EI ne-au furat votul la alegerile prezidențiale din 2009!

Spread the love

Loading

Șefii de la STS, SIE și DNA, implicați în alegerile din 2009

 ei ne au furat votul

Prezența și conduita foștilor șefi ai SRI George Maior și Florian Coldea și a procurorului general al României din perioada respectivă, Laura Codruța Kovesi, la cina de taină din casa generalului Gabriel Oprea în seara turului doi al alegerilor prezidențiale din 2009 au generat ideea constituirii unei comisii parlamentare de anchetă privind implicarea acestor reprezentanți ai instituțiilor de forță din România în câștigarea celui de-al doilea mandat de către Traian Băsescu.

 

Maior, Coldea și Kovesi și-au manifestat atunci recunoștința față de președintele care-i numise în funcții cu trei, respectiv patru ani înainte, la vârste cuprinse între 33 şi 35 ani, având toți trei interesul să-și păstreze posturile-cheie dobândite în ipostaza unor tineri cu origini și complexe provinciale.

Foștii șefi ai SRI și slujnica lor din Parchetul General n-au fost însă singurii conducători de instituții de forță implicați în câștigarea alegerilor prezidențiale de către Traian Băsescu. Un rol important în acest sens l-au avut și directorul STS, generalul Marcel Opriș, prim-adjunctul directorului SIE, generalul Silviu Predoiu, și chiar procurorul-șef al DNA din perioada respectivă, Daniel Morar. Și aceștia aveau aceleași motive să-i fie loiali și obedienți lui Băsescu, toți trei fiind numiți în aceste funcții de către fostul locatar de la Palatul Cotroceni în cursul anului 2005.

În plus, Opriș și Predoiu primiseră de la fostul președinte câte două stele de general până la alegerile din 2009 și au fost răsplătiți cu încă o stea ulterior. Morar a fost numit de Băsescu în fruntea DNA pentru două mandate, după care fostul președinte a vrut să-l promoveze procuror general al României, dar nu a reușit din cauza opoziției fostului premier Victor Ponta, astfel că l-a răsplătit cu o funcție de judecător la Curtea Constituțională.

 

Instrumentul Morar și slujitorul Predoiu

 Procurorul-șef Daniel Morar a fost principalul instrument cu care Traian Băsescu și foștii șefi ai SRI au blocat tentativa PSD de invalidare a rezultatului alegerilor prezidențiale din decembrie 2009. Fostul senator PSD Cătălin Voicu a fost blocat și reținut în apropierea casei sale în dimineața zilei de 11 decembrie 2009 de către două echipaje ale DNA înarmate până-n dinți (cu pistoale-mitralieră și pistolete Carpați), după ce plecase pentru a depune o contestație în acest sens la Curtea de Apel București. A fost prima și singura dată când DNA a recurs la un modus operandi manu militari împotriva unui politician român, recte împotriva unui membru al Parlamentului, încălcând grav prevederile Constituției. Pentru a fi timorat și dezangajat, fostul senator social-democrat a fost dus la sediul DNA, unde a fost pus sub acuzare pentru pretinse infracțiuni de corupție (trafic de influență) și i s-a interzis să ia legătura cu anumiți politicieni (Mircea Geoană, Viorel Hrebenciuc, Marian Vanghelie ș.a.) și cu anumiți magistrați de la Curtea de Apel București și de la Înalta Curte de Casație și Justiție. SRI și DNA au profitat de faptul că Voicu era interceptat pe mandat de siguranță națională din vara anului 2009. Motivul real al interceptării îl constituia faptul că ex-senatorul Voicu, fost general SPP, s-a exprimat într-o întâlnire privată, într-un mod retoric, că Traian Băsescu ar merita împușcat pentru răul făcut României. Pentru această afirmație a fost considerat suspect de terorism și a fost instituit asupra sa control tehnic operativ total (CTOT), ceea ce implica monitorizarea permanentă a tuturor deplasărilor, întâlnirilor și discuțiilor sale telefonice și ambientale.

                

Binomul, bâtă pentru răfuieli politice

 În cursul monitorizării pe mandat de siguranță națională, SRI a înregistrat o discuție telefonică dintre fostul parlamentar Cătălin Voicu și omul de afaceri Costel Cășuneanu, în care aceștia au vorbit despre un împrumut de 200.000 de euro, care a oferit Binomului SRI – DNA pretextul instrumentării unui dosar de corupție. Trecând peste vinovăția sau nevinovăția sa, învinuirea în condițiile date, urmată după câteva luni de arestarea și trimiterea în judecată de către DNA, printr-o demonizare mediatică excesivă, precum și condamnarea fostului senator PSD de către completele de execuție de la Înalta Curte de Casație și Justiție la o pedeapsă de 7 ani închisoare, din care a executat mai mult de jumătate, reprezintă un caz evident de folosire a Binomului SRI – DNA în scopuri politice sau, mai bine zis, pentru răfuieli politice. În cursul procesului, un expert criminalist american de origine română, profesor universitar în materie și colaborator al FBI, a concluzionat că toate înregistrările efectuate sunt trucate în parte, iar avocații apărării au constatat și au invocat că nicio înregistrare nu a fost certificată de procurori. Înalții magistrați clamați independenți și bine (răs)plătiți nu au ținut însă cont. Pe lângă miza realegerii sale, Băsescu mai avea un ghimpe împotriva fostului senator PSD, fiindu-i teamă că acesta l-ar fi putut exploata contrainformativ pe omul de afaceri Costel Cășuneanu referitor la combinațiile economico-financiare pe care le-ar fi avut cu acesta în perioada în care era ministru al Transporturilor. Nu este singurul caz în care fostul procuror-șef al DNA Daniel Morar i-a făcut astfel pe plac ex-președintelui Traian Băsescu, un caz oarecum similar fiind cel al fostului șef al serviciului secret al Ministerului Afacerilor Interne, comisarul-șef Cornel Șerban, care a fost percheziționat și reținut de DNA, apoi demis din funcție, pentru că deținea anumite înregistrări compromițătoare referitoare la fiicele fostului locatar de la Cotroceni.

Acuze privind implicarea pro Băsescu la alegerile prezidențiale din 2009 au fost aduse și generalului Silviu Predoiu, prim-adjunct al directorului SIE, care este actualmente director interimar al acestui serviciu. Generalul Predoiu a fost acuzat că ar fi coordonat ofițerii SIE implicați în măsluirea voturilor în favoarea lui Traian Băsescu în străinătate, imputându-i-se că ar fi cooperat foarte bine în acest sens cu ambasadorul Teodor Baconschi de la Paris. Ulterior, Predoiu a fost acuzat că ar fi coordonat operațiunea ofițerilor deplin conspirați ai SIE care au compromis guvernarea USL în străinătate după referendumul pentru demiterea președintelui Băsescu din iulie 2012.

                      

Generalul Opriș, implicat pe furiș

 Suspiciunile cele mai grave privind implicarea în favoarea lui Traian Băsescu la alegerile prezidențiale din 2009 planează asupra generalului Marcel Opriș, directorul STS. După alegeri, generalul Opriș a fost acuzat că și-ar fi pus subalternii să ajute PDL să numere voturile, precum și că, în ziua votului, STS ar fi transmis SMS-uri, prin rețelele de telefonie mobilă, prin care Traian Băsescu era dat câștigător. În săptămâna care a urmat turului doi din 2009, am primit de la angajați ai STS Satu Mare informații conform cărora, în data de 6 decembrie 2009, începând cu ora 13.40, moment în care candidatul PSD, Mircea Geoană, îl depășea cu mai mult de 5 procente pe președintele în funcție, Traian Băsescu, ar fi fost pus în aplicare un plan de rezervă, la ordinul generalului Marcel Opriș, directorul STS, și sub coordonarea vicepreședintelui PDL Adriean Videanu.

Concret, conform surselor, STS Satu Mare a avut o derivație secretă prin schema STS conectată la un server din sediul central al PDL din Aleea Modrogan, având numele de cod Taurul. Toate județele ar fi avut derivație din rețeaua principală, mai puțin municipiul București. În noaptea de 6 spre 7 decembrie, la ora 3.15, toate derivațiile au fost dezafectate sub directa supraveghere a generalului Opriș, fiecare județ decuplându-se pe rând după ce s-au închis și cheile pe datele finale. Despre acest fapt ar fi știut doar șefii județeni ai STS și cadrele tehnice folosite, res¬pectiv doi subofițeri care au realizat conexiunile. Toate conexiunile ar fi fost operaționale începând cu data de 6 decembrie 2009, ora 1.30. Toate datele ar fi fost transmise electronic simultan cu cele oficiale, STS având inclusiv „spioni“ de alarmă, care au semnalat vizual și acustic depășirea în procente a unuia sau altuia dintre candidați.

                                

Pe Justiție nu se poate conta

În baza acestor informații, în ședința Senatului din 22 aprilie 2010, i-am adresat directorului STS, generalul Marcel Opriș, o interpelare pe tema implicării serviciului pe care-l conduce în alegerile prezidențiale din decembrie 2009, dar nu mi-a răspuns niciodată. Am reiterat toate aceste acuzații într-o declarație politică pe care am prezentat-o în data de 25 ianuarie 2012. Deși interpelarea și declarația au devenit publice, în urma prezentării lor în presa locală și națională, nu s-a sesizat nicio unitate de Parchet (DNA, DIICOT sau PICCJ). În această situație, în cursul lunii mai 2012, am adresat DNA un denunț penal prin care am sesizat anumite acuzații de corupție la adresa generalului Opriș, precum și acuzațiile privind implicarea sa nelegală în derularea alegerilor prezidențiale din 2009. După trei ani de tergiversare, perioadă în care nici măcar nu am fost citat și audiat ca denunțător, pentru a oferi eventuale detalii privind starea de fapt și pentru a indica probe suplimentare, DNA a mușamalizat dosarul cu o soluție supervizată de cunoscutul procuror pro-băsist Lucian Papici, prin care s-a dispus clasarea pentru faptele de corupție, respectiv disjungerea și declinarea cauzei la Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel București, sub aspectul implicării șefului STS în alegerile prezidențiale din 2009. Am formulat plângere împotriva soluției către procurorul-șef al DNA, care mi-a fost respinsă, iar ulterior am înaintat o plângere la Înalta Curte de Casație și Justiție, care mi-a fost respinsă cu motivarea ilară că nu eram îndrituit să atac soluția în calitate de denunțător, întrucât nu mi-au fost afectate interese personale. Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel București a declanșat cercetări în primăvara anului 2016, când am fost audiat, dar după circa un an a emis soluție de clasare din lipsă de probe cu privire la o posibilă implicare nelegală a directorului STS în procesul electoral din 2009. După șapte ani de tergiversare era dificil să administrezi probe concludente în acest sens.

Din cele prezentate rezultă că justiția română nu a fost în stare sau n-a avut interes să clarifice situația gravă semnalată timp de șapte ani de la prima sesizare. De aceea, cred că doar o comisie parlamentară de anchetă mai poate aduce clarificări asupra implicării șefilor unor instituții de forță (SRI, STS, SIE, PÎCCJ, DNA) în realegerea fostului președinte Traian Băsescu în decembrie 2009. Chiar dacă șansele unei finalizări judiciare sunt reduse, un raport parlamentar documentat și obiectiv pe această temă ar putea avea un rol preventiv pentru evitarea repetării unei astfel de situații în viitor. Și ar aduce clarificări necesare cu privire la un episod disputat și contestat din istoria recentă a României.

Referitor la întâlnirea din casa generalului Oprea, este posibil ca fostul director al SRI George Maior și prim adjunctul său, generalul Florian Coldea, să fi purtat discuții telefonice cu generalii Marcel Opriș de la STS și Silviu Predoiu de la SIE în legătură cu numărarea voturilor în țară și în străinătate.

Implicarea părtinitoare a șefului STS în procesul electoral din 2009 este plauzibilă, având în vedere că dezafectarea derivațiilor STS cu PDL în noaptea de 6 spre 7 decembrie 2009, în jurul orei 3.15, coincide cu intervalul orar în care vicepreședintele PDL Adriean Videanu l-a sunat pe vicepreședintele PSD Viorel Hrebenciuc, șeful campaniei electorale a lui Mircea Geoană, și i-a comunicat într-un mod persiflant-triumfalist că Traian Băsescu a câștigat, conform numărătorii paralelele efectuate la sediul central al PDL, și că îi poate comunica rezultatele.

Nu întâmplător, STS a beneficiat în anul următor (2010) de o majorare a bugetului cu 40%, cea mai mare din rândul serviciilor secrete, alocându-i-se suma de 466,5 milioane lei (113,8 milioane euro). Iar bravul general Marcel Opriș a fost decorat în același an de ex-președintele Traian Băsescu cu Ordinul Național „Steaua României“ în grad de ofițer, pentru „rezultatele remarcabile obținute în organizarea și coordonarea STS“.

                                                                               Valer MARIAN

Sursa – Se va sparge oare buboiul?

Șefii de la STS, SIE și DNA, implicați în alegerile din 2009

 

SURSA – În atenția Comisiei de anchetă. Șefii de la STS, SIE și DNA, implicați în alegerile 2009

Comments are closed.