Foto – Elena Neli Gherman, 25 ianuarie, Facebook
Autor: Antoaneta Crudu, președintele Asociației Danubiana Galați
Într-o lume în continuă schimbare, în care valorile par uneori uitate, răsare ca o rază de lumină un tânăr cu suflet curat și inimă plină de cântec, Grigoraș Moisă, un tânăr al lui Dumnezeu și al muzicii, crescut cu iubire față de neam, credință și frumos. La doar 17 ani, acest tânăr studios și profund sensibil își croiește cu pași fermi un drum armonios, la răscrucea dintre harul divin și arta tradițională românească.
Elev al Seminarului Teologic „Sfântul Apostol Andrei” din Galați, la 17 ani pășește cu demnitate și evlavie pe calea teologiei, dar își aduce cu smerenie și grație, contribuția în sfânta biserică, prin rugăciune și cânt, ca parte a formării sale spirituale. Prezența sa în altar, alături de participarea activă la slujbele bisericești, denotă o aleasă formare duhovnicească și o chemare autentică. El devine o punte între cer și pământ, un tânăr care nu doar că învață, ci trăiește cu adevărat valorile credinței
Harul său muzical, un dar înnăscut, s-a făcut simțit încă de la vârsta fragedă de cinci ani, când glasul său cristalin a răsunat pentru prima dată în biserică, cântând pricesne care mângâiau sufletele celor prezenți la slujbe. Din anul 2018, s-a apropiat cu și mai multă pasiune de muzica populară românească, înscriindu-se la clasa de canto din cadrul Centrului Cultural „Dunărea de Jos” din Galați, sub îndrumarea distinsei doamne profesoare Mitrița Camara Velicu, căreia îi poartă o aleasă recunoștință.
Astăzi, acest tânăr excepțional este un veritabil ambasador al folclorului românesc, un interpret cu o voce caldă, profundă, cu timbru autentic și trăire rar întâlnită. Pe scenă este luminos și cuceritor, transmițând emoție curată și respect față de rădăcinile neamului. A participat cu onoare și eleganță la numeroase spectacole și festivaluri din întreaga țară, purtând cu mândrie costumul popular și sufletul românesc, devenind astfel un simbol al tineretului dăruit culturii și spiritualității românești. Cântecul său nu e doar artă, ci este rugăciune, este declarație de dragoste față de identitatea românească.
Pe lângă talentul vocal desăvârșit, el este și un instrumentist rafinat, dedicat studiului cobzei, pe care o mânuiește cu delicatețea unui adevărat artist.
Grigoraș Moisă este un tânăr sensibil, studios și profund dedicat culturii naționale. Muzica populară și cea lăutărească ocupă un loc special în inima sa, dar pasiunea lui nu se oprește aici. El își deschide inima și către alte genuri muzicale, pe care le ascultă și le interpretează cu aceeași sinceritate și talent.
În tihna casei, se joacă, cu aceeași bucurie, și cu sunetele pianului, chitarei, ba chiar și cu ale cavalului, lărgindu-și astfel orizontul artistic și înnobilându-și sensibilitatea muzicală.
Cu o educație aleasă, respect profund pentru valorile autentice și o prezență discretă, dar fermă, acest tânăr întruchipează o frumoasă sinteză între sacru și artistic, între tradiție și modernitate. Este un suflet nobil, cu trăiri curate și visuri înalte, un purtător de lumină culturală și spirituală în mijlocul generației sale.
El nu cântă doar cu vocea…El cântă cu inima, cu sufletul, cu fiecare fibră a ființei sale. Cântecul său e un arc peste timp, care leagă satul românesc de astăzi cu cel al străbunilor, iar chemarea sa către frumos este asemenea unei rugăciuni înălțate prin sunet.
Grigoraș Moisă este, fără îndoială, un dar pentru generația sa și pentru viitorul artistic și spiritual al României. Cu o voce ce mângâie, o inimă ce simte profund și o minte luminată de cunoaștere și credință, el întruchipează un ideal rar: tânărul care își asumă cu bucurie și demnitate moștenirea strămoșească.
Fie ca Dumnezeu să-i lumineze pașii, iar muzica și credința să-i fie mereu alături, căci în el se oglindește speranța, frumusețea și continuitatea spirituală a neamului românesc.
Să-i fie drumul presărat cu binecuvântări, iar cântecul lui să răsune permanent ca un ecou al frumuseții și al adevărului românesc.
A.C. – Stimați cititori aveți în fața dumneavoastră un tânăr cu har și suflet românesc – Grigoraș Moisă, elev al Seminarului Teologic “Sfantul Andrei”din Galați, care îmbină credința cu dragostea pentru muzica populară și tradițională. Cântă de la vârsta de 5 ani, studiază cobza cu pasiune și poartă costumul popular cu mândrie. Un glas curat, un talent autentic, un ambasador al culturii noastre! Vă propun să-l cunoaștem!
A.C. – Grigoraș, ce înseamnă pentru tine să fii artist la doar 17 ani cu o experiență atât de bogată?
G.M. – A fi artist înseamnă a fi mai aproape de oameni prin emoțiile transmise prin frumos, prin artă, în cazul meu prin muzică. Iar faptul că mă pot numi artist la cei 17 ani înseamnă că mi-am îndeplinit visul într-o oarecare măsură. Experiența ce consider că încă nu e îndeajuns de bogată, este una frumoasă, lucru ce mă bucură enorm pentru că îmi dovedește faptul că ceea ce fac, fac bine.
A.C. – Îți mai amintești emoțiile de la primul tău cântec într-o biserică? Ce ai simțit atunci? Ce te-a determinat sa urmezi studiul teologic?
G.M. – Sincer îmi amintesc vag primul cântec în biserică întrucât eram destul de mic, dar ca orice început sigur a fost cu multe emoții, cu tremur în voce. Îi mulțumesc pe această cale doamnei Elena-Neli Gherman care a descoperit această latură artistică și m-a îndemnat să cânt. Având în vedere înclinația familiei mele spre tot ce înseamnă credință, am considerat că seminarul ar fi școala potrivită pe care să o urmez. Acum sunt sigur că am făcut o alegere bună întrucât am aprofundat noțiunile religioase cu informațiile cunoscute, am învățat cum să colaborez și cum să mă completez armonios cu ceilalți în cadrul corului și nu numai și, am legat prietenii strânse cu colegii mei.
A.C. – Ai ales să urmezi Seminarul Teologic. Cum se completează muzica cu viața spirituală în parcursul tău? Ceea ce înveți în școală te ajută în ceea ce faci ca artist?
G.M. – Se completează foarte frumos dacă știi cum să le îmbini. Mai ales că talentul acesta muzical este un dar de la Dumnezeu, un talant, pe care încerc să îl fructific cât mai mult și cât mai frumos și cuviincios. Apoi, toate învățăturile din școală mă ajută să îmi mențin calea cât mai dreaptă, să fiu un om virtuos, corect și modest. Este important pentru un artist și nu numai, să aibă aceste calități, să fie cu frică de Dumnezeu și să își înmulțească talantul pe care Acesta i l-a dat.
A.C. – Cum ai descoperit cobza și ce te-a făcut să o consideri „instrumentul inimii tale”?
G.M. – La un moment dat am început să îl urmăresc pe domnul Bogdan Simion și mi-a plăcut mult modul dumnealui de abordare și de interpretare. Și dacă tot vorbim de dl Bogdan Simion, aș dori să îi mulțumesc pentru disponibilitate, pentru toate sfaturile oferite și pentru că de fiecare dată îmi răspunde nelămuririlor mele, în cel mai frumos mod posibil. Până la dânsul însă mai auzisem de cobză, dar o vedeam ca pe un instrument ne-accesibil tuturor. Domnul Bogdan mi-a dat curajul să încep. Este foarte dificil studiul cobzei, însă și-a câștigat locul în inima mea datorită faptului că este un instrument tradițional românesc și un instrument cu care mă pot acompania atunci când interpretez muzică populară.
A.C. – NOTĂ- Bogdan Mihai Simion este unul dintre cei zece cobzari care mai există în România, el fiind cel mai tânăr. Acesta este un talentat artist român renumit, membru al tarafului LĂUTARII DE MĂTASE. De profesie este cobzar, doctor în litere, actor, artist, scriitor și lăutar.
A.C. – Pe lângă cobză, ce alte instrumente simți că te reprezintă și în ce momente le alegi?
G.M. – Pe lângă cobză, am început să dezvolt o pasiune pentru instrumentele de suflat, cum ar fi cavalul și clarinetul. Mai cochetez și cu pianul și chitara, acasă în timpul liber.
A.C. – Ai participat la numeroase festivaluri și concursuri. Ne poți vorbi despre câteva premii care ți-au rămas în suflet?
G.M. – Fiecare reușită este o dovadă a muncii depuse. Așa este și în cazul meu. Un premiu drag sufletului meu, (pentru că arată că orice îți dorești se poate îndeplini și că prin perseverență ajungi la reușită) este- Trofeul Festivalului concurs Național “Dor de cânt românesc”, obținut după două ediții de participare la acel festival. Un alt premiu pe care aș dori să l menționez este Premiul I, obținut la Festivalul concurs “Tita Bărbulescu, acolo unde au participat unii dintre cei mai buni colegi ai mei de cântec popular.
A.C. – Ce simți atunci când urci pe scenă în costum popular și cânți despre dor, neam și rădăcini?
G.M. – Să urc pe scenă reprezintă o bucurie imensă, mai ales îmbrăcat în portul nostru popular, așa cum îl purtau înainte moșii și strămoșii noștri, cântând melodii pe care și aceștia le interpretau la diferite evenimente. Asta mă face să fiu mândru de țara mea, de neamul din care fac parte și de oamenii care mă înconjoară.
A.C. – Ce înseamnă pentru tine recunoașterea publică? Cum primești aplauzele sau cuvintele de admirație?
G.M. – Recunoașterea publică reprezintă o încununare a întregului efort depus în împărtășirea folclorului românesc cu oamenii din jur, iar prin aplauzele și cuvintele de admirație simt aprecierea lor pentru ceea ce sunt și pentru ceea ce fac, acest fapt neputând decât să mă bucure. Întotdeauna le primesc cu drag, cu mulțumiri și cu gândul că drumul pe care l-am ales este unul potrivit.
A.C.- Cum e să cânți și în spații sacre, dar și pe scenele folclorice din țară?
G.M. – De fel, nu prea îmi place să amestec lucrurile, dar simt că ambele mă reprezintă și nu m-aș putea axa doar pe una din ele. Prin fiecare trăiesc momente unice și fiecare vine cu încărcătura sa emoțională ce te transpune în diferite ipostaze încântătoare și necesare: una mai aproape de Dumnezeu, amintindu-ne de iubirea, de răbdarea și puterea Lui, iar cealaltă ne apropie de sânul strămoșilor, de originile noastre și ne amintește de trecut și de ceea ce suntem noi, la bază.
A.C. – Care este rolul profesorilor în formarea ta artistică? Cum ți-a influențat parcursul doamna Mitrița Camara Velicu?
G.M. – Profesorii există pentru a te învăța, pentru a te sfătui și îndruma, iar implicarea unui profesionist contrează și se simte. Și profesorii mei pe care i-am avut și pe care îi am mi-au fost și îmi sunt de un mare sprijin. Doamna Mitrița Camara Velicu, a fost primul profesor pe care l-am avut, primul profesionist ce a intrat în viața mea și a început să paveze drumul, pe atunci foarte anevoios, prin informațiile și tehnicile de lucru transmise. Vă mulțumesc mult, doamna profesoară! Au urmat mulți alți profesori cărora continui să le fiu recunoscător și să le mulțumesc și în ziua de astăzi. Ceea ce sunt acum se datorează Bunului Dumnezeu, familiei și dumnealor.
A.C. – Există un model artistic pe care îl admiri sau care te inspiră în stilul tău muzical?
G.M. – La început l-am avut ca model, o perioadă îndelungată pe Alexandru Brădățan. Însă nu de foarte mult timp, pe lângă muzica bisericească și cea populară, am descoperit un nou ritm, cel al muzicii lăutărești. Cel care a aprins în mine această scânteie și totodată cel pe care îl admir foarte mult este domnul Bogdan Simion. Urmărindu-i reprezentațiile a apărut dorința de a asculta mai mult, de a afla mai multe despre muzica lăutăreasca, despre lăutari, precum și o idee ce nu mi-a dat pace până de curând, când am adus-o la viață! …Și anume, mi-am înființat propriul taraf, Taraful Zicașilor, format din tineri de vârsta mea, pe care vă rog să îl urmăriți și să îl susțineți! Așadar dumnealui este noul meu model de la care mă inspir foarte mult și spun inspirat pentru că e important să se păstreze nota de originalitate care, cu siguranță, oferă culoare fiecărui artist.
A.C. – Ce loc ocupă folclorul autentic și muzica lăutărească în inima ta? Ce te atrage la ele?
G.M. – Cu siguranță atât folclorul autentic, cât și muzica lăutărească se regăsesc în top, dar nu trec peste dragostea pentru Dumnezeu și iubirea mea pentru familie. Muzica populară m-a atras dintotdeauna pentru această legătură neîntreruptă cu trecutul, în timp ce muzica lăutărească este ceva nou și prin care simt că este apogeul exprimării emoțiilor. Prin muzica lăutărească cântată bine cred că poți simți cel mai intens cântecul.
A.C. – Cum îți gestionezi timpul între repetiții, studiu, concursuri și viața personală?
G.M. – Depinde de perioada din an, de zi, dar sincer, uneori este foarte dificil. Sunt zile când mă aflu într-o fugă de dimineață, ajung acasă seara, obosit. Parcă în aceste momente cele 24 de ore sunt prea puține pentru a face tot ce îmi propun, dar cred că cel mai important este că îmi place ceea ce fac. Și atunci când faci ceva cu drag, timpul se fructifică fără să îți dai seama. Sunt de asemenea zile când am timp mai mult pentru mine, iar atunci încerc să profit cât mai mult și să îmi reîncarc bine bateriile.
A.C. – Care este mesajul tău pentru tinerii care iubesc tradiția, dar ezită să o urmeze?
G.M. – Să nu ezite! Și repet: SĂ NU EZITE! Tradiția este parte din noi, iar dacă noi nu o urmăm, atunci cine? Ce vom lăsa generațiilor următoare? Da, va fi greu, dar urmați cu încredere și curaj minunata noastră tradiție românească!
A.C. – Dacă ai visa cu ochii deschiși, unde te-ai vedea peste 10 ani ca artist complet?
G.M. – Dificilă întrebare, iar 10 ani sunt totuși destul de departe, dar voi încerca. La acea vreme îmi doresc să ajung, la rândul meu, profesor întrucât un alt vis al meu. Acesta este să popularizez cobza. De asemenea, să fac cunoscute lumii ritmurile muzicale ale inimii mele, ale întregului neam românesc pe marile noastre scene! Iar Taraful Zicașilor să ajungă un taraf de renume! Dar acum, totul va fi după cum voiește Dumnezeu!
Note personale…Grigoraș Moisă este dovada vie că valorile autentice nu s-au pierdut, ci cresc, discret și frumos, în inimi alese. Cu o voce dăruită de Dumnezeu, cu respect față de tradiție și cu o educație teologică solidă, el reușește să îmbine armonios cântul popular cu viața spirituală.
Este tânăr, dar matur prin gândire și atitudine, un artist care își respectă chemarea și care poartă în glas istoria și sufletul românesc. Grigoraș nu urcă pe scenă pentru aplauze, ci pentru a dărui, iar această dăruire, făcută cu modestie și har, îl transformă într-un adevărat ambasador al culturii și al credinței. România are nevoie de astfel de tineri !