Autor: Oana Ileana Noorani
Apa, H2O. Știința ne vorbește despre apă ca fiind indispensabilă vieții, aceasta aflându-se într-o proporție de 75% în corpul uman, procent aproape egal cu apa care se află la nivel planetar. Atunci când vorbim de existență, ne referim și la apă, indiferent de stările de agregare ale acesteia: solidă, lichidă și gazoasă; stări cunoscute până la acest moment. Concomitent cu dezvoltarea tehnologiei, ființa umană și-a dorit să descopere prezența apei și în alte planete ale sistemul nostru solar. S-au făcut cercetări cu ajutorul metodelor de lucru ale oamenilor de știință, din convingerea că acolo unde există un potențial al apei, inevitabil va exista și viață, sub diferite forme.Savanții urmăreau cel mai probabil, existența și răspândirea formelor de viață într-un mediu lichid, cu referire la apa aflată în stare lichidă în concomitent cu unele temperaturi și mai mulți factori influențabili.
Pornind de la exemplul biblic arătat în geneză, capitolele 1-11:9: Pământul era pustiu și gol, peste fața adâncului de ape era întuneric și Duhul lui Dumnezeu se mișca deasupra apelor.
Dumnezeu a zis: „Să fie lumină!” Și a fost lumină. Dumnezeu a văzut că lumina era bună și Dumnezeu a despărțit lumina de întuneric.
Se poate observa cât de importantă este apa, alături de lumina din timpul zilei, cât și de lumina din timpul nopții, ambele facilitând variații de temperatură pentru susținerea vieții pe Pământ. Bineînțeles dacă aceste variații nu sunt unele extreme.
Revenind la știință, prezența vieții se poate găsi și în apa în stare solidă, precum cea a ghețarilor din Antarctica, dar nu se poate răspândi, decât conserva. Desigur, această apă poate prezenta forme de viață active, numai dacă suportă niște modificări exterioare. Când vorbim de apa în stare gazoasă cu referire directă la vaporii de apă rezultați din fierbere sau din încălzirea prin unele procese vulcanice, vom observa că aceasta nu poate menține viață decât dacă alți factori din mediul ambiant sunt permisibili.
De-a lungul timpului poate fi sesizat faptul că sonoritatea produsă de vibrație și care se propagă prin undele sonore, ar păstra caracteristici ale acestei vibrații, care ar produce un fenomen de vibrație asupra mediului înconjurător. Secvență în care vom putea include și apa, iar durabilitatea vibrației fiind raportata la puterea frecvenței sunetului.
Cercetătorul japonez, Masaru Emoto, ne prezintă în cercetările sale o teorie numită: Memoria apei. Acesta a încercat să demonstreze că în prezența unor afirmații, a muzicii și a altor fenomene sonore, apa, supusă unei anumite temperaturi, s-ar cristaliza sub mai multe forme, care privite la microscop ar prezenta diferite structuri. Structurile au fost în conformitate cu informația la care au fost supuse. Atunci când apei i s-au transmis informații benefice, aceasta a prezentat o structură frumoasă, iar când apei i s-au transmise informații negative, cristalizarea a avut un aspect haotic.
În vechime se practicau incantațiile asupra apei, cu diferite scopuri, folosite și astăzi în unele ritualuri.
O cunoștință, mi-a povestit o întâmplare foarte asemănătoare teoriei lui Masaru Emoto. Aflată într-o ședință la serviciu, a fost singura persoană care a băut apă ce conținea cuburi de gheață. La scurt timp, persoana a avut indigestie, pe care a atribuit-o acestei ape, datorită faptului că în timpul ședinței au avut loc dezbateri aprinse.
Mintea mea în fața celor expuse, a perceput incidentul ca pe o deranjare a sistemului digestiv, datorită temperaturii scăzute a apei.
După cum totul în Univers este informație și energie, apa prin natura ei este o informație introdusă în corpul uman, cu care acesta este obișnuit, datorită senzației de sete. La nivelul în care această informație poate primi o altă informație, ca mai apoi să poată fi percepută de creier și transmisă corpului cu ajutorul simțului gustativ, ținând cont de faptul că apa este inodoră, incoloră și insipidă, o expunere de acest fel nu poate fi conformă cu realitatea datorită faptului că anumite informații nu sunt permisibile în mediul informațional al apei, care depinde și el la rândul lui de mai mulți factori influențabili.
Orice penetrează și mai apoi este stocat în mediul informațional al apei se poate vedea microscopic prin analize de laborator, datorită permisibilității caracteristicilor apei.
Într-una din cărțile mele, vorbesc despre prezența apei în particulele de salivă. Prezint un fenomen neobișnuit al acestei ape prin faptul că atunci când omul strănută, particulele de apă din salivă pot ajunge de la imediată apropiere până la o distanță de 5 m. Această afirmație a cercetătorilor a reprezentat pentru mine punctul de plecare a unei posibile teorii. Apa având o caracteristică de evaporare atunci când se află în contact cu o temperatură mai ridicată, dar și de așezare din momentul în care o persoană a strănutat, ceea ce ar însemna că un individ nu ar putea să intre în contact cu particulele de saliva ale unui alt individ, după un anumit timp. Analizând cele prezentate mai sus a rezultat o altfel de înțelegere, prin faptul că particulele de salivă prezintă o nouă stare, acea de plutire în atmosferă și concomitent cu plutirea o răspândire a acestei ape. În acest fel explicându-se penetrarea în sistemul respirator, a acestor particule de apă, chiar și prin porii pielii. La această teorie, cu referire la particulele de apă din strănut, vom putea adăuga și particule de apă din tuse. În cazuistica medicală se arată o diferență între strănut și tuse, iar particule de apă răspândite în jur depind de mai mulți factori, cum ar fi temperatura din mediul ambiant, temperatura corpului, starea de sănătate a persoanei în cauză, existența unor factori alergici, cantitatea de apă care se află în corp, cantitatea de apă eliminată din corp, oboseala, durere la nivelul capului și lista poate continua. Particulele de apă fiind răspândite într-un număr mai mare sau restrâns. Personal, cred că acest fenomen se datorează cantității de helium din mediul înconjurător, dar și de vibrația la care au fost supuse particulele de apă în momentul strănutului sau al tusei.
Închei acest eseu spunând, că multe dintre lucrurile expuse mai sus sunt o opinie personală, care până la momentul confirmării sau infirmării cercetătorilor rămâne subiectivă.