deschise, numai așa un spectator se va îndrăgosti de tine și va dori să calce din nou mocheta din sala de spectacol.
Dar toate aceste învățăminte sunt de la nimeni alta decât actrița Maria Voronca, doamna care vă sună de fiecare dată când pe scena Teatrului Municipal Lugoj se joacă o piesă de teatru, dragi spectatori și admiratori ai noștri, dragi lugojeni, dumneavoastră știți oare cât vă iubim noi? Nu cred că știți, însă aflați acum când citiți acest articol pe care l-am scris cu ajutorul sufletului care nu doarme niciodată și care încearcă să vă aducă aminte în aceste vremuri tulburi în care pandemia se crede la ea acasă, că noi nu v-am uitat nici râsul, nici oftatul, nici mirarea, nici suspinul, vă cunoaștem fiecare mișcare și ne este dor de ochii cu care ne-ați privit zeci de ani, ne este dor…
”Miuța, dormi? Privește cerul…câte lumini, sunt milioane de stele, fiecare stea cu rolul ei, fiecare luminează atît cât îi este dat să lumineze, îți dai seama, o singură stea dacă este pe cer, noi, pământenii o putem vedea, o stea fără nume…ne asemănăm, nu crezi?” (Nu dormeam, autocarul nostru gonea spre alt oraș, alt teatru, altă scenă, trebuia să fim acolo dimineața, de aceea mergeam noaptea, glasurile actorilor: Tudor Trăilă, Ilie Constantin (Zamă), Ovidiu Decean,Ileana Căprariu, Loredana Lupescu, Lăcrămioara Bercean, Cristina Velici, Constantin Goloșie, Irina Rusu, Oana Balaban, Melania Militaru, Alexandra Jivan, Eugen Curelici, Cristian Alexandru, Daiana Suba, Denis Târziu nu se mai auzeau, erau obosiți, unii adormiseră, alții probabil se uitau la stele așa cum ne uitam noi două, a doua zi urma să dăm viață lui Pinocchio, sau Gaițelor sau Hangiței, sau unei Stele fără nume, poate o Rugăciune era de prisos ca să ajungem cu bine la destinație, Doamne, cât de frumoasă este viața de actor, ție îți mulțumim pentru tot!)
Maria ROGOBETE (un pui ieșit de sub aripa doamnei teatrului lugojean Maia Voronca- CLOȘCA CU PUII DE AUR)

Tagged:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *