![]()

Deschidem o dezbatere publică referitoare la modul în care bătrânii vulnerabili sunt jefuiți, ca la drumul mare, de agoniseala de o viață, de către indivizi fără scrupule cu complicitatea persoanelor care ar avea obligația să îi protejeze.
În acest sens, este edificator dosarul ”Fabrica de moșteniri”, deschis la DIICOT, în data de 25.08.2025, în care sunt vizați notari și un executor judecătoresc, alături de alți indivizi.
De asemenea, supunem atenției publice, și mai ales autorităților statului, precuparea unui medic din Timiș, care, profitând de starea de vulnerabilitate a persoanelor vârstnice aflate sub tratament, le determina să îi lase averea.
Este vorba de Ana Kovacs, medic de familie, persoană cunoscută atât publicului cât și inspectorilor Ministerului Sănătății ale caror rapoarte au fost transmise la Parchet, privind, printre altele, și activitatea acestui medic.
Astfel, conform unei anchete publicate în cotidianul Renașterea bănățeană, în data de 20 noiembrie 2018, în luna mai 2018, doctorița Ana Kovacs declară ca lucrate 1.193 de ore, ceea ce înseamnă 49 de zile consecutive 24/24, într-o singură lună, pentru care a încasat suma de 47.742 de lei (peste 10.000 de euro).
Este strigător la cer cum o persoană care lucrează într-o lună calendaristică 49 de zile (24/24), conform declarațiilor sale și a banilor încasați, mai are timp să îngrijească bătrâni pentru a beneficia de casele lor! Acest medic de familie, care a încasat zeci de mii de euro de la Statul Roman decotând ore de gardă în mod fraudulos a determinat-o pe Floarea Ciuclea, din Timisoara domiciliată pe Bulevardul 16 Decembrie 1989, Bl. 88, Sc. A, Ap. 9, în prezent decedată, să îi facă testament în favoarea sa, dorind să pună mâna pe apartament, bunurile ei și chiar și pe ajutorul de înmormântare al femeii.
Aceasta femeie aflata în faza terminală, și, totodată, aflată sub influența opioidelor, a fost dusă la notar, unde, fără a avea o adeverința de la Institutul de Medicină Legală care să ateste faptul că este în deplinatatea facultăților mintale, a fost determinată să îi facă testament. La adresa din buletin: Timișoara strada Gheorghe Doja Nr. 32 Ap. 6, figurează altă persoană luată în întreținere de doamna doctor Ana Kovacs.
Vă rugăm să ne transmiteți opinile și părerile dumneavoastră, asupra activităților, responsabilităților și preocupărilor pe care trebuie să le aibă medicii față de persoanele care au nevoie de ajutorul lor.
Dacă este normal, din punct de vedere deontologic, ca persoanele bolnave, aflate sub tratament, fără moștenitori, să fie luate în întreținere de medicii care îi tratează.
În ziarul „Renașterea” se prezintă foarte clar totul despre SUPERDOCTORIȚA.