Doamne, ocrotește-i pe români!

Spread the love

Loading

Autor: Ion TECA

Miroase a război! Unii și-au retras oficialii…

Războiul este aproape, iar noi tot cu omicronul.

Dar la noi nu trebuie să mai vină războiul, deoarece aici transportul, energia, gazul, fabricile, sunt distruse fără război. Iar dacă ar mai veni peste noi și cel mai sinistru fenomen social, care, pentru unii, care pică în plasa acestuia, nici nu știu miza lui, ar fi dezastru.

O bună parte a presei se ambiționează, pe de-o parte, să victimizeze pe vecinii noștri, nevinovați, tradus „de la margine” (Ykrain = y-lângă, de la, krai-margine, ținut), iar pe de altă parte, să demonizeze pe cei care, de-a lungul timpului, nu au rămas în conștiința publică, ca niște gentlemeni (conaționalii lui Dostoievscki), ba, din contră.

Consider, că, în anumite momente din istorie, noi, românii, am „ieșit” șifonați, și datorită, „neispiratei”… inspirații. OK! Nu suntem în postura de a da tonul, dar, puțin, mai pragmatici, puteam să fim, cum, de altfel, ar trebui să fim și acum.

Noi suntem, în acest moment, într-o coaliție, unde, în mod normal, suntem sub umbrela Art. 5, dar văd că decidenții politici se îmbată cu apă rece. Am așteptat americanii 45 de ani și, poate, acesta-i motivul pentru care am fost fideli parteneriatului cu ei, urmându-i, fidel, atât în Irak, cât și Afganistan, fără ca, statul român, să fi prezentat, vreodată, avantajele acestor acțiuni.

Dar, în acest moment e vorba de securitatea noastră, pentru că, din Crimea la Constanța sunt, în linie dreaptă 400 km, deci, cu mult mai puțin, decât bătaia rachetelor rusești.

Eu nu pot să înțeleg poziția noastră obedientă și slugarnică (din 3 mai 1997, când s-a semnat rușinosul și umilitorul Tratat cu Ukraina), în a fi de acord cu un stat artificial, care nu a existat, niciodată, în istorie, fiind creația liderului URSS, Hrusciov, ad hoc, după WW II.

Este statul care nu a amendat, niciodată, Pactul Ribentrop – Molotov, fiind beneficiarul unor teritorii, recunoscute, ca, fiind, ale altora, inclusiv, Insula Șerpilor, nordul Deltei Dunării (sudul Basarabiei, Cahul, Ismail, Bolgrad), jumătate din Bucovina, Herța, și nordul Maramureșului (peste Tisa), românești get-beget, adică, ale noastre. Plus, politica de asimilare agresivă față de minoritățile conlocuitoare, care este cu mult sub nivelul primar al unor drepturi acordate, incipient și natural minorităților, chiar dacă este parte la niște înțelegeri internaționale în acest sens. Românii din Ukraina nu au dreptul la exprimare în limbă română, nu au dreptul la exprimare culturală în limba română, nu au dreptul la școală în limba noastră și, chiar, până nici slujba nu se poate în limba maternă.

Și, îmi spunea un prieten, să nu încercați, să mergeți cu mașină, cu număr românesc, prin comunitățile de români…merită încercat, dar se pot întâmpla multe fenomene…

Referitor la ruși, ce să zic? Și-au revenit bine, după degringolada perestroikăi gorbacioviste și atmosfera bahică a lui Elțîn și încearcă să se mențină la statutul de mare putere.

Să nu ne închipuim că au renunțat, vreodată, la intențiile de dominație istorică și particulară.

Dar, mai nou, conform noilor tendințe moderne, nu se mai cade ca o superputere să cucerească un teritoriu, (doar când se scapă controlul), ci se menține influența, prin autorități obediente.

Eee … aici e aici!

În Ukraina s-a scăpat de sub control … controlul, grație, ruperii înțelegerii de către o altă putere, că dacă se va sfârși războiul rece, NATO nu se va extinde către est și, chiar, dacă se va extinde, nu se vor instala capabilități militare, iar, în plus, va exista un „buffer zone” care va defini un „statu quo” necesar, în menținerea unui echilibru planetar.

