Florin Mitroi, artistul care sparge topurile în rândul tinerilor

Spread the love

Loading

Autor: Cornel Dascălu

Cornel Dascălu: Aș dori să începem printr-o scurtă prezentare. Îmi puteți spune, vă rog, cum vă numiți, unde v-ați născut și ce vârstă aveți?

Florin Mitroi: Mă numesc Florin Mitroi, m-am  născut în orașul Drobeta-Turnu Severin din Județul Mehedinți și am 52 de ani.

C.D.:  Pentru a le oferi cititorilor o imagine completă a carierei dumneavoastră, îmi puteți spune ce studii ați absolvit și care este profesia dumneavoastră actuală?

Florin Mitroi: Am făcut studiile la Drobeta-Turnu Severin, mai exact la Liceul Teoretic Dr. Victor Gomoiu, iar odată ce mi-am încheiat studiile, am decis să îmi concentrez eforturile asupra carierei mele muzicale.

În prezent sunt artist liber profesionist, dar, în timpul liber, îmi fac plăcerea de a lucra ca vatman-o activitate pe care o consider mai degrabă un hobby, în timp ce cariera mea muzicală continuă să fie prioritatea mea.

C.D.: Aș dori să aflu mai multe despre debutul carierei dumneavoastră muzicale. Când ați început acest parcurs și care a fost titlul primei melodii pe care ați lansat-o?

 Florin Mitroi: Am intrat în lumea muzicală în anii 90’, o perioadă în care termenul de “manele” era puțin cunoscut și abia își făcea loc în peisajul muzical.

Prima mea melodie lansată este de pe o casetă și are titlul „Noaptea rece și pustie”. În ciuda trecerii timpului, aceasta melodie a continuat să cucerească inimile ascultătorilor, ajungând să adune milioane de vizualizări.

C.D.: Care sunt realizările deosebite de care sunteți cel mai mândru în cariera dumneavoastră?

Florin Mitroi: De-a lungul carierei mele, am avut numeroase realizări semnificative, dar cele mai importante pentru mine rămân cele 28 de albume pe care le-am lansat. În plus am avut și alte realizări remarcabile printre care: obținerea butonului de argint de la YouTube, numărul cel mai mare de albume vândute de către un artist de muzică de petrecere între anii 1999-2000 și selectat în anii 2004 și 2012 pentru cel mai mare eveniment al românilor din America numit „Taste of Romania”.

C.D.: Puteți să ne împărtășiți câteva dintre cele mai haioase momente trăite în cariera dumneavoastră?

Florin Mitroi: Cea mai amuzantă întâmplare a avut loc a doua zi după nuntă, când l-au pus pe socrul mare pe marginea drumului într-un cărucior, iar din păcate l-au scăpat pe pantă, creind o situație de-a dreptul comică.

C.D.: Talentul dumneavoastră este rezultatul unei tradiții familiale sau a fost o descoperire personală?

Florin Mitroi: Talentul meu este o moștenire de familie transmis din tată în fiu, având drept model pe tatăl meu.

C.D.: Puteți să ne spuneți care este melodia cea mai apreciată și ce succes a avut în termeni de vizualizări?

Florin Mitroi: Cea mai apreciată melodie a mea de către public este „Drobeta, Drobeta-Turnu Severin”, piesa care mi-a adus cel mai mare succes și care a acumulat un impresionant număr de 18 milioane de vizualizări.

Am creat și proiecte muzicale noi, care au rezonat profund cu tânăra generație, strângând milioane de vizualizări și lăsând o amprentă puternică.

C.D.: Cu ce nume mari din industria muzicală ați avut colaborări și ce proiecte noi pregătiți alături de alți artiști?

Florin Mitroi: Am avut onoare să colaborez cu artiști de renume precum Nicolae Guță și Adrian Minune. În prezent nu am proiecte muzicale noi în pregătire.

Deși nu am avut multe colaborări am ales să îmi dedic majoritatea timpului interpretării solo, care îmi permite să mă exprim liber artistic.

Tagged: