EFEMERIDE

Spread the love

Loading

 

Autor: Maria Rogobete, Membru UZPR

Marți, 20 septembrie, 2022, ora 18.00, la Casa Bredicenilor din Lugoj, a avut loc un eveniment deosebit de frumos și spectaculos, pot spune chiar inedit. Spun aceste lucruri cu o bucurie sufletească imensă, o strălucire planetară parcă ne lumina mințile și toată ființa noastră dansa în ritm de speranță. Expoziția de Artă Plastică, pe nume EFEMERIDE, a dat culoare sufletelor lugojenilor participanți la acest eveniment, a fost o gură de aer proaspăt pentru această perioadă de haos în care lumea se întreabă: oare cine mai suntem și de ce existăm? Dar iată că în această seară nemaipomenită în Casa Bredicenilor, oamenii au simțit regăsirea, au gustat din nou clipa adevărată și au înțeles că trebuie să își trăiască viața la intensitate, cu bune, cu rele, cu nebunii și spontaneități, dar neapărat cu frumusețea artei, dar oare nu oamenii formează arta acestui univers? Artista Maria Hadiji, profesor doctor, omul care a încântat invitații acestui eveniment, a vorbit cu sufletul despre operele sale, lacrimile stând să spargă barierele sentimentelor, unele transformându-se în fata morgana…lacrimile au dat năvală apoi și în ochii curioși și radioși ai spectatorilor, în surdină se auzea o muzică divină. Impresionant!!! Felul cu care a descris operele, măiestria, trăirile imprimate în exponente, au făcut o seară excepțională în orașul de pe Timiș, la Brediceni, totul fiind la superlativ! Directoarea Bibliotecii Municipale Lugoj, Henrieta Szabo, a fost moderatoarea acestui eveniment, astfel că a dat cuvântul de deschidere criticului de artă conf.univ. dr. Gabriel Kelemen, vicepreședintele UAPT după care a urmat dr. Steluța Guțin, președinte Asociația Prezent. A continuat etnograful Marius Matei și la final, Maria Hadiji. Au fost clipe încărcate emoțional, criticul de Artă Gabriel Kelemen ne-a amintit de noi, pur și simplu. Acest artist a trezit fiorul, a fost o surescitare si deodată inimile au ars paiele de pe pământul uscat, pereții ființei noastre au picat si din noi am ieșit adevărații noi, dar curățați, sculptați, pictați, frământați de mâinile ce ne vorbeau, mângâiați de bunătatea ochilor ce ne priveau, ne transformasem într-o sculptură cu gânduri și speranțe, toți într-un singur glas ce spunea: renaștem, oameni buni, renaștem, noi suntem anotimpul primăvara, noi suntem ghioceii cu piciorușe verzi și căciuli țuguiate. Acest minunat artist, Gabriel Kelemen a primit numele de ”Omul timpului”, am vrut să mă smulg din brațele acelei clipe, dar nu am putut, erau prea multe emoții care mă țineau de mâini și de picioare și am rămas în voia acestui om al timpului. Evenimentul a răscolit copilăria tuturor celor de față, ochii ne trădau pe toți, era un amestec de bucurie, reîntoarcere, dăruire, speranță și mult, mult curaj, primisem exact ce în ultima vreme pierdusem și anume nădejdea în noi. Câteva secunde m-au dus cu gândul la strămoșii noștri din Topleț, acolo unde a copilărit artista Maria Hadiji, am înțeles că talentul acesteia a primit un imbold de la culoarea Iorgovanului, povestea și faptele lui, stropii Cernei pierduți în maluri puternice, apoi Sfinxul Bănățean, sculptura unei lumi ce nu se pierde niciodată, pentru că există acest monument al naturii în minunata comună Topleț, pentru că acolo se macină timpul, în acele mori de apă, acolo în bârnele bătrâne sunt cele mai frumoase tablouri ale vieții, acolo a copilărit talentul fior al Mariei, acolo în parfumul florilor de liliac.
Numele expoziției- EFEMERIDE-, are o mare importanță pentru realizările artistei. Descoperind-o pe Efemerida, Maria Hadiji a înțeles cu emoție că efemeridele nu sunt doar tabelele care conțin pozițiile planetelor din Sistemul Solar, la anumite date calendaristice fiind utilizate în astronomie și astronautică, ci și ființe care trăiesc atât pe pământ cât și în cer și ce este mai interesant și de știut, efemeridele trăiesc doar o zi pe pământ, ele fac adevărate spectacole pentru cei care le privesc…în copilărie știam de ele pe numele de Rusalii. Povestea efemeridelor, povestea Mariei Hadiji, cuvintele miracol sorbite din gura artistei, trăirile din acest loc încărcat cu istorie, operele de artă, lacrimile ce se nășteau și mureau în ochii obosiți ai oamenilor spectatori, au format pictura din care ieșeau, intrau iubirea, renașterea, bucuria de a trăi, am simțit universul în palme și l-am frământat…
În a doua parte a acestui eveniment s-a vorbit despre activitățile de valorificare a Colecțiilor Muzeului Satului Bănățean Timișoara-studii și cataloage de colecție, profesor doctor Maria Hadiji, muzeograf-etnograf Marius Matei, conf.univ. dr. Gabriel Kelemen, prof. Steluța Guțin. Recenziile fiind făcute de Daciana Vuia, manager al Muzeului de Istorie și Etnografie Lugoj, moderator fiind manager Henrieta Szabo.
Felicitări, Maria HADIJI!

Tagged: