Ce s-a întâmplat? De ce Hercules este trist? De ce nu a vorbit astăzi cu noi?El, puternicul, invincibilul, marele Hercules care a luptat cu Hydra și a învins-o, el, eroul timpului care a salvat-o pe Ana, cea mai frumoasă tânără, micuța prințesă. E drept că nu ne-am văzut de câțiva ani, dar ultima dată l-am întâlnit și l-am văzut fericit, sau așa am avut impresia.
Povestea stațiunii balneare a început din vechi timpuri, înainte de vremurile marilor imperii ale antichității, o poveste în care s-a născut cea mai cunoscută legendă. Și este foarte cunoscută, este iubită, este apreciată, însă nu mai este cea mai frumoasă, a fost cândva…a fost cea mai frumoasă stațiune de pe continent, așa spuneau regii, reginele, prinții și prințesele, așa spuneau mulți împărați despre locul unde puterea vindecătoare a apelor termale se contopește cu unicitatea prospețimii a aerului ionizat, dar și cu puterea energiei pozitive de la primul pas făcut pe pământ herculean.
Orașul aflat pe Valea Cernei, la doi pași de locul copilăriei mele pe nume Topleț, stațiunea minune, iubită de continente, a trecut prin momente grele, dar și de glorie, apreciată și venerată de Împăratul Traian, Prințesa Sisi, Carol I al României și mulți alții, își plânge astăzi anii frumoși în care a avut parte de strălucire. O înțeleg, odată cu ea plâng și anii copilăriei mele, atunci când mergeam de mână cu părinții mei, fericită îl salutam pe Hercules, apoi urmau pozele cu animalele împăiate, peste tot flori, bănci colorate, tonete cu înghețată, terase frumoase, prăjituri la tot pasul, mulți, foarte mulți turiști de toate naționalitățile, Doamne Dumnezeule, acum zeci de ani orașul Herculane strălucea și Hercules ne zâmbea…unde suntem acum, în 2021? De ce plânge istoria acestei stațiuni? De ce s-a degradat o valoare a României? De ce suntem conduși de oameni incompetenți, fără suflet, fără minte, fără…de ce? De ce? De ce acceptăm ca popor aceste distrugeri? Suntem lași, sau pur și simplu nu ne mai interesează soarta acestor locuri miraculoase? Priviți-l bine pe Marele Hercules, tristețea i-a acoperit înfățișarea, este parcă și mai slab, nu mai vrea să lupte nici cu Hydra, nici cu prezentul, nici pentru iubita lui, despre viitor nici vorbă, se bucură de sosirea și plecarea unui turist, atât.
A fost odată, a fost