Rusia Kieveană s-a format pe teritoriul actualului stat Ukraina, iar de la Testamentul lui Petru cel Mare, au fost mereu prezenți, de la Marea Baltică la Marea Neagră, iar din 1812, în urma războiului ruso-turc, pănă la Prut și Delta Dunării, când au smuls, savamolnic, Basarabia, menținându-și influența și dominația pe o bună parte a actualului teritoriu al Ukrainei.

Oare, crede, cineva, că, dacă Hrusciov, s-ar fi gândit că URSS va pica, granițele ucrainiene, actuale, arătau la fel? Poate, nici, nu mai exista.

Sau, în urma destrămării, URSS, nu ar fi acționat atunci, dacă știau că Ukraina va încerca să iasă de aub influența Rusiei?

Noi, în schimb, nu trebuie să uităm următorul aspect: De-a lungul timpului, în războaiele purtate, în special cu turcii (și au fost multe), teatru de război a fost teritoriul … Țărilor Române, inclusiv prima fază din Războiul Crimeii.

Deci, oameni buni, ținănd cont de cele prezentate, eu mă întreb dacă politicienii noștri au ceva în comun cu interesul național.

Strategi, am înțeles, nu avem, dar, chiar, diplomați care să fi fost prezenți la Ședința 1, de pregătire, unde se învață, că, cu marile puteri, din zonă, trebuie să ai relații. Ok! Nu-i iubești, dar le dai „Bună ziua!”

Asta înseamnă, că trebuie să fi pragmatic. Apropos, Germania de ce se abține în a se pronunța și a interzis Lituaniei să livreze praștii nemțești, Ukrainei?

Noi avem baze militare americane, pentru că suntem membri, dar de ce am făcut un acord militar cu Ukraina, în 2020 și aprobat de parlament în 22 iunie 2021? Prin acesta, s-ar putea găsi o portiță către un „casus belli”, prin care să se forțeze invocarea Art. 5, adică, un motiv de război, de către aliați.

Acum, aflăm pe surse, tocmai de la Macron, că el trimite trupe în România. Noi, chiar, ținem morțiș să îi enervăm pe iubitorii de stalinskaia. Oare, l-a sunat cineva și i-a cerut ajutorul? L-a chemat cineva? A votat parlamentul asemenea decizie fatală?

In plus, acuzi rușii că au masat trupe la graniță, dar ei, totuși, sunt la ei în țară… eu cred că alții au trecut oceanul. Rușii au trecut oceanul în 1962, în Cuba, ne aducem aminte de Criza rachetelor și …au avut, totuși, înțelepciunea de a se retrage. Altfel…nu se știe. Acum, tot asta, au cerut și ei: Revenirea la „Statu quo-ul” de dinainte de 1997.

Cu acestea fiind spuse, nu pot să nu mă îngrijorez, gândindu-mă la starea actuală a tuturor domeniilor sociale din România, inclusiv armata, adică rupte-n cur.

Acesta-i motivul pentru care să ne rugăm la Dumnezeu, să dea înțelepciune, conducătorilor noștri slugarnici, inclusiv generalilor obedienți, și tuturor celor care sunt implicați în „designul” planetar.

În încheiere îmi aduc aminte de un banc…:

《La ora de geografie:

*Profa „-Gigele, cu cine se învecinează Rusia?”

*Gigel „-Cu cine vrea ea, d-nă profesoară!”》

PS:

1.Eu știu, doar, atât: politicienii trădători au vândut gazul OMV-ului, OMV extrage din Rusia, iar Rusia ne dă acum gaz… Noi, în inconștiența noastră, credem că vom avea, în continuare, gaz (vrem și ieftin), chiar, dacă, susținem o coaliție împotriva lor? Îmi scapă logica!

Mai știu că, dacă gaz nu e, nimic nu e!

Gerul este mai crunt decât războiul!

  1. Nu te lua de urs, la el în bârlog!
  2. Să mai citim prin istorie și să revedem inclusiv episodul care a schimbat cursul acesteia pentru multe generații și anume, asasinarea familiei imperiale a Romanovilor!

Iar asta nu se uită de către patrioți!

 

Tagged: