GRĂDINA GHETSIMANI

RUGĂMINTE
Cu bucurie în inimi, cu avânt,

Autor: Maria Rogobete

în data de 08.02.2019 am ajuns la poarta Grădinii Ghetsimani, cea mai renumită grădină din Țara Sfântă-Israel, fiind locul în care Mântuitorul mergea adesea să se roage. Știam că în această Grădină Sfântă se găsesc măslini bătrâni și uriași, care se crede că au fost martori la rugăciuni și la prinderea lui Iisus, fapt pentru care abia așteptam să-i ating, să le spun dorința mea arzătoare.


Împreună cu soțul meu și cu un grup de pelerini din Lugoj am pășit în ziua de vineri, 08.02.2019, în Grădina Ghetsimani din Ierusalim, dar despre ce am simțit acolo scriu astăzi, după mai bine de doi ani în Joia Mare, sau ”Joia Patimilor”, așadar urmează să se prăznuiască patru evenimente din viața Mântuitorului: Spălarea picioarelor, Cina cea de Taină, Rugăciunea din Grădina Ghetsimani și Vânzarea și Prinderea Domnului. În această zi, Mântuitorul le-a spălat picioarele ucenicilor înainte de a începe Cina, a dorit să îl facă pe Iuda să se rușineze, iar celorlalți ucenici să le aducă aminte să nu umble după întâietăți, Hristos dând o pildă tuturor. ”Cel care vrea să fie întâiul să fie slujitorul tuturor” ( Marcu9, 35),
Astăzi, omenirea trăiește momente unice, suflete de pe întreg globul sunt speriați de apariția unui virus care se numește de fapt coronavirus 2019-nCoV (SARS-CoV-2), și care provoacă o infecție numită Covid-19, care poate fi asimptomatică, ușoară, moderată sau severă. Acest virus a reușit să oprească întreaga planetă. Sub forma unei gripe sau viroze, boala atacă mișelește plămânii, cei mai sensibili nu au șanse să trăiască, se spune că acțiunea lui Covid-19 în organism fiind comparată cu o furtună. Anul 2020 intră în istorie cu acest coronavirus, din păcate o istorie tristă scrisă cu lacrimi multe pe paginile inimilor. Este Joia Mare a anului 2021, încerc să reiau traseul făcut cu ceva timp în urmă, în Țara Sfântă, în Grădina Ghetsimani. La televizor toate știrile începeau și încă mai încep cu ”Stați acasă”, ”Spălați-vă pe mâini”, ”Purtați masca” și acum: ”Faceți vaccinul”, și stăm într-adevăr în acasă, în țară multe firme s-au închis, angajații fiind dați în șomaj tehnic, magazinele, hotelurile, frizeriile, restaurantele, școlile, teatrele, cinematografele, toate au fost închise anul trecut, pentru a ieși din casă avem și astăzi nevoie de mască și în unele localități din țară și de o declarație, este ireal ce se întâmplă în lume, viața noastră este schimbată complet. Văd haos, manipulare și minciună, nu mai am încredere în nimeni și nimic, doar în Dumnezeu.
Am înțeles că trebuie să iau partea bună a vieții, am transformat statul acasă în zile și nopți de scris în cartea care se numește ”Pelerinaj în Țara Sfântă-Trupa Grupir”, acest lucru m-a ajutat enorm să-mi consolidez credința. Însă cea mai fericită, și nu o condamn pentru strălucirea de care am parte, este natura, în fiecare dimineață o salut cu bucurie, stau de vorbă cu mugurii cireșului din fața blocului, m-am împrietenit cu florile lui care nu avuseseră niciodată parcă o așa frumusețe. Mă bucur de prezența acestui cireș prieten, mă bucur de cântecele păsărelelor, de jocurile cerului, în fiecare zi vorbesc cu liniștea din mine, în fiecare zi mă descopăr pe mine, este cea mai mare bucurie a mea, pot să mă rog acum fără să mă gândesc la altceva, dar este uimitor.
În fiecare zi aceeași imagine, un tei care se pregătește să ne parfumeze viețile, un cireș cu flori imense și strălucitor de albe, zeci de porumbei apăruți de nicăieri, păsărele peste tot, din când în când un câine vagabond căutând hrană, rar câte un om și drăgălașele pisici care fac tumbe prin iarbă, răsfățându-se în bătaia soarelui. Toată primăvara este a lor, în niciun caz a noastră, noi încă mai stăm în fereastră, putem să privim mersul naturii, nu mai aveam niciun drept să o distrugem, s-a terminat cu aceste răutăți din partea omului, iarba își face compuneri peste compuneri și ni le trimite la ușă, este fericită, în sfârșit toate animalele, păsările, florile sunt fericite, pământul se descotorosește de toate impuritățile.

Să fie acest coronavirus o armă a naturii? Și cu această armă urmând să dea o lecție oamenilor? Se poate, dar atunci cum să ne apărăm, când nu avem voie nici să ne atingem sau să stăm de vorbă? Atunci de ce bieții bătrâni trăiesc cel mai negru coșmar din viața lor? Sau cei foarte bolnavi? Câtă meticulozitate în aceste arme, câtă perfecțiune, suntem înfrânți încă din prima zi în care a trecut vama universului acest ucigaș, nu mai avem ce face, se află printre noi și cel mai grav este că pare a fi invizibil. Acesta este cel mai urât moment al vieții oamenilor, ei se luptă cu un adversar invizibil trimis de o mână criminală, suntem neputincioși. Dar chiar așa să fie oare? Istoria se scrie în fiecare moment, adevărul îl vor afla urmașii urmașilor noștri.
E Joia Patimilor, săptămâna Paștelui, oamenii merg la cumpărături, bătrânii încă mai sunt disperați să-și cumpere ce le trebuie încadrându-se în timpul primit de la guvern, copiii se urcă în copaci, mulți se tăvălească pe câmpurile din apropiere, la mine în suflet și-a făcut culcuș liniștea, simt că sunt atât de neputincioasă în fața inamicului, dar atât de fericită. Am aprins lumânarea de pe masa mea de lucru și gândurile s-au dus la poarta Grădinii Ghetsimani. În ziua aceea de pelerinaj, 8 februarie a lui 2019, stăteam rezemată de gardul din fier, foarte gros, și priveam măslinii bătrâni, scoarța lor îi dădea de gol, mii de găuri se arătau în tulpinile acestora, m-am uitat în stânga și în dreapta pentru a nu fi văzută și mi-am întins mâna spre cel mai apropiat măslin, l-am mângâiat, Doamne cât mi-am dorit acest lucru: L-am atins!!! Am atins măslinul cel mai bătrân!
În clipa aceea am simțit vibrația lumii de pe timpul lui Iisus, am ascultat cântecul trecutului din seva tuturor măslinilor și am auzit rugăciunea Mântuitorului, în fața mea se afla ”Nemurirea”, măslini ce îi moștenesc pe aceia care au văzut această istorie, o istorie în care s-a împlinit rugăciunea lui Hristos, ca toți să fie una, și într-adevăr am văzut Biserica Tuturor Națiunilor în care toate sunt una în întâlnirea cu Hristos. Aici, în Grădina Ghetsimani, domnul Hristos s-a retras cu ucenicii săi, iată că din acest moment am învățat ce înseamnă neputința umană, cât suntem de mici în fața Tatălui. Taina din Joia Patimilor, pe lângă celelalte taine de zi cu zi, este că adesea nu suntem în stare să facem ceea ce am promis și mai rău este că mulți dintre noi rănesc oamenii care ne iubesc.
La sfârșitul mesei Iisus Hristos aduce vorba și despre vânzarea Lui, a luat pâinea și a zis: ”Luați mâncați”, la fel și paharul, zicând: ”Beți dintru acesta toți, acesta este Sângele Meu, al Legii celei Noi. Aceasta să o faceți întru pomenirea Mea” (Matei 26, 26-28).
Cu siguranță mulți pelerini au făcut ce am făcut și eu, au atins coaja unui măslin, am în fața ochilor imaginea acelei zi de joi, peste tot mișcare și totuși o liniște imensă, oare cât de puternică a fost rugăciunea Mântuitorului, cât de mare a fost suferința Lui? Cele patru pahare ale Cinei care se aduceau și se închinau, primul fiind consumat în foișorul de sus, apoi cel de-al doilea pahar când îi cere Tatălui să-l bea, sau să nu-l bea, dar se face voia Tatălui, apoi paharul din timpul Cinei după ritualul vechi al Paștelui și cel de-al patrulea, ultimul pahar avea să-l bea pe Cruce în drama aceea a oțetului amestecat cu fiere.
Un pic mai sus de Grădina Ghetsimani era locul unde Mântuitorul se retrăgea pentru liniște, acest lucru făcea ori de câte ori își încheia un moment de emoție sau de comuniune cu ucenicii săi. Am mirosit frunzele acestor martori cu frunze, am păstrat mirosul Grădinii, am îmbrățișat toți pomii în mintea mea, imaginea lor am copiat-o, în acest loc s-a dovedit cât de neputincioși suntem noi în fața lui Dumnezeu, și cel mai puternic sentiment, iubirea, stătea să-mi spună că fără ea nu putem trăi, așa cum le-a poruncit Mântuitorul ucenicilor în Joia Mare când le-a spălat picioarele: ”Să vă iubiți unul pe altul, precum Eu v-am iubit pe voi. Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii față de alții”.
Avându-l pe Dumnezeu în noi, avem și iubire, având iubire înseamnă că ființa noastră are capacitatea, libertatea, posibilitatea și puterea de a realiza ceva, acționăm cu iubire și nu vom fi nepăsători la suferințele lumești, iubirea ne face să iertăm sau să fim iertați, ne oferă evenimente pozitive în viață.
Oh, dar atingerea frunzelor de măslin mi-a luat tristețea care pusese stăpânire pe mine, sufeream după plecarea tatălui meu la Dumnezeu, chiar în Noaptea de Înviere, după mama care murise de cancer și care își petrecuse mult timp prin spitale, tratamentul cu citostatice a distrus-o atât fizic cât și psihic, nu mai dorea să vadă spitale, doctori, se ruga într-una la Dumnezeu, mă rugam și eu zi și noapte pentru ea, nu prea înțelegeam de ce nu ne ascultă Domnul și după șase luni de la depistarea bolii, mama a murit. Pentru mine a fost un gol atât de mare că uitasem scopul pe pământ, uitasem de iubire, de viață pur și simplu.
I-am pus mii de întrebări lui Dumnezeu, nu am primit niciun răspuns pentru că nu am ascultat, puneam întrebarea și fugeam în lumea mea, acolo unde singurătatea era regină. Timpul trecea și lacrimile se săturaseră să-mi mai invadeze ochii, priveam la alte mame și rămâneam cu tristețea în suflet, dar oamenii din jur, activitățile, odihna mi-au curățat cât de cât sentimentele, dându-le drumul în viață pentru a se reinventa. Domnul Ceresc m-a făcut să înțeleg mersul omenirii, o generație vine pe pământ, alta pleacă, cei care vin trebuie să ducă steagul lumii cu iubire și curaj, într-o zi am atins norii și consolată de clipe prietenoase am mers tot în față. Dar câteva întrebări și rugăminți tot mai aveam pentru Dumnezeu, pentru Fiul Său și pentru Maica Domnului.
Câteva frunze de măslin și șoaptele acestora mi-au dat toate răspunsurile care au așteptat atâția ani, mi-au arătat ce înseamnă neputința, mi-au arătat ce înseamnă iubirea, iar drumul spre viitor a fost din ziua aceea presărat cu încredere, nădejde, smerenie și fericire.
Fiul Domnului ne ascultă gândurile, în ziua aceea unică, călcând Pământul Sfânt, vorbind și atingând măslinii Grădinii Ghetsimani l-am rugat fierbinte pe Iisus să mă asculte și El m-a ascultat. Minunea s-a înfăptuit astăzi, 30.04.2021, în Vinerea Mare sau Vinerea Patimilor, în această zi de post negru, ziua de Triduum Sacrum” am înțeles ce putere mare are Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Tatăl, în această zi noi am devenit părinți pentru doi îngeri frați, minuni Dumnezeiești, chiar Biblia spune despre înfiere: Însuși Duhul adeverește împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu. (Romani:8:16)
Dumnezeu este dragoste, Dumnezeu este fericire, Dumnezeu este iubire!

”Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică”. (Ioan 3:16)

(”Grădina Ghetsimani – este cea mai renumită grădină din Țara Sfântă, aceasta fiind locul în care Mântuitorul venea adesea. Grădina este așezată în partea de răsărit a Ierusalimului, lângă Muntele Templului, în partea de est a Pârâului Chedron – Pârâul Cedrilor sau Valea lui Iosafat – și pe partea de vest a Muntelui Măslinilor. Ea se întindea la început de o parte și de alta a Pârâului Cedrilor, care în timpul verii nu are nici un pic de apă. Pârâul Cedrilor curge numai în lunile de iarnă, când plouă și uneori chiar ninge.”)
Grădina de pe Muntele Măslinilor este încadrată în actuala curte a Bisericii Tuturor-Națiunilor; cunoscută și sub denumirea de Biserica Agoniei, construită pe ruinele unei biserici distruse în anul 614, și ale unei alte biserici, cruciate, distruse în anul 1219.

Tagged:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *