Groparul Revoluţiei Române – George Costin este cercetat în stare de libertate

Spread the love

Loading

s2.ziareromania.roÎnalta Curte de Casaţie a admis cererea de liberare provizorie sub control judiciar

Fostul secretar de stat George Costin a fost eliberat în secret. Cum a putut să treacă ştirea neobservată de cei care denigrează revoluţionarii din decembrie 1989? Cum de colonelul Robert Turcescu tace? Simplu. Tace fiindcă Costin ştie un mare secret a lui Traian Băsescu. Şi anume ştie că asociaţia lui Costin l-a scăpat de mitinguri la Palatul Cotroceni. Cum de Grigore Cartianul nu s-a

consultat cu marele descoperitor de conspiraţii Alex Stoenescu? Nu ştim cum de cea mai tare ştire de Paşti a scăpat neobservată. Pe lângă acuzaţiile de fals, de uz de fals şi alte infracţiuni se mai poate adăuga şi subminarea economiei naţionale.
Impostorii lui Costin de la Lugoj deja se umflă în pene şi cred că George Costin va scăpa basma curată. Dar până una alta să aruncăm o privire peste articolul publicat în ziarul Evenimentul Muscelean în ziua de marţi, 30 aprilie 2013.

Şeful revoluţionarilor, eliberat din puşcărie

La mai mult de un an de când Serafim Cotenescu  încearcă să convingă instanţele că poate fi cercetat şi în libertate, judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie Bucureşti i-au făcut un cadou de Paşte fostului lider al revoluţionarilor din Câmpulung. Începând de pe 26 aprilie 2013, Înalta Curte de Casaţie a admis cererea de liberare provizorie sub control judiciar, după ce pe 12 aprilie s-a amânat cauza. Atât câmpulungeanul, cât şi ceilalţi doi arestaţi, George Costin şi Mihai Bolocan, au fost eliberaţi, condiţionaţi fiind de anumite restricţii. Astfel, aceştia sunt obligaţi să se prezinte la organul de urmărire penală şi la instanţa de judecată ori de câte ori vor fi chemaţi, să se prezinte la organul de poliţie din Câmpulung, conform programului de supraveghere, să nu-şi schimbe locuinţa fără încuvinţarea instanţei care a dispus măsura, să nu deţină şi folosească niciun fel de arme. În plus, Cotenescu nu are voie să se apropie de părţile vătămate, membrii familiilor acestora, funcţionari SSPR, martori şi experţi, să nu comunice cu aceştia, direct sau indirect, şi să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia a săvârşit faptele. Serafim Cotenescu a părăsit Penitenciarul Colibaşi imediat după procesul de vineri şi se află în Câmpulung.

Serafim Cotenescu nu are voie să părăsească Câmpulungul

Şeful revoluţionarilor câmpulungeni a fost arestat preventiv anul trecut, când procurorii DNA Piteşti au descins la sediul Asociaţiei 22 Decembrie Câmpulung Muscel, care se află în Primărie, şi a fost trimis în judecată la Tribunalul Argeş, fiind acuzat de următoarele infracţiuni: folosirea influenţei ori a autorităţii în scopul obţinerii pentru sine de bani sau foloase necuvenite şi constituirea unui grup infracţional organizat. Mai precis, între anii 2009-2010, Costin George, preşedintele Asociaţiei 1989 Metrou România, împreună cu preşedintele Asociaţiei 22 Decembrie Câmpulung Muscel, împreună cu alţi lideri revoluţionari au constituit un grup infracţional, în scopul obţinerii de beneficii financiare în perioada în care persoanele deţinătoare de certificate de revoluţionar în baza Legii 42/1990 au formulat cereri pentru preschimbarea lor şi obţinerea de avederinţe în baza cărora obţineau indemnizaţiile de revoluţionar.
Serafim Cotenescu a fost la un pas de eliberare pe 8 ianuarie, când Curtea de Apel Piteşti a admis cererea acestuia de a înlocui măsura arestului preventiv cu una mai blândă şi a dispus punerea în libertate. Pe 17 ianuarie, însă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie Serviciului Teritorial Piteşti şi a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea formulată de Serafim Cotenescu. Iată că, la trei luni distanţă, acelaşi for judecătoresc i-a „semnat” eliberarea câmpulungeanului, care va fi cercetat fără a fi nevoie să stea după gratii.

http://evenimentulmuscelean.ro/index.php/administratie/11328-seful-revolutionarilor-eliberat-din-puscarie.html

Verificări la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

În 26.04.2013, în Dosarul 675/46/2012/a16*, judecătorii de la Înalta Curte au judecat recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE – DIRECŢIA NAŢIONALĂ ANTICORUPŢIE – SERVICIUL TERITORIAL PITEŞTI faţă de inculpaţii: BOLOCAN MIHAI, COSTIN GEORGE şi COTENESCU SERAFIM.

Completul de magistraţi respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lânga Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Piteşti împotriva încheierii nr.51/F din 2 aprilie 2013 a Curţii de Apel Piteşti, Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, pronunţată în dosarul nr. 675/46/2012/a16* , privind pe inculpaţii Costin George, Bolocan Mihai si Cotenescu Serafim. Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi Costin George şi Bolocan Mihai, în sume de câte 25 lei, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat Cotenescu Serafim, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei. Definitivă.

http://www.scj.ro/dosare.asp?view=detalii&id=4600000000033421&pg=1&cauta=

Va mai prezentăm un alt articol publicat in Adevărul

George Costin a continuat escrocheriile şi din arest

 

La finalul lunii februarie (2012), George Costin a ieşit din biroul său de la Palatul Victoria şi a ajuns în duba Poliţiei, cu cătuşe la mâini.
Fostul şef al revoluţionarilor, aflat în arest preventiv pentru corupţie şi spălare de bani, a dirijat afacerea certificatelor şi de după gratii. Fiul şi soţia lui sunt, de asemenea, învinuiţi în dosar. George Costin a fost pus sub acuzare pentru corupţie şi spălare de bani în afacerea certificatelor de revoluţionar. Costin, care a fost şi preşedintele asociaţiei de revoluţionari „Metrou”, a perceput de la revoluţionarii din subordinea sa (în jur de 4.200 de oameni) procente din indemnizaţiile pe care aceştia le primeau retroactiv de la bugetul de stat. Cum sumele încasate de fiecare revoluţionar se ridicau la aproximativ un miliard de lei vechi, George Costin a strâns o avere. Procurorii DNA au stabilit că asociaţia „Metrou” a colectat de la membrii săi, în perioada 2009 – 2011, suma de 9.453.390 de lei (peste două milioane de euro). Din această sumă, 2.470.000 de lei (peste o jumătate de milion de euro) au intrat direct în conturile lui George Costin. Când acesta a devenit secretar de stat în Guvernul României şi a fost nevoit să-şi publice declaraţia de avere, a trecut banii în contul fiului său, Ştefan Costin (24 de ani). Fostul şef al SSPR a încercat să ascundă traseul banilor intraţi în conturile asociaţiei sale, fabricând o serie de contracte de împrumut fictive.

Ping-pong cu 850.000 de euro

În rechizitoriul procurorilor DNA Piteşti se arată că la o zi după ce a fost arestat, adică pe 29 februarie 2012, Costin continua să tragă sforile pentru a-şi acoperi faptele de corupţie. El a convenit cu Petre Sfârlează, unul dintre avocaţii asociaţiei sale de revoluţionari, să treacă suma de 3.800.000 de lei (aproximativ 850.000 de euro) în situaţiile contabile ale firmei de avocatură a lui Sfârlează, pentru a elimina acuzaţia de însuşire a banilor care planează asupra lui Costin. Avocatul Sfârlează a emis chiar o factură cum că a primit aceşti bani de la asociaţie, însă Garda Financiară a stabilit că banii nu au fost viraţi, şi, mai mult decât atât, nu au fost găsite documente cu privire la prestarea de servicii care să justifice aceşti bani. Ce prostie a făcut sfârlează Factura măsluită a fost semnată din partea asociaţiei de revoluţionari de fiul lui George Costin, Ştefan. Cei doi semnatari ai facturii sunt acum învinuiţi în dosar sub acuzaţia de spălare de bani şi sunt cercetaţi în stare de libertate. Petre Sfârlează mai este învinuit şi pentru ascunderea surselor impozabile ale asociaţiei, iar prejudiciul creat a fost de 287.573 de lei. Sfârlează susţine că a greşit, omeneşte, în cazul facturii false: „Prostia mea a fost că am emis acea factură. Aveam bani de încasat şi am sperat că aşa o să-i primesc. Câteva zile mai târziu, când mi-am dat seama, am stornat-o repede. Dar fiul lui George Costin se dusese deja cu ea la Garda Financiară, ca să justifice că mi-a dat acei bani”.
În afară de Ştefan Costin şi de Petre Sfârlează, în dosar mai sunt cercetaţi ca învinuiţi alţi opt oameni, între care soţia şi şoferul fostului şef de la SSPR. Florentina Costin a emis chitanţe care creau aparenţa încasării unor sume reale de bani fără să aibă vreo funcţie în asociaţie, iar şoferul, Vasile Ciulinaru, făcea munca de jos, presându-i pe revoluţionari să-şi plătească îndatoririle şi colectând banii.

Maşină de 115.000 de euro din „Legea Recunoştinţei”

Din rechizitoriu mai aflăm că George Costin a ţinut o agendă în care-şi nota ce bani i-au intrat în cont şi pe ce i-a cheltuit. Anchetatorii au ridicat agenda la o percheziţie efectuată anul trecut. Au aflat astfel că George Costin i-a cumpărat fiului său un autoturism Range Rover care a costat 508.235 de lei (aproximativ 115.000 de euro), înmatriculat cu anul de naştere al fiului plus literele WOW. Apoi, Costin a împărţit câştigurile cu mai multe persoane: Valentin Preda (şeful Direcţiei de Programe şi Legislaţie de la SSPR) a primit în 2010 suma de 80.000 de lei (18.000 de euro). Gheorghe Bacoi (vicepreşedintele asociaţiei „Metrou”) a primit suma de 123.540 lei (28.000 de euro). Mihai Bolocan (preşedintele filialei Buzău a asociaţiei „Metrou”) a încasat şi el 220.000 de lei (50.000 de euro). Bolocan este de asemenea inculpat în dosar, fiind cercetat în stare de arest. Petre Sfârlează (avocatul principal al asociaţiei „Metrou”) a fost răsplătit cu suma de 539.000 de lei (120.000 de euro). Mai multe sume de bani au fost remise de către George Costin pentru a mitui persoane influente din Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor, Casa de Pensii şi Garda Financiară.
Bunurile imobile, maşinile şi conturile bancare ale inculpaţilor şi învinuiţilor au fost puse sub sechestru pentru acoperirea prejudiciului de 9.453.390 de lei. 2,4 milioane de lei şi-a însuşit George Costin din afacerea certificatelor de revoluţionar, în perioada 2009-2011, conform DNA Piteşti.

Costin l-a protejat pe Băsescu

George Costin era, înainte să fie arestat, un membru important al Partidului Democrat Liberal, acesta fiind şi motivul pentru care a ajuns secretar de stat în Guvernul Boc. Prin asociaţia sa, „Metrou”, Costin l-a ajutat pe preşedintele Traian Băsescu să scape de protestele din faţa Palatului Cotroceni. După mitingurile poliţiştilor şi ale profesorilor, din toamna anului 2010, asociaţia lui Costin a solicitat de la Primăria Capitalei o permisiune de protest pe termen lung pentru zona din faţa Palatului Cotroceni şi a obţinut autorizaţie pentru perioada octombrie 2010 – martie 2011, între orele 9.00 – 18.00. În tot acest interval, spaţiul era ocupat de câţiva revoluţionari anemici, oameni de încredere ai lui Costin. Astfel, preşedintele Traian Băsescu a fost protejat de eventuale proteste nedorite, întrucât nimeni nu mai putea obţine autorizaţie de protest în zonă.

Ameninţări: „Lasă, că îţi dau eu ţie! Fereşte-te!”

Interceptările convorbirilor lui George Costin au scos la iveală ameninţările la care acesta recurgea atunci când revoluţionarii refuzau să-i plătească procentele din indemnizaţie. Costin se bizuia pe faptul că niciunul dintre oamenii din subordinea sa nu va cârti întrucât calitatea de revoluţionari a acestora este discutabilă, iar dosarele lor ar fi fost respinse daca ar fi fost judecate după litera Legii Recunoştinţei. George Costin devenea violent atunci când revoluţionarii nu împărţeau banii cu el. Aşa s-a întâmplat şi cu revoluţionarul Constantin Căldare, a cărui convorbire telefonică cu fostul secretar de stat a fost interceptată:
– George Costin: Pentru ceea ce faci, o să vii să plângi la uşa mea! Deci acuma îi dau drumul la executare silită! …(neinteligibil)… nu mă aşteptam din partea ta.
– Constantin Căldare : Daţi drumul, daţi drumul la executarea silită, să vedeţi câţi oameni vă pun eu în cap pentru prostiile astea care le-aţi făcut dumneavoastră.
– George Costin: Pentru prostiile astea? Ei, bine (înjură), las’ că îţi dau eu ţie!
– Constantin Căldare: …(neinteligibil)…
– George Costin: Îţi dau eu ţie! Îţi dau eu ţie, ca să nu zici… Şi fereşte-te şi tu de mine (înjură)! Bine!”

adevarul.ro/news/societate/george-costin-continuat-escrocheriile-arest-1_50aecf4e7c42d5a663a0c35e/index.html

Să ne reamintim, că în stenogramele publicate, George Costin ameninţă cu moartea un procuror DNA. Probabil că judecătorii de la Înalta Curte consideră că o ameninţare cu moartea e un lucru banal şi îi mai dă un răgaz să-şi ascundă infracţiunile şi de ce nu banii strânşi de pe urma infracţiunilor.
Vom vedea câte zile, câte luni sau câţi ani de puşcărie fa vace George Costin, care a adus grave prejudicii morale faţă de adevăraţii revoluţionari. Să nu uităm, că un alt secretar de stat, Emil Cutean, face puşcărie nevinovat. Numai că el nu a fost prieten cu Traian Băsescu şi nimeni nu luptă pentru a dovedi nevinovăţia lui. Poate că totuşi până la urmă DREPTATEA va triumfa. În toate cazurile.