Dumnezeu cu noi să fie
Ca s-avem în acest an
Cisterne mari de RĂCHIE
De pe meleag Bănățean
Beau să uit, să plâng,
Beau de foame, beau de sete,
Să-mi pierd sufletul nătâng
Și să dorm pe iarba verde *
Săcălazul a organizat al VIII –lea Festival de Răchie din Banat. La chemarea lui Ghiță Blejușcă au venit din tot Banatul istoric, din Banatul românesc și Banatul sârbesc, despărțit pe nedrept de istorie. Au venit cazangii dar și băutorii, care până la terminarea jurizării au înghițit în sec și au băut numai apă minerală sau plată.
Spaima pentru juriu au fost cele 70 de probe pentru concurs și cu frică ne-am uitat la ei, așteptând după atâta gustareală de răchie să cadă sub masă, dar nu ne-or făcut de rușine fiindcă gazda le-o pus pe masă câteva blide cu brânză sărată de oaie.
Ilie Todașcă, primarul comunei Săcălaz, a ținut piept de la început până la sfârșit și a condus juriu ca un adevărat conducător de oști.
Juriul, cel care a degustat cu seriozitate fiecare flacon de probă, a fost format din: Emil Bot (Ianova), Vali Văipan (Săcălaz), Ioan Traia (Ferendia), Radovan Iovanovici (Torak – Serbia), Viorel Olar (Săcălaz) și Marius Răzăilă (județul Alba).
Au participat producători de răchie din Banatul Sârbesc – Torak, Sărcia și Uzdin, din Banatul Românesc – Săcălaz, Ianova, Urseni, Berecsăul Mare, Igriș, Buzad, Sacoșu Mare, Ferendia și Bata.
Jurizarea a durat câteva ore și cei din sala îi priveau cu invidie și chiar cu mânie, dar niciunul n-o plecat și au stat cu ochii deschiși așteptând decizia juriului. Au fost prezentate pentru jurizare 21 de probe de răchie din prune, 5 probe de răchie din gutui, 7 probe de răchie din caise, 8 probe de răchie din măr, 18 probe de răchie din struguri și 11 probe de răchie din diverse fructe.
Concursul s-a derulat sub conducerea tehnică a consilierului Liviu Vasiu, președintele Comisiei de Cultură din cadrul Consiliului Local al comunei Săcălaz.
Premianții Festivalului de Răchie de la Săcălaz sunt:
La categoria răchie din gutui: locul I – Iancu Pancaricean (Sărcia – Banatul Sârbesc), locul II – Strava Sergiu (Săcălaz), locul III – Mag Grigoriu (Ianova).
La categoria răchie din caise: locul I – Kovacevici Marinco (Torac – Banatul Sârbesc), locul II – Iancu Pancaricean (Sărcia – Banatul Sârbesc), locul III – Sârbu Emanuel (Breregsăul Mare).
La categoria răchie din prune: locul I – Olaru Viorel (Săcălaz), locul II – Terbancea Ioan (Buzad), locul III – Damian Valeriu (Igriș).
La categoria răchie din mere: locul I – Opruț Petru (Voislova), locul II – Moșescu Valeri (Sărcia – Banatul Sârbesc), locul III – Moșescu Lucian (Sărcia – Banatul Sârbesc).
La categoria răchie din struguri: locul I – Iancu Pancaricean (Sărcia – Banatul Sârbesc), locul II – Olar Viorel (Săcălaz), locul III – Moncilov Milutin (Torac – Banatul Sârbesc).
La categoria răchie din diverse fructe: locul I cireșe – Gheorghe Lungu (Sacoșu Mare), locul II pere – Loiovici Bojidar (Sărcia – Banatul Sârbesc), locul III cartofi – Mag Grigoriu (Ianova).
O noutate absolută este răchia din cartofi cu gust de whisky.
Cele câteva ore de așteptare nu le-am fi putut răbda dacă un grup de muzicanți nu ne-ar fi încântat cu melodii de muzică populară.
Solista Anișoara Serafin Bologa a fost acompaniată de Mitruț Frățilă – saxofon, George Marcu – orgă și Daniel Botofan la saxafon.
Muzicanții au trecut cu ușurință prin marile cântece ale Banatului și ale României.
Poetul Vasile Barbu și un grup de români din Uzdin au fost prezenți la Festivalul de Răchie. De dimineață, de la ora 11, au jucat fotbal cu echipa Luceafărul – Old Boys, după care au socializat la o friptură și câțiva mici, după care întreaga echipă s-a prezentat la Festivalul de Răchie de la Săcălaz.
Seara de sâmbătă, 12 noiembrie 2016, s-a încheiat cu o masă festivă, unde bucătarii din Săcălaz au oferit bucate alese, răchie pe săturate, vin, iar pentru șoferi apă minerală și diverse sucuri.
La plecare fiecare a urat sănătate la gazde, sănătate și putere de muncă lui Ghiță Blejușcă, președintele Asociației Culturale ARMONIA, primarului comunei Săcălaz Ilie Todașcă și tuturor care au contribuit la bunul mers al Festivalului de Răchie.
Închei cu urarea: Dumnezeu să le țină năravul, iar la anu vin fără mașină!
Nicolae TOMA
Notă:
* Foaia “Trăiască Răchia Veselia și Prietenia” – a fost editată cu ocazia primei ediții a Festivalului de Răchie de la Săcălaz, din 29 ianuarie 2010, inițiat și organizat de Asociația Culturală Armonia din Săcălaz.
Săcălaz
Comuna Săcălaz este situată în județul Timis, la o distanță de 10 Km, în partea de vest a municipiului Timișoara și se întinde pe o suprafață de 136,1 km2 . Relieful este de câmpie. Râul Timiș este cea mai importantă apă curgătoare, iar pe teritoriul comunei Săcălaz, trec apele pârâului Beregsău Mare și Niarad.
Comuna Săcălaz este formată din Săcălaz, centruld e comună, și localitățile Beregsău Mare și Beregsău Mic.
Între Săcălaz și Beregsau Mare este o distanță de 7,7 km, iar Beregsău Mic se află situat la o distanță de 12,3 km, față de centrul de comună.
Prin centrul comunei Săcălaz trec paralelele nordice de 45º46’ , care se intersectează cu meridianul estic de 21º07’ .
Comuna Săcălaz se învecinează la est cu cartierul Mehala (10 km), care aparține de municipiul Timișora, la S-E se învecinește cu satul Utvin (5,5 km), la S se afla Sânmihaiul Român (14 km), la S-V Sânmihaiul German (6,5 km), la V Beregsăul Mare (7,7 km), la N-V Becicherecul Mic (11,5 km), la N se află Dudeștii Noi ( 58 km ) și la N – E Sânandrei.
Scurt istoric
Nu putem stabilii cu exactitate data când viața a început pe acest teritoriu pe care astăzi îl numim Săcălaz.
Descoperirile arheologice atestă existența satului încă din neolitic, așezarea fiind trecută pe harta descoperirilor neolitice și eneologice aflată la Muzeul Banatului. Prima atestare documentară a satului datează din anul 1392 în diploma din 29 decembrie, care delimitează hotarul satului Zakalhaza, denumire pe care o va păstra până în anul 1520. În urma războiului austro-turc (1713-1718) localitățile bănățene devin proprietate a Casei Imperiale Austriece. Banatul devine provincie austriacă autonomă cu administrare militară, fiind împărțit în 11 districte. În 1717 Săcălazul avea 66 case. Principala ocupație a locuitorilor era cultura cerealelor, cultivându-se grâu, porumb. În 1725 se construiește prima moară pentru măcinarea cerealelor.
La patru decenii după pacea de la Passarowitz începe colonizarea Banatului cu „elemente germano-catolice”. Conform Ordinului Curții de la Viena din 14 iulie 1765, semnat de Maria Tereza, „toate satele românești aflate în calea coloniștilor germani,trebuiau mutate în alte părți”. Este, de fapt, vorba de Patenta de colonizare a împărătesei Maria Tereza din 25 februarie 1763 și, mai apoi, de Ordinul, respectiv Decretul pe care l-a înaintat la Oficiul de Colonizare bănățean în 1765, prin care dispunea mutarea populației românești în partea de sud a Torontalului, pentru a face loc coloniștilor șvabi. Ordinul acesta a fost precedat de un Memoriu al Contelui Perlas Riap, administratorul civil al Banatului, cunoscut de altfel ca dușman înverșunat al românilor. Datorită afacerilor lui necinstite a fost, în 1768, destituit și dat pe mâna justiției. Istoricii maghiari descriu cu lux de amănunte brutalitatea cu care Curtea de la Viena a procedat la evacuarea populației băștinașe de aici, aflate de fapt în calea planurilor de expansiune germană spre răsărit.
Alungați și puși pe drumuri în urma ordinului împărătesc, românii din Săcălaz și din Serdin (vechiul Szodi) de peste Mureș, din Crișana (căruia coloniștii germani i-au schimbat numele în Schondorf, adica Sat Frumos) și-au părăsit vetrele străbune și “apucând pe malul Timișelului, Bega de azi, au luat-o spre apus oprindu-se abia în „prediul Torac” sau „Kincstari pusta” cum spune dr.Borovsky Samu, istoricul maghiar, în lucrarea sa „Torontal Varmegye”. 340 de familii românești, cu vreo 2000 de suflete, în 500-600 de care cu boi, din comunele curat românești de odinioară Săcălaz și Serdin o priveliște stranie, un adevărat exod biblic.
Împăratul Iosif al II-lea în primăvara anului 1768 a călătorit prin Banatul Timișoarei personal să studieze situația din aceste părți afirmând că “o gospodarie românească prețuiește mai mult decât gospodăriile a trei familii germane”.
Nu se știe precis nici până astăzi unde s-au stabilit nou-veniții. Probabil nu pe vatra vechiului Torac, care era la vreo câțiva km mai la răsărit de vatra de azi a satului, ci după cum spune legenda la Drumul Mare sau Drumul Împăratului, în scutul ulmilor seculari, de care își mai amintesc și azi bătrânii satului. Este vorba de fapt, de Drumul Mare care duce din Becicherec (Zrenianin) spre Timișoara. Coloniștii au dat noilor așezări numele satelor din care au venit: Săcălaz și Serdin. Cu aceste denumiri le aflăm înregistrate pe o hartă maghiară a Banatului din 1769. Nu s-au menținut însă prea mult pe vatra aleasă. La numai câțiva ani, pe motivul nesiguranței locului expus jafurilor și talhariilor, ei coboară pe malul râului Bega, pe o vatră mlăștinoasă, înconjurată de sălcii și trestii înalte. Cu toate că terenul era ușor inundabil și greu de lucrat, aveau totuși o mai mare siguranță fiind feriți din calea agresorilor și tâlharilor. Din păcate din cauza acestei strămutări mulți au părăsit satul. Cei rămași aici și-au agonisit cu multă sudoare cele necesare vieții. Aceasta a constatat de altfel însuși împăratul Iosif al II-lea, în urma celor trei călătorii ale lui prin Banat în anii: 1768, 1770 și 1773, călătorii în urma cărora și românii au primit unele facilități. Deosebit de important e faptul că au primit pământ. Nu pentru toți aceasta a fost o ușurare. Era simplu pentru autorități să le dea noilor veniți o parte din uriașa pustă necultivată pe care statul avea interesul să o pună în valoare. Multe familii nu aveau cu ce lucra aceste suprafețe, nu aveau nici unelte și nici posibilități. La scurtă vreme statul a preluat de la aceste familii loturile încredințate pentru a le întrebuința ca pășuni. În anul 1779, odată cu înființarea Comitatului Torontal și anexarea de către Ungaria a Banatului, ambele sate, Săcălazul și Serdinul își schimbă numele. Primul în Nagy Torac (Toracul Mare), iar cel de al doilea in Kiss Torac (Toracul Mic).
Migrația coloniștilor germani a avut loc în 3 valuri:
1 – „Karolinische Ansiedlung” între 1718 – 1737;
2 – „Maria Theresianische Ansiedlung” între 1744 – 1772;
3 – „Josephinische Ansiedlung” între 1782 – 1787;
Mulți dintre cei aproximativ 15.000 de coloniști germani din primul val au fost uciși în raidurile turcești sau au murit de ciumă. Al ll-lea val de aproximativ 75.000 de coloniști a trebuit să refacă așezările distruse. De abia al III-lea val de aproximativ 60.000 de coloniști a fost capabil să dezvolte economic regiunea, Banatul fiind apoi cunoscut ca și „grânarul” Europei.
În anul 1890 Săcălazul face parte din Comitatul Timiș, districtul Timișoara și avea 3860 locuitori.