Autor: Violeta BOBOCEA, membru UZPR
Despre femeie s-a scris întotdeauna și se va scrie în continuare, deoarece „cea care face lumea este femeia. Ea este suverană în această lume; nimic nu se face decât prin ea și pentru ea”, afirma Anatole France în „Grădina lui Epicur”.
Femeia i-a inspirat pe Goethe, pe Dante, pe Da Vinci. Și chiar i-a născut. Ea este Autoarea. Numai ea a apărut „odată cu viața” (Dostoievski), ea este început, dar e și sfârșit, este miracol, încântare și lacrimă, dar și suferință.
Femeia a fost și va rămâne un imbold spre creație, spre desăvârșire spirituală, începând cu „Donna Angelicata” (dantescă) și ajungând la „das Ewig-Weibliche” (Goethe) – „eternul feminin care se înalță în tării”, femeia a fost o sursă permanentă de inspirație; bărbatul atinge sublimul în iubire cu femeia, dar cunoaște atât de repede neîmplinirea, suferința.
Iubirea, acest miracol al vieții, întâlnită încă din cele mai vechi timpuri, ( o istorie a civilizației relatează că cel mai vechi mesaj scrijelit de mâna omului ar fi o solie de dragoste), este o forță integratoare, un proces de cunoaștere, o adevărată deschidere către lume, o punte de legătură între trecut și prezent.
Amintindu-ne de cuplurile celebre din literatura universală, Romeo și Julieta, Tristan și Isolda, Manon Lescaut și Des Grieux, putem afirma cu certitudine că adevărata iubire presupune trăire intensă, pasiune, dăruire, sacrificiu suprem, dar și zbucium lăuntric.
Erosul subliniat în artă reclădește intensitatea și profunzimea sentimentelor, începând cu „Cântarea Cântărilor” sau cu mitul lui Pygmalion și al Galateei, cu versurile lui Sappho: „Simt un fir de foc șerpuind sub piele”, aruncându-se în mare de pe stâncile Lesbosului, sau cu Taj- Mahalul, mausoleul ridicat din dragoste, un impresionant templu al iubirii, cea mai cunoscută operă de arhitectură din India, continuând cu celebra pânză a lui Ingres, „Izvorul”, sau cu lirica elegiacilor latini, de la Catul până la Ovidiu.
Poetul Propertiu recunoaște că femeia, simbol al frumuseții, dincolo de timp, rămâne unică: „Amăgitoare e, femeie, credința-n frumusețea ta, căci doar beția mea, odinioară, neasemuită, te făcea”.
De exemplu, Balzac studia viața unui sentiment în raport cu banii și puterea, Stendhal a văzut în iubire un mod de a fi; Dostoievski a demonstrat că iubirea poate fi o poartă deschisă spre infernul uman.
Exemplele pot continua din literatura universală, dar aș vrea să fac câteva referiri și la personajele feminine din literatura română.
Femeia a fost mereu un simbol al frumuseții, al gingășiei, al eternului feminin (Otilia, Adela, Doamna T., Ela), al dragostei și al devotamentului( Vitoria Lipan, Mara), chiar dacă, de cele mai multe ori, a avut un destin tragic și a cunoscut suferința ( Ana din nuvela „Moara cu noroc”, Ana din romanul „Ion”.
Femeia rămâne eterna poveste , simbol al purității, chiar dacă nu are acces la idee, nu-i înțelege aspirațiile bărbatului, împinge la ură și violență ( Matilda din „Cel mai iubit dintre pământeni”).
Eroinele scriitorului Marin Preda se autodistrug (Nineta, Căprioara, Simina) sau seamănă distrugerea (Mimi în „Risipitorii”, Matilda, Suzy), fiind purtătoarele unor aure false.
Aspirația spre femeie este aspirația spre ficțiune.
Femeile își pierd strălucirea de la început ( personajele feminine din romanul
„Cel mai iubit dintre pământeni”), dar și Otilia din romanul „Enigma Otiliei” (Felix o vede într-o fotografie și nu o mai recunoaște), iar Ela din romanul „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, nu mai e „acel exemplar unic” de la începutul romanului; Ștefan Gheorghidiu o privește în final cu „indiferența cu care privești un tablou”
Chiar și Cătălina din poemul „Luceafărul”, „acea fecioară între sfinți”,
unică prin frumusețe, devine în final „chip de lut”.
Niciuna dintre eroine nu se dovedește a fi ce păruse la început.
Chiar dacă femeia își pierde strălucirea în final sau cunoaște situații-limită pe care le parcurge, devine o permanentă sursă de inspirație, un adevărat miracol al vieții.
Orice s-ar spune, „salvarea ne-o aduc cultura și femeia”. (Dostoievski).
Sursa foto: Internet