Explicațiile psihologului Andra Tănăsescu: 4 metode prin care “acceptăm” să fim … manipulați

Programarea neuro-lingvistică (acronim internațional: NLP, după denumirea din engleză: Neuro-linguistic programming) este un ansamblu coordonat de cunoștințe și practici din domeniul psihologiei, creat de Richard Bandler și John Grinder în California, Statele Unite, în anii 1970. Creatorii săi pretind o conexiune dintre procesele neurologice (neuro-), limbă (lingvistic) și modele de comportament învățate prin experiență (programare), și că acestea pot fi modificate pentru a atinge țeluri specifice în viață.
În același timp, sunt destui oameni care încă nu au încredere în NLP ca știință și o consideră o formă mai degrabă de manipulare decât de vindecare. Potrivit psihologului Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI), NLP poate fi rezumat ca fiind capacitatea de a ne controla stările interioare prin dirijarea propriului creier, având ca obiective următoarele: gestionarea emoțiilor, vindecarea experiențelor traumatice, depășirea convingerilor limitative, creșterea stimei de sine, rezolvarea conflictelor etc.
“În cei 7 ani de când studiez și practic NLP-ul, am ajuns o concluzie paradoxală: NLP nu este un set de tehnici de manipulare sau de vindecare, dar în același timp pot fi folosite și ca tehnici de manipulare, dar și de vindecare. Întreaga abordare a programării neurolingvistice (NLP) cu tot setul de tehnici nu este în esență nici bun, dar nici rău. Ceea ce îl definește ca fiind una sau alta este intenția celui care o folosește. Ca orice pe lumea asta, un lucru capătă o nuanță, abia în momentul în care omul decide cum să o folosească. Să luăm focul spre exemplu. Când l-a descoperit omul, a realizat că poate să se încălzească, să se protejeze de prădători și să își pregătească hrana. Ulterior, tot omul a realizat că poate provoca incendii prin care să facă rău. Putem spune, prin urmare, că Focul este rău? Sau că este bun? Nici una, nici alta. Doar există și atât! Focul capătă o semnificație diferită, în funcție de cum decide omul să îl folosească. Știu că există persoane care caută să învețe tainele psihologiei, indiferent de abordarea din care vine, pentru a manipula. Asta este adevărul și momentan nimic nu schimbă realitatea asta; și nu putem învinui psihologia pentru intențiile oamenilor”, explică psihologul Andra Tănăsescu.
Totodată, specialistul afirmă că intențiile oamenilor sunt diferite și fiecare are o motivație intrinsecă, independentă de exterior și complet în afara controlului nostru. “Tot ce putem controla sunt gândurile, credințele, emoțiile și acțiunile proprii. De asemenea, putem alege să întoarcem spatele celor care vedem și simțim că au intenții necurate și să ne vedem de viață. Putem alege să eliminăm relațiile toxice, oamenii și situațiile toxice din viața noastră. În final, putem alege să ne înconjurăm de oameni care să aducă plus de valoare în viața noastră”, continuă psihologul.

Orice lucru poate fi folosit ca o tehnică de manipulare, dacă …
Atât NLP-ul, cât și orice alt lucru în această lume pot fi folosite oricând ca mijloace de manipulare, însă potrivit psihologului Andra Tănăsescu, manipularea psihologică negativă funcționează numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:
1. Alegi să te lași dus cu zăhărelul, pentru că este mai ușor. “Cei mai mulți se lasă manipulați, nu pentru că sunt proști, nu pentru că sunt ușor influențabili, ci pentru că sunt leneși. Este mult mai ușor să lăsăm pe altcineva să gândească și să ia decizii pentru noi. Și pentru că nu vrem să facem vreun efort, mergem după ceilalți, chiar dacă asta ne provoacă nefericire și insatisfacții. Celălalt motiv? Dincolo de o posibilă doză de masochism, adevărul este că nu vrem să fim respinși sau judecați. Dacă majoritatea trage într-o direcție, din dorința de a fi acceptați și incluși, vom merge mai degrabă cu turma decât să alegem să avem credințe diferite, pe cont propriu. Este pur și simplu „mai simplu” așa”, declară psihologul Andra Tănăsescu.
2. Nu vrei să îți asumi nici o responsabilitate. “Pe lângă lejeritatea și acceptarea socială pomenite mai devreme, lipsa de asumare este regină. Cum să ne asumăm noi riscul de a o da în bară? Cum să ne asumăm resposabilitatea pentru o posibilă greșeală? Cum să recunoaștem că greșim, în cazul în care ce ne-am propus nu merge? Este mult mai simplu să arătăm cu degetul. Să lăsăm riscul pentru alții. În timp ce alții fac eforturi și riscă zi de zi, mulți stau în confortul casei lor, departe de a fi expuși oricărui risc de a fi văzuți. Și din spatele ecranelor, comentează acțiunile și efortul celor din Arenă. Iar asta nu se întâmplă doar acum. Asta a fost dintotdeauna. Oamenii se dau rotunzi puțin prea mult, îi critică prea ușor și prea repede pe ceilalți, când mulți dintre ei stau în pat, cu ochii în tavan. Cine știe să vadă dincolo de gălăgia provocată, va ști că este doar zgomot, fără nici un pic de conținut. Cei care aleg calea ușoară, vor alege să asculte zgomotul pentru că este mai simplu”, adaugă psihologul.
3. Rămâi în ignoranță și lipsă de cunoaștere. “Mulți oameni mi-au spus „NLP-ul este folosit pentru manipulare, nu vreau să am de-a face cu așa ceva!” Haideți să îi întreb încă o dată: Dacă nu știi cu ce se mănâncă NLP-ul, cum știi că e manipulare? Cum știi că folosește NLP și nu altceva? Cum știi să te protejezi, dacă nu știi ce folosește? E mai bine să ieși pregătit în Arenă, decât să pretinzi că știi, când de fapt nu ai habar. Da, poate fi folosit cu scopuri negative, însă atâta timp cât știi și recunoști ce folosește, cum te-ar mai putea manipula? Tu știi deja ce vrea să facă și ai puterea (cunoașterii) de a te proteja. În plus, ai în mâini uneltele NLP prin care poți să îți creezi viața după bunul plac; evident, ținând cont de ecologia sistemului din care faci parte”, este de părere specialistul.
4. Pierzi conexiunea cu propria persoană. “Chiar și fără studii de psihologie, poți să simți când cineva îți vrea răul, dacă ești prezent și în conexiune cu tine. Când ești aliniat cu propria persoană, nimic nu te va putea influența să îți schimbi viața în rău. Vei accepta numai ce este spre binele tău și al celor din jurul tău. Cum? Simplu! Știi ce vrei, ce ți se potrivește, ce îți aduce bucurie. Și asta este tot ce accepți în viața ta! Este imposibil să fii dus de nas atunci când știi foarte clar cine ești, care îți sunt plusurile și minusurile și care este tipul de viață potrivit pentru tine. În concluzie, ai posibilitatea să alegi cine vrei să fii. În fiecare moment, la fiecare pas. Întrebare este, cine vrei să fii?”, conchide psihologul Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI).
Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică INLPSI, este Psiholog, Trainer NLP și Consultant Panorama Socială. A urmat studiile în psihologie, având formarea în terapia de cuplu și familie. Fiind atrasă de conexiunea dintre minte, emoții și corp, a urmat o formare în terapia prin dans și mișcare și își continua studile de psiho-somatică. După peste 5 ani de experiență de training în mediul corporate și în privat, oferă cursuri ce creează o experiență completă de auto-cunoaștere și evoluție personală. Îmbinarea psihologiei, cu NLP-ul și tehnici de psiho-somatică, permit oricărui om să aplice imediat cele învățate, în orice domeniu al vieții sale.

Persoane de contact
Andra Tănăsescu
Psiholog și Trainer NLP
Tel. 0728075221
E-mail: contact@andratanasescu.ro

Transmite,
Dr. Tănase Tasenţe
Director General
Plus Communication

Tagged:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *