După alungarea turcilor din Transilvania și Banat, Lugojul era o localitate cu câteva sute de case, cu o cetate dărâmată de turci pe partea dreaptă a râului Timiș.
Înființarea Regimentului de Graniță în 1775 dă putere mai mare populației românești. Împărăteaza Maria Tereza mărește numărul școlilor din Banat. În aceste școli limba de predare era româna și germana. În ierarhia imperiului erau acceptați copiii grănicerilor, care au format elita satelor bănățene. Un rol important l-a avut înființarea bibliotecilor sătești. Pentru a veni în sprijinul grănicerilor, la Viena și Budapesta existau tipografii speciale pentru cărți în limba română.
Până la 1918
Condițiile sociale istorice a impus Lugojul în timpul stăpâniri maghiare să fie reședință de district până în 1688. În timpul ocupației otomane a fost reședința Banatului de Lugoj – Caransebeș, iar după 1778 a devenit capitala Comitatului Caraș. Între 1881 și 1925 a fost reședința Comitatului Caraș-Severin.
Două localități înrudite: Lugojul Român și Lugojul German. Din 1720 încep colonizările germane și pri-mii coloniști se stabilesc pe malul stâng al râului Timiș, punând bazele localității Lugojul German. Din acest moment cele două localități sunt distincte, Lugojul Român și Lugojul German. Influența coloniștilor asupra cetățenilor din Lugojul Român a contribuit la dezvoltarea socială-economică. Legăturile strânse între cele două localități au determinat unificarea Lugojului Român cu Lugojul German în anul 1795.
Unificarea “a determinat naşterea unei societăţi marcate de diversitate, plurilingvism, toleranţă culturală şi religioasă, de convieţuire în spiritul respectului particularităţilor etnice şi a valorilor colective tradiţionale. Germanii din Banat, cunoscuţi sub numele de şvabi, şi-au asumat, alături de populaţia locală preponderent română, dar şi maghiară, sârbă, o identitate multiplă, dezvoltată după încorporarea Banatului la Ungaria”1.
Dezvoltarea coloniștilor a fost susținută și de unele privilegii acordate de împărăteasa Tereza şi împăratul Iosif al II-lea. Ei au fost scutiţi o perioadă de câțiva ani de plata unor taxe către statul austro – ungar.
“Dezvoltarea comerţului şi a meseriilor în oraşul Lugoj impune în prima jumătate a secolului al XIX-lea reglementarea organizării diferitelor meserii prin „Diploma de Privilegii a breslei meşterilor strungari, pieptenari, aurari, argintari, ţesători, tinichigii, armurieri, curelari şi olari”, dată de Ferdinand I în 10 octombrie 1844, special pentru meseriaşii din Lugoj. Cele mai importante bresle din oraşul Lugoj au fost cele ale cizmarilor, cojocarilor şi olarilor, aceasta din urmă având o stradă în Lugojul românesc care poartă şi astăzi numele de strada Olari”2.
Structura multietnică a Lugojului a permis și evreilor să se stabilească și aceștia au avut un important rol în dezvoltarea economică ulterioară a Lugojului.
Primele ziare. Primul ziar din Banat a apărut la 1771 în Timișoara și se numea „Intellingenz-Blatt”3. Ziarul era editat în limba germană. Primul ziar în limba română, din Imperiul Austro–Ungar, a apărut la Viena în primăvara lui 1874, iar primul ziar în limba română pe teritoriul Banatului a apărut la Oravița, între 1818 – 1820. Editorul era aromânul Ioan Constantini, directorul Școlii Ortodoxe din localitate.4
Primul ziar din Lugoj a fost legat de prima tipografie din Lugoj. În anul 1852 austriacul Karl Traunfellner montează o tipografie și anul 1853 tipărește primul ziar din Lugoj în limba germană. Ziarul „Lugoscher Anzeiger” a apărut între anii 1853 – 1861.5
În 1864, evreul Adolf Auspitz deschide o tipografie pe strada Nicolae Bălcescu la nr. 2. Urmașii lui Auspitz, în 1909, cumpără prima tiparniță adusă de austriacul Traunfellner, o modernizează și la Expoziția Industrială din 1911 a Comitatului Caraș-Severin, această tipografie obține “Medalia de Aur pentru înalta măestrie și calitatea lucrărilor”.6
Un alt ziar de referință în Banat a fost „Luminătorul”: primul ziar politic românesc din Banat. Între 1880 și 1894 apare de două ori pe săptămână și până în 1919 de trei ori. Publicația avea un supliment „Avocatul Poporului” – buletin pentru răspândirea cunoștințelor juridice în rândul cititorilor.
Josef Szidon, în deceniul opt al secolului al XIX-lea, aduce utilaje tipografice din străinătate și pune bazele unei noi tipografii. Această tipografie va deveni cea mai renumită din Lugoj și va funcționa până la naționalizarea din 1948.
Doi evrei, Weiss și Sziklai din Lugoj pun bazele unei tipografii în anul 1898. Tipografia funcționat în clădirea vechiului Teatru din Lugoj (n.a. – actuala stradă Bucegi nr. 3).7
În anul 1881 apare primul ziar în limba română din Lugoj – Deșteptarea. Prea multe nu se știe despre primul ziar românesc și din păcate nu s-au păstrat decât câteva exemplare.
Un ziar care a luptat pentru drepturile românilor a fost „Dreptatea” – cotidian politic, economic și literar. Ziarul a fost editat la Timișoara de Corneliu Diaconovich între 1894 și 1898 și redactorul-șef era ziaristul de excepție Valeriu Braniște. Publicația mai avea un supliment politic, economic și literar sub denumirea de „Foaia de duminică”. Editorul Corneliu Diaconovich (1859 – 1923) era originar din Bocșa-Montană, ziarist, poliglot este autorul primei „Enciclopedii” din cultura română (3 volume), apărută la Sibiu, între 1898 – 1902.
Ziarul Drapelul (1901 – 1920). Cel mai longeviv și mai iubit ziar a fost ziarul „Drapelul”, care a apărut între anii 1901 – 1920. Acest ziar a intrat în conștiința lugojenilor, sub denumirea de „Dărăbelul”, denumire transmisă pe cale orală către urmași. A fost un ziar de atitudine politică, de luptă împotriva abuzurilor funcționarilor imperiali. Pentru opiniile exprimate în paginile ziarului, redactorii și Valeriu Braniște au fost închiși în închisoarea din Szeghedin. Pe întreaga perioadă ziarul a apărut de două ori pe săptămână și au fost editate două suplimente: „Gazeta de duminică” (1908) și „Revărsat de zori” (1913).
Valeriu Braniște se retrage de la conducerea ziarului „Drapelul” în 1918, fiind numit Șef de Resort la Învățământ și Culte. Comitetul de direcțiunea al ziarului îl numește în 1919 ca editor și director al publicației pe Mihail Gașpar. Cunoscutul jurnalist bănățean conduce ziarul până în 27 mai 1920, când brusc, fără nicio explicație părăsește redacția. În data de 8 iunie 1920 apare ultimul număr a ziarului „Drapelul” Mihail Gașpar consemna în ultimul editorial: “Ce n-au putut să facă guvernele maghiare timp de 19 ani a desăvârșit cenzura guvernului Averescu în al 20-lea an de existență”8.
Valeriu Braniște a avut 23 de procese de presă, amenzi și doi ani de temniță, executați la închisoarea din Seghedin pentru activitate unionistă. Această pușcărie se referea la privarea de libertate. Condamnatul pentru delict de presă avea acces însă la lectură, putea servi masa de la un restaurant și putea avea un servitor dintre deținuții de drept comun.9
Ziare editate și tipărite la Lugoj. În 1890 Partidul Social Democrat din Transilvania a mutat sediul ziarului „Adevărul” de la Budapesta la Lugoj, unde a funcționat doi ani, după care a fost mutat la Timișoara. Acest ziar avea un supliment foarte căutat de români: „Clanul poporului”.
În perioada 1900 – 1918 la Lugoj au apărut mai multe ziare și reviste editate în limba română.
O altă publicație de renume la începutul secolului XX, care a fost legată de Lugoj era ziarul „Banatul”, care a apărut între anii 1905 – 1906. În acei ani au mai apărut o serie de publicații specializate, cum ar fi „Plugarul român” (1904 – 1910), „Meseriașul” (1906 – 1908), „Stupariul” (1911 – 1912), „Sfatul Poporului” (1908 – 1909) și „Grănicerul” (1911- 1912).10 Ziarul „Sionul Românesc”, editat de comunitatea evreiască a apărut fără întrerupere între 1914 și 1947.
Într-o statistică a presei bănățene editate între anii 1771 și 1919, când Banatul era sub stăpânire Austro – Ungară, arată că au apărut 13 ziare, reviste și foi săptămânale în limba română. În limba germană au apărut 98 de publicații, în limba maghiară 72, în limba sârbă 3, iar în alte 3 limbi de circulație etnică, 17 publicații.11
Ziare apărute între 1918 – 1948
Reforma administrativă din 1925 împarte comitatul Caraș-Severin, cu reședința la Lugoj, în două județe, județul Caraș-Severin cu reședința la Reșița și județul Severin cu reședința la Lugoj. Între 1925 și 1950, Lugojul se dezvoltă ca și capitală de județ. Între cele două războaie mondiale, prin Orșova, port la Dunăre, județul Severin ajunge pe primele locuri în România la import – export fluvial.
După Marea Unire, între 1919 și 1940, în Banat au apărut 125 de ziare și reviste. În limba germană s-au editat 65 de publicații, iar în limba maghiară 104. În limbile sârbă, bulgară și esperantă au fost editate câte un singur titlu de publicație.12
După anul 1919, după Marea Unire, în Banat s-a declanșat o explozie de publicații românești, cotidiene, săptămânale și bisăptămânale, în mai multe domenii.
În primii ani ai României Mari apar la Lugoj două publicații importante: „Banatul” (1919 – 1921) și „Banatul Românesc” (1919 – 1924). Ulterior cele două redacții se mută la Timișoara.
Apariția ziarelor în limba română a impus mai multe titluri, din care prezentăm pe cele mai importante: „Gazeta Banatului” (1921 – 1922); „Banatul Românesc” (1921 – 1922); „Cartea Satului” (1921 – 1922); „Gazeta Lugojului” (1925 – 1947); „Calendarul Nostru” (1925 – 1947); „Tinerimea bănățeană” (1927); „Pagina Școlii” (1935 – 1936); „Răsunetul” (1922 – 1948); „Acțiunea” (1934 – 1942); „Zorile” (1921); „Semenicul” (1928 – 1931); „Luceafărul” (1926); „Învățătorul Bănățean” (1937 – 1944); „Primăvara Banatului” (1941 – 1944); „Drapelul” 1944 – 1945 (Filaret Barbu).13
Regimul comunist
Din 1950 și până 1989 autoritățile comuniste au interzis municipiului Lugoj să aibă o publicație proprie. De altfel scade și importanța orașului, care devine reședința raionului cu același nume. Din 1968, odată cu înființarea județului Timiș, poartă titlul de al doilea municipiu din județ. Pe întreaga perioadă comunistă municipiul a fost marginalizat și a trăit sub trena Timișoarei. După câteva sute de ani, când a fost capitală de district, de comitat și de județ, Lugojul ad ecăzut ca importanță și a rămas al doilea municipiu din județul Timiș.
Revoluția din Decembrie 1989
Primul număr al ziarului „Drapelul” a apărut în dimineața zilei de 24 decembrie 1989 și a surprins pe toată lumea. Lugojenii stăteau ore în șir în fața redacției și așteptau ziarul să sosească de la tipografie.
Ziarele apărute după 1990
Până în toamna anului 1990 ziarul „Drapelul”14 era singura publicație din Lugoj. Constantin Jichița a fost nevoit să plece încă de la numărul trei, din 27 decembrie 1989. Cu câteva zile înainte de Revoluție, jurnalistul comunist a sărit gardul la IURT și a scris un articol despre cum muncitorii se încălzesc cu energie electrică, care era restrictivă în acel moment. O grupă numeroasă de muncitori de la IURT a venit la redacție, iar muncitorii au cerut eliminarea din colectivul redacțional a lui Constantin Jichița. Jurnalistul comunist nu a înțeles să aștepte până se liniștesc spiritele și a plecat supărat.
În 3 ianuarie 1990 lugojeanul Iosif Constantin Drăgan a luat legătura cu redactorul șef al ziarului propunându-i o colaborare. Nu s-a ajuns la niciun acord, fiindcă Cosntantin Jichița a dezinformat pe magnatul lugojean despre intențiile redacției ziarului. În cursul anului 1990 Fundația Europeană Drăgan își deschide porțile, punând bazele unui trust mass-media: ziar, radio și televiziune. În toamna lui 1990 apare primul număr al ziarului „Redeșteptarea”, care apare fără întrerupere până în ziua de astăzi. Acest ziar a avut un supliment interesant „Liceenii”, până în 1998. Un alt supliment editat sporardic a fost „Redeșteptarea Sport”.
Tot în 1990, un grup de intelectuali din Lugoj, după o tentativă eșuată de a prelua cu forța ziarul „Drapelul”, înființează Asociația Culturală „Arcade”. Asociația va edita câteva numere ale unui ziar cu aceiași denumire. Caricaturistul Cristian Vecerdea – Criv, editează câteva numere a suplimentului umoristic „Scorpionul”.
Pentru alegerile locale din februarie 1992 PNL Lugoj editează ziarul „Lugojul”. Grupul de intelectuali care au susținut ziarul „Arcade” susțin noua publicație prin publicarea unor opinii, reportaje, știri etc. Redactorul Nicolae Silade pleacă de la ziarul „Drapelul” și se ocupă de redactarea și tipărirea ziarului „Lugojul”. Acest ziar apare până în aprilie 1997 sub egida lui Petru Curuțiu, membru fondator PNL Lugoj. Suplimentul ziarului „Lugojul” a fost „Lugoj Magazin”. Din cauza unor neînțelegeri, între Nicolae Silade și Petru Curuțiu, întregul colectiv redacțional pleacă de la redacția „Lugojului” și înființează ziarul „Actualitatea lugojeană”, care ulterior se va transforma în ziarul „Actualitatea”. De câțiva ani ziarul editează periodicul literar „Actualitatea literară”. Suplimentul literar de mare ținută a apărut ca și o contrapondere față de revista Banat, editată din ambiție personală de un obscur critic literar lugojean. Ziarul „Actualitatea” apare săptămânal și astăzi și este condus de directorul Nicolae Silade.
După 1990 lugojeanul Raul Spiller s-a orientat spre difuzarea de presă. Cerințele erau foarte mari și a reușit să dețină câteva puncte importante de difuzarea ziarelor: în Gara CFR, în Piața Agroalimentară, Centru și Unic. Ambițios a încercat de două ori să editeze un ziar. Prima dată și-a încercat norocul cu ziarul „Corso” și apoi cu „Lugoj Expres”. Văzând că nu sunt rentabile a renunțat la editarea publicațiilor.
Din 1990 Biserica Baptistă „Harul” editează fără întrerupere periodicul „Harul mântuirii”.
Cu un an înainte de alegerile locale și parlamentare din anul 2000, Partidul Național Liberal și lugojeanul Gheorghe Bologa au editat săptămânalului „Banat Express”. Ziarul a apărut în 32 de pagini, format tabloid, din martie 1999 până în iunie 2000.
În 1993 apare la lugoj prima publicație axată pe reclama publicitară, cu titlul „Curierul publicitar”.
În primul mandat câștigat de Marius Martinescu a apărut sub egida Primăriei Lugoj în anii 1996 – 1997 „Gazeta Lugojului”. Redactorul șef era Cornel Drinovan.
În 2000 și 2001 la Lugoj a fost editat ziarul „Banatul nostru”, de format mare, care s-a vrut un ziar regional, însă nu a rezistat cerințelor cititorilor, sau poate că a fost prost administrat.
După 2005 în Lugoj au rămas două săptămânale, „Actualitatea” și „Redeșteptarea” și periodicul „Revoluționarul”, editat de Asociația de Revoluționari „16 – 21 Decembrie” Lugoj. În septembrie 2011 ziarul „Revoluționarul” a apărut săptămânal și s-a menținut până după alegerile locale din iunie 2012. După câștigarea celui de-al doilea mandat la primăria Lugoj, Francisc Boldea și Consiliul Local editează Monitorul de Lugoj. Menirea publicației este de a informa toate acțiunile executivului și hotărârile legislative locale, precum și activitățile cultural-sportive.
Legat de Lugoj este și cotidianul „Ziua de Vest”, care prin subredacția condusă de jurnalistul Toni Boldureanu, cititorul este informat despre cele mai importante știri din orașul de pe Timiș.
După 2010 au luat avânt ziarele on line. Implementarea internetului în viața cotidiană a adus la apariția ziarului electronic. Cele două publicații „Actualitatea” și „Redeșteptarea” au și site-uri reprezentative, prin care cititorii pot urmări știrile la cald, fără a mai aștepta momentul când ziarul este tipărit. Pe lângă aceste două publicații mai sunt și alte două electronice în Lugoj: http://ziarulrevolutionarul.ro și http://www.lugojonline.ro.
Fragment din cartea: Lugoj, 20 Decembrie1989 – revoluție, adevăr, dezinformare, impostură, Editura Eubea, Timișoara – 2015.
Note:
1 Iblolya Șipoș, Realități istorice bănățene. Lugojul în secolele XVII – XVIII, Oradea 2014.
2 Apud Horaţiu Suciu si Dumitru Suciu, Dezvoltarea economică a Lugojului în a doua jumătate a secolului al XIX – începutul sec
olului al XX-lea, http://www.uefromania.ro/dezvoltarea-economica-a-lugojului-in-a-doua-jumatate-a-secolului-al-xix-inceputul-
secolului-al-xx-lea/
3 Vasile V. Munteanu, „Contribuții la Istoria Banatului”, Editura Mitropoliei Banatului, Timișoara, 1990, p. 203
4 Nicolae Danciu Petniceanu, Din istoria presei bănățene, Vestea, nr. 9, septembrie 2009, p. 3.
5 Tobias Schwager, Evreitatea la Lugoj, Editura Dacia Europa Nova, Lugoj – 2001, p. 79
6 Ibidem, p. 79
7 Ibidem, p. 79
8 Radu Ardelean, Istoria presei într-o scrisoare – Valeriu Branisce către Mihail Gașpar, Analele Banatului, SN, Arheologie – Istorie,
XVI, 2008. http://muzeulbanatului.ro/mbt/istorie/publicatii/ab.htm, p. 284
9 Ibidem, p. 282
10 Gheorghe Luchescu, Lugojul cultural artistic, Timișoara – 1975.
11 Nicolae Danciu Petniceanu, Din istoria presei bănățene, Vestea, nr. 9, septembrie 2009, p. 2.
12 Ibidem, p. 2.
13 Gheorghe Luchescu, Lugojul cultural artistic, Timișoara 1975.
14 Toate referențile despre ziarul Drapelul au ca bază vasta arhivă a ziarului Drapelul (23 decembrie 1989 – 17 decembrie 1997).