Autor: Maria ROGOBETE, membru UZPR
Au trecut 33 de ani de la Revoluția Română din Decembrie 1989, a fost un an însângerat, un an care a schimbat soarta poporului român. Mulți dintre noi au privit la televizor, alții au avut curajul să iasă în stradă și să strige: Jos, Ceaușescu! Sau: Libertate! Indiferent de locul în care ne-au prins acele zile ale revoluției cred că pentru fiecare român care a trăit în epoca lui Ceaușescu, acele zile au rămas întipărite în minte, fuga familiei Ceaușescu fiind o zi de sărbătoare, o sărbătoare a libertății.
Foarte mulți lugojeni au ieșit în stradă cu pieptul gol și inima deschisă, cu mult curaj și speranța de mai bine, din păcate trei dintre ei au fost uciși, Dumnezeu să-i odihnească în pace pe Valentin Rosada, Norbert Pongracz și Daniel Brocea.
Lugojul a fost al doilea oraș care s-a scăpat de comunism, Lugojul este un oraș martir, iar acest lucru nu trebuie uitat niciodată.
În ziua de 20 Decembrie a acestui an, am participat la slujba de pomenire a eroilor revoluției din 1989, slujbă ce a avut loc la Biserica „Învierea Domnului”, ora 9, după care toți participanții s-au adunat la Ceasul Electric de unde au pornit în marș pe același traseu pe care au pășit și manifestanții din Decembrie 1989, a fost impresionant momentul, a fost impresionant mai ales când au depus coroane din flori la mormintele celor trei lugojeni, eroii noștri care au crezut într-un destin mai bun, într-o țară mai frumoasă și mai prosperă, au crezut în LIBERTATE!!! Manifestările comemorative au fost organizate de către Asociația 16-21 Decembrie 1989 și Asociația Luptătorilor, Participanților și Arestaților în Revoluție (ALPAR)- Lugoj 20 Decembrie 1989 în parteneriat cu Federația Națională Loja de Onoare a Revoluționarilor din Decembrie 1989.
I-am privit pe tinerii curajoși ce au purtat steagul țării mele, au trecut peste ei 33 de ani, însă tot tineri și frumoși au rămas, puțini triști, însă bucuroși și mândri că au putut face ceva, curajul nebun și poate un pic de inocență au schimbat soarta unui popor, ei sunt unii dintre cei care ne-au scăpat de dictatură, ei sunt cei care ne-au adus libertatea, ochii lor încă mai aveau acea strălucire, acea bucurie, sufletul lor purta haina amintirii noastre, erau în fața mea și cred că pentru câteva secunde am auzit oftaturile lacrimilor pierdute pe covorașul din biserică.
Cinste lor, cinste eroilor! Cinste revoluționarilor!
Am aprins lumânări, o liniște deplină ne cuprindea ca o haină groasă și roasă de timp…au trecut 33 de ani de când am crezut în ceva, am crezut în noi, sufletele eroilor plecate de pe scena vieții se rostogolesc în morminte, printre nori, se zbat sub aripa unui destin, sufletele acelea nevinovate, tinere, bătrâne, stau cu ochii lipiți de pământ și se întreabă: Cum e posibil ca după 33 de ani românii să tot fluture steagul țării și să strige: Libertate, jos guvernul, hoții, nu mai vrem să fim săraci, ba mai mult, astăzi strigăm: Nu ne vindem țara! Astăzi suntem parcă mai săraci și mai puțini, pământul, bogățiile țării au fost vândute pe nimic, tinerii pleacă în străinătate, din păcate e tot mai trist, politicienii de carton dau vina tot pe popor pentru eșecurile lor, dau vina pe acest popor care l-a dat jos pe Ceaușescu, cu mâinile goale și curaj, cu strigătul durerii ce-l purta de ani și ani în toată ființa lui.
Doamne, vino Doamne, să vezi ce-a mai rămas din țară….
„Doamne, vino Doamne, să vezi ce-a mai rămas din oameni…”
Ce cântec trist!!!
Cine a tras în noi? O întrebare care s-a născut fără răspuns!
Din Timișoara, în toată țara…
După 33 de ani unde suntem?
Din păcate, suntem într-o fundătură, într-o lume care ține piept cotropitorilor- politicienilor, ținem piept guvernelor care ne dezbracă și ne terfelește sufletul. Întrebarea care persistă pe buzele românilor este: Ce putem face? E din ce în ce mai trist…
Eroii revoluției și-au dus la capăt misiunea, că au fost și mâini invizibile care au pus umărul…tot ce se poate, acum am rămas noi, ce trebuie să facem pentru a da strălucire acestui popor?
Încă mai sunt români care iubesc România, încă mai sunt eroi, încă mai sunt oameni care nu și-au pierdut demnitatea, onoarea, cinstea, onestitatea.
În fiecare din noi există o revoluție, cu viața, cu sentimentele și cu trăirile avute, cu trecutul mut sau prezentul vorbitor, însă amintirile din Decembrie 1989 trebuie să le păstrăm la loc de cinste în cutiuța existenței noastre, din când în când să punem trandafiri pentru sângele vărsat.
Este foarte important să se vorbească mai mult în școli despre -Eroii poporului român- altfel cum am putea să facem ca speranța de mai bine să renască?
În dimineața lui 20 Decembrie, stând față în față cu minunații români lugojeni revoluționari am simțit că nu e totul pierdut, chiar dacă au trecut, oameni buni, 33 de ani de la Revoluția din 1989, chiar dacă România este văzută ca o țară de mâna a doua de către cei care tocmai ne jefuiesc, chiar dacă ne pleacă elitele din țară, chiar dacă…haideți să nu uităm că nu poporul ci politica a distrus țara, valorile ei, idealurile românilor, haideți să nu uităm că au fost odată marii noștri: Mihai Viteazul, Ștefan Cel Mare, Avram Iancu, Constantin Brâncoveanu, Mihai Eminescu, Constantin Brâncuși, Arsenie Boca…și mulți, mulți care au trăit pentru idealurile poporului român, au crezut în înțelepciunea acestui popor și au murit pentru el.
Să nu ne pierdem niciodată încrederea, nădejdea, curajul, suntem creștini și Dumnezeu este mereu cu noi, în ființa noastră, în tradiția și în cultura noastră, suntem un popor care a supraviețuit vremurilor, sângele nostru are culoarea puterii, de aceea spun din toată ființa mea: Cred în Dumnezeu, cred în oamenii acestei țări si cred în viitorul României!
Cinste lor, cinste lor, cinste eroilor!!!
Respect, revoluționarilor!