Autor: dr. PAUL ICHIM
În mod sigur de sărbătorile religioase, referindu-mă la cele doua mari sărbători din an, Paște si Crăciun, cam toată lumea așteaptă să se întâlnească cu familia, cu prietenii, să se odihnească. Nu mă apuc acum să descriu ce amintiri adună fiecare anual după astfel de momente, cum îți revin în memorie cei dragi care nu mai sunt. În mod sigur fiecare are „sertarul lui de lacrimi cu duiosie” pentru cei disparuti. Viața îți oferă însă și așa zise compensații, se adaugă mereu în familie, cei mici, care sper ca la rândul lor să-și aducă aminte cu dragoste de noi și de momentele petrecute împreună. În astfel de momente caută să se strecoare și cei ce lucrează-n sănătate.
Boala nu-și ia liber, nu ține cont de ce am dori noi. Acolo-n spitale sunt bolnavii disperați de boala lor, ce și-ar fi dorit să fie cu familia, alături de cei ce-și fac meseria și la rândul lor ar fi dorit să fie-n liniște acasă. Uite așa apare o comunitate de oameni tare ciudată, de oameni care se au doar unii pe alții, fiecare nedorind să fie acolo, dar acordându-și suport emoțional.
Pentru cei în suferință și pentru cei care sunt lângă ei, un gând aparte în aceste zile, să nu-i uităm, să-i sunăm și să-i incurajăm. Ca un făcut, mai mult ca nici într-o altă perioadă a anului, acum suferința semenilor este mult mai intens percepută. Un lucru este cert, în războiul cu boala nu te aștepți la nici un armistițiu de sărbători.
Sărbători cât mai liniștite sau cât se poate, mai liniștite, colegilor din sănătate care muncesc aceste zile, care țin loc și de familie măcar parțial, amărâților care au avut neșansa să fie-n pat de spital.
Dumnezeu sa va ocrotescă pe fiecare!!