Autor: Maria Rogobete
Asta trăim, asta vedem, asta simțim, distrugere! Se dorește distrugerea psihicului, fizicului, se dorește distrugerea sufletului, însă aici nu au șanse acești odioși, și nu mă refer doar la ai noștri, mă refer la toți cei care conduc întreaga lume dorind cu toată forța lor să subjuge omenirea. E într-adevăr trist, se atacă credința, încrederea, suveranitatea, se atacă dorința, citesc în ochii multora cum se vaită dorința, este bolnavă și țipă după tratament, țipă după iubirea cu care s-a hrănit de mii de ani. Recunoaștem măreția lui Dumnezeu și îl rugăm să ne dea sănătate și înțelepciune, atât ne-a mai rămas în aceste vremuri tulburi, după care ne îmbărbătăm să ne trăim viața așa cum am făcut-o până acum, foarte mulți se prefac și se culcă în alt corp, în altă minte, ștergând pur și simplu prezentul, alții conștientizează ce se întâmplă în jur și se luptă cu toate falsurile, minciunile, invențiile și mai sunt acele persoane care acceptă orice, unii chiar cred tot ce li se pune în față, alții nu cred, dar se conformează din comoditate, nu mai vor să lupte, din păcate…
De doi ani apar ca ciupercile sute de eroi, așa cum erau considerate unele cadre medicale ce au tratat în pandemie bolnavii de ”precipitatul coronavirus”, dar au fost uitați adevărații bolnavi, au fost uitați bătrânii, au fost uitați copiii în fața ecranelor, au fost uitați săracii, impactul pandemiei asupra unora este distrugător, mă uit la fețele oamenilor pe stradă și văd tristețe, câți oare se întreabă: Încotro lume?
După doi ani de zile sumbre, izolare, restricții, vaccinare obligatorie, televiziuni plătite pentru a distruge psihicul oamenilor vulnerabili, apare un război la porțile țării noastre. Ce căutăm noi în acest război? Nu destul a suferit poporul ăsta în trecut? Chiar trebuie să încercăm marea cu degetul legați la ochi? Ne trezim și noi la realitate? Nu avem ce căuta în această poveste, așa cum nu mai avem ce căuta în manipularea cu viruși, hepatite, boli vechi, dar totuși noi, cu nume dubioase. Mai are cineva încredere în politicienii care ne conduc țara, mai are cineva încredere în politicienii care conduc lumea? Nu cred, poate doar cei care au un interes, cutremurul psihologic este produs în întreaga lume. Aceștia care conduc țara au dat și dau în continuare dovadă de indolență, indiferență, lipsă totală de empatie, nu am crezut niciodată în ei pentru că au distrus tot ce era bun, nu am crezut niciodată că acești oameni pe lângă faptul că au plătit televiziunile, au plătit și ”oameni specialiști” care să distrugă și mai tare inima românului, mai mult de atât, și-au vândut sufletul străinilor pentru câțiva arginți ca să ce? Să îl aduci pe fratele tău în pragul nebuniei, sărăciei, neputinței, să-l închizi în casă, să-i pui botniță? Să-l bagi în izoletă? Să îl oblige la tratamente ce nu au nicio legătură cu suferința?
E odios ce se întâmplă și astăzi. A fugit virusul ce a creat haos doi ani, mai bun exemplu de manipulare nu este, a fugit pur și simplu într-o zi, iar acum, când războiul intereselor se duce spre final, ce credeți? Apare ca o boare o hepatită, adică o Mărie cu altă pălărie. Interesul diabolicilor a fost și este să fie poporul înspăimântat, câte nu s-au făcut în acești doi ani. De ce au ținut oamenii în case? Ca să ce? Vă întrebați ce făceau acești hoți de psihic pe cer și pe pământ? Vă întrebați ce urmează, ce mai inventează și cum se gândesc să mai distrugă puținul care a mai rămas în țară, dar și în noi? Suntem oare actorii unui film de groază, închiși și speriați, sedați, așteptând moartea. Dar nu ne pune nimeni să jucăm, putem să trăim realitatea și să ne bucurăm de viață, de o îmbrățișare, de un sărut, de iubire!
Gata cu propaganda! Fie ea comunistă, capitalistă, fie ea de orice culoare, nu mai trebuie să acceptăm lanțul, Dumnezeu ne-a făcut la naștere liberi, inteligenți și puternici, buni și fericiți, de ce să acceptăm astăzi subjugarea? Știm cine sunt acești sclavi ai banului?
Fiecare clipă este un dar, trebuie să o iubim și să avem puterea să spunem –Nu- celor care vor să ne distrugă, suntem un popor inteligent și ne putem hotărâ singuri soarta așa cum trebuie, trăim Epoca Marii Distrugeri, am trăit și Epoca lui Ceaușescu, ghinion, dar important este că astăzi conștientizăm și nu trebuie să ne mai lăsăm prostiți, îmbolnăviți, manipulați, mințiți, astăzi avem parte de globalizare, astăzi este marea resetare, marea subjugare, marea înfometare, Doamne iartă-i că nu știu ce fac! Și este atât de frumoasă viața…