Autor: Prof. Violeta Bobocea, Membru UZPR
Ion Creangă este unul dintre scriitorii noștri care a trăit mai aproape de popor, l-a înțeles mai bine și a păstrat neatinsă limba și gândirea românească.
Arta lui Creangă se manifestă din plin prin viziune caricaturală, ironie, umor, dialog scânteietor, portret definitoriu extrem de elocvent.
Figura de stil integratoare a tuturor detaliilor este hiperbola, exagerarea și amplificarea trăsăturilor fizice și a puterilor personajelor, ținând de o viziune ca cea a lui Rabelais.
Așa cum afirma Garabet Ibrăileanu, „Opera lui Creangă este epopeea poporului român. Creangă este Homer al nostru”.
Limbajul cuprinde termeni și expresii populare, regionalisme fonetice sau lexicale, ziceri tipice, erudiția paremiologică.
Plăcerea zicerii, verva, jovialitatea se reflectă în mijloacele lingvistice de realizare a umorului, precum exprimarea mucalită ” să trăiască trei zile cu cea de-alaltăieri”, ironia („doar unu-i Împăratul Roș, vestit prin meleagurile aceste pentru bunătatea lui cea nepomenită și milostivirea lui cea neauzită”, porecle și apelative caricaturale(Buzilă, mangosiți, farfasiți), diminutive cu valoare augmentativă( buzișoare, băuturică), caracterizări pitorești( portretul lui Gerilă: o dihanie de om cu urechi clăpăuge, niște buzoaie groase), portretul lui Ochilă: „vestitul Ochilă, frate cu Orbilă, văr primar cu Chiorilă, nepot de soră lui Pândilă, din sat de la Chitilă, peste drum de Nimerilă”; scene comice precum cearta dintre Gerilă și ceilalți, în căsuța de aramă, expresii populare- ” dă-i cu cinstea să peară rușinea”.
Oralitatea stilului se realizează prin expresii narative tipice: „și atunci”, ” și apoi”, ” în sfârșit”, exprimarea afectivă în propoziții interogative : ” Că altă, ce pot să zic?”, exclamative: „Mă rog, foc de ger era, ce să vă spun mai mult?”, dativul etic: ” Și odată mi ți-l înșfacă”, inserarea de fraze ritmate: „portretul lui Ochilă, frate cu Orbilă ” sau versuri populare: ” De-ar ști omul ce-ar păți/ Dinainte s-ar păzi.”
Creangă folosește exclamații, imprecații care dau culoare rostirii. Citatul paremiologic are o serie de efecte artistice: dă rapiditate povestirii, provoacă haz, iar numele personajelor sunt semnificative. Utilizează expresii onomatopeice: ” pornesc ei teleap, teleap”, adresarea directă: ” ce-mi pasă mie? eu sunt dator să spun povestea”.
Plăcerea povestitorului de a povesti, pentru a stârni veselia ascultătorilor este
realizată prin exprimări poznașe, combinații neașteptate de cuvinte, caracterizări pitorești, vorbe de duh, pline de farmec și de o mare plasticitate: ” la plăcinte înainte, la război, înapoi”, „voinic tânăr, cal bătrân, greu se-ngăduie la drum” , „a tunat și i-a adunat”, ” mi-e milă de tine, dar de mine mi se rupe inima”; vorba ceea: „dac-ar fi să iasă toți învățați, n-ar mai avea cine să ne tragă ciubotele” sau ” dragu-mi era satul nostru cu Ozana cea frumos curgătoare și limpede ca cristalul, în care se oglindește cu mâhnire Cetatea Neamțului”.
Creangă povestește despre aventurile sale din copilărie și despre oamenii pe care i-a întâlnit, folosind o abordare ludică și ironică.
Ion Creangă își descrie unchiul într-un mod ironic, subliniind calitățile și defectele sale , într-un mod care amintește de personajele din comediile lui Moliere, iar pe rudele păgubite de cireșe și cânepă le descrie astfel: „moș Vasile era un cărpănos și-un pui de zgârie brânză ca și mătușa Mărioara”.
În ” Povestea lui Stan Pățitul”, sub umorul aparent, se ascunde o satiră subtilă asupra lumii rurale: ” Și-apoi este o vorbă: că până la 20 de ani se însoară cineva singur, de la 20- 25 îl însoară alții, de la 25-30 îl însoară o babă, iară de la 30 de ani înainte, numai dracu-i vine de hac”.
Întâmplările hazlii sunt povestite cu har inegalabil: să prinzi muște cu ceaslovul, să te trezești plin de ciucuri de râie căprească, să furi cireșe și să te alunge mătușa Mărioara, să prinzi pupăza și s-o dai drept găinușă la târg, ba să te mai superi că moșul nu plătește marfa omului.
Acesta este Creangă, un amestec de real și ficțiune, ” înfășurat mitologic în o mie de ani”, scriitorul fără pereche, poporul român însuși!
Așa cum afirmă Sadoveanu, „Și Creangă și Neculce au făcut parte din acea familie de oameni rari care ies, din când în când, pe drumurile obștești și se răzlețesc cântând, cu ochii pe cer”.