ELIBERARE

Autor: Maria Rogobete

Cât de puternic este cuvântul? Cât de importantă este liniștea interioară pentru sănătatea omului? Știm cum arată sufletul? Știm ce ochi are? Nu știm nimic, nici măcar nu-i auzim suspinele, sau strigătele după ajutor. Ne prefacem că suntem surzi, deodată devenim muți și închidem ziua cu lacătul uitării, ne debarasăm de lucrurile care nu ne convin pentru a locui în mintea proaspăt zugrăvită.
Cât de puternic este cuvântul, cât de importantă este pacea sufletească? De ce închidem ochii și intrăm în jocul discordiei? Sunt milioane de întrebări în mintea noastră sufocată de fraze bolnave de ură, primite cadou, sunt milioane de răspunsuri care nu își au locul, însă noi le dăm frâu liber, pentru ce? Pentru satisfacția unui moment care nu știe să îngâne decât: Nu…Da…Așa este…Nu putem savura cu adevărat bucuria de a trăi decât cu inima deschisă și cu interiorul purificat, iar pentru toate astea este nevoie de curaj, să nu mai acceptăm micile diversiuni, neplăceri, bârfe, într-un cuvânt, să nu mai acceptăm nimicurile care ajung să ne controleze viața atunci când se unesc, regimentul lor devenind cel mai puternic, sunt de neînfrânt atunci când le hrănim și le adăpostim la sân. Nu merită să trăim așa! Nu merită să ne sabotăm singuri, reacționând negativ la ceea ce ni se întâmplă. Nu merită să facem pe plac acestor gângănii care mușcă din timpul nostru, din viața noastră, ne pierdem vremea. Fiecare om își alege un drum în viață, fiecare om are dreptul la supărare, furie, răzbunare, dar tot așa pot spune că fiecare om are dreptul la fericire, bucurie, pace sufletească, nu cer nimănui să fie cum vreau eu, cer doar interiorului meu să-mi lase poarta deschisă pentru a-l hrăni cu frumusețile lumii. Ne pierdem vremea în vorbe cenușii în loc să privim cerul, ne pierdem vremea în povești stranii în loc să atingem iarba, ne pierdem vremea în conversații inutile în loc să-i spunem lui Dumnezeu cât de fericiți suntem, sunt sigură că s-ar bucura și El. Să-i spunem LUI cât de mult îl iubim!
Iată că am spus: Ne pierdem vremea! Câți oameni recunosc acest lucru, câți dintre noi realizează importanța timpului. Spunea bunica mea: ”Decât să-ți pierzi timpul cu ”stan-bulan” mai bine dormi, ți se regenerează celulele și tot este un câștig”.
Cât de puternic este cuvântul, cât de importantă este evoluția noastră pe pământ? Cum credem că putem evolua fără să avem sădită pacea în interiorul ființei noastre? Gândirea deschide porți ferecate atunci când știe că are părinți care o iubesc, bătăile inimii se prind de mâini pentru a dansa hora fericirii. De când mă știu pe pământ aud: ”Vorba multă este sărăcia omului”. Pot completa, vorba multă este bârfă, negativitate, prostie, boală, exact, este boală și noi nu ne dăm seama decât în clipa când trupul începe să se biciuiască singur, întristați, bulversați, asistăm la o tragedie, ne pierdem!
Cât de puternic este cuvântul! El poate fi eliberatorul, salvatorul, poate fi eroul nostru în fiecare zi, chiar îngerul păzitor. Gândurile pot fi cele care ne alungă liniștea, mereu spun că asumarea responsabilității pentru starea mea de bine înseamnă asumarea alegerilor făcute, așadar, eliminăm persoanele care ne irită pentru a nu ajunge în stadiul în care aceste persoane să pună stăpânire pe echilibrul interiorului nostru. Și ce ușor ne pierdem…
Răul și dezordinea din lume există pentru că omenirea a uitat că tot ceea ce există își are originea într-o singură sursă, ne întoarcem la sursă și părăsim gândurile egoiste, mânie, dorințe meschine.
Nimeni nu ne poate aduce liniștea, în afară de noi, trebuie doar să ne dorim o curățire, o eliberare, să stăm de vorbă cu interiorul, să ștergem cu buretele toate neliniștile și să îl invităm la o cafea, în grădina cu mese albe și scaune verzi, acolo unde este o poartă mare pe care scrie: ”Nimeni nu îmi poate face rău fără acceptul meu, nimeni”.
Oamenii evoluează prin procesul de unificare și armonizare. Paradisul se află acolo unde ne aflăm, viața ne este dată pentru a cunoaște și a ne manifesta ceea ce este sacru în noi. Pacea începe cu noi, trebuie să muncim pentru a avea un spirit șlefuit și un corp antrenat și o cale pe care trebuie să o urmăm. Trebuie să creștem fizic și spiritual. Armonia reprezintă legătura între cer, pământ, umanitate, frumusețe și adevăr, iubire și căldură, prietenie.

”Ai grijă la gândurile tale, căci vor deveni cuvinte.
Ai grijă la cuvintele tale, căci devin acțiuni.
Ai grijă la acțiunile tale, căci devin obiceiuri.
Ai grijă la obiceiurile tale, căci devin caracterul tău.
Ai grijă la caracterul tău, căci devine destinul tău”
(atribuit lui Frank Outlav)

Cum viața este teatru și teatrul este adevărul despre viață, spun din toată ființa mea că singurul prieten care ne poate salva este ZÂMBETUL, dar să nu cumva să uităm că în fiecare zi trebuie să fim recunoscători universului pentru daruri, familie, pentru semenii noștri, natură, pentru cuvânt, dragi oameni: RECUNOȘTINȚA este ELIBERAREA!

Tagged:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *