Autor: Ion Teca
Reprezintă o icoană a demnităţii și un simbol al sacrificiului feminin pentru ideea de libertatate umană și națională.
Uciderea unchiului ei, liderul țărănist, Gheorghe Șuta, va constitui motivul să devină extrem de îndârjită în lupta împotriva celor care îşi propuneau colectivizarea și sovietizarea țării, bolșevicii alogeni, bunicii atavici ai celor care se vor afla la guvernare, după 90. Va fi, alături de soțul ei, Gheorghe, sprijin pentru unul din cele mai îndârjite grupuri de rezistență anticomunistă din țară, Haiducii Muncelului, unde îi vom găsi pe celebrii Arsenescu și Arnăuțoiu.
Mărturia, peste ani, a eroinei Elisabeta Rizea, năcută la 28 iunie 1912,
despre torturile suferite în perioada detenţiei, ne va cutremura și ne va reține, puțin, din viteza cotidiană, pentru a reflecta asupra semnificației luptei pentru libertate și demnitate umană, ca o caracteristică a poporului nostru, lăsată de Dumnezeu:
„Mi-au luat tot comuniștii. Ginerele, cuscru, toți au făcut pușcărie pentru că eu am dat de mâncare la partizani. Mă aducea lumea cu țoala acasă. Ultima dată, a venit căpitanul Cârnu cu bastonul de cauciuc și o curea pe mână. «Spune!» N-am spus. «Îți dăm 300 de lei!» «Domnule căpitan, eu nu sunt Iuda, să-i vânz pe 30 de arginți…» M-a trântit pe jos. M-a legat și m-a bătut cu cauciucul, de la ceafă la călcâi, și pe stânga și pe dreapta. Dar n-am luat banii lui! Apoi, m-au suit legată pe un scaun, de pe scaun pe masă, de pe masă pe alt scaun. Mi-a zvârlit basmaua din cap. «Spune!» Purtam coadă cu fundă. Mi-au aruncat fota și am rămas în ie. Mi-au legat coada sub cârligul de la lampa din casa boierului. Coada era groasă. Eram și eu altfel la 38 de ani… Cârnu mi-a tras scaunul. Ălălalt mi-a tras și masa. Coada mi-a rămas în cârlig și eu am căzut la pământ. Așa mi-au smuls părul. Am făcut tratament și nu mi-a mai crescut. Da’ tot nu i-am vândut… Dacă vorbeam, omorau jumătate de sat! După ce mi-au tras masa de sub picioare, au început să mă bată cu un băț până la sânge. Mi-au rupt câteva coaste și am leșinat. Îmi făceam cruce cu limba în cerul gurii și mă rugam la Dumnezeu să mă ajute să nu spun nimic.”
”Cei ce-si uita trecutul sunt condamnati sa-l repete”, spunea Elisabeta Rizea!
Nimic de comentat, nimic de adăugat!
Dumnezeu să o odihnească în
Panteonul Eroilor Neamului.
Trăiască Eroii neînfrânți!
Fericiți cei prigoniți pentru dreptate!