FĂRĂ COMENTARII ?!

Spread the love

Loading

Autor: Dr. Paul ICHIM


Fără comentarii că trebuie să existe într-o societate democratică, structuri sindicale.
Am făcut acest enunț, pentru a nu fi interpretat aiurea, pentru ce urmează să scriu.
Avem două sindicate prin sănătate, care de o vreme se țîn de ședințe festive, cu invitați aflați prin funcții și cu o mediatizare pe rețelele de socializare demnă de chestii revoluționare.
În sănătate sunt niște probleme nerezolvate de mai mulți ani și de mai multe guverne schimbate.
Periodic sindicatele le tot comunica și ne spun că merg la negocieri cu administrația centrală, fără să se întâmple absolut nimic.
Băi fraților de prin sindicate, n-ați vrea să regândiți strategia?
Nu credeți că dacă tot vă tratează cu posteriorul cei de prin Guvern, ar fi cazul să nu va mai țineți de festivisme inutile, care pot să va ostilizeze membrii plătitori de cotizație?
Nu vedeți că se cultivă aceleași apucături de pe vremea comuniștilor?
De câte ori cei din sănătate au ceva nemulțumiri, se descoperă unul ce a acceptat ceva și-i mediatizat că și culmea evaziunii fiscale din România, din cauza lui și a corupției din sistemul medical, țara-i în genunchi economic.
Pe bune, fără supărare, după nereușitele și ineficientă manifestă a reprezentanților sindicali din sistem, observată de cam mulți ani, cotizația o plătim că să-și facă unii ședințe festive pe acolo?

Tagged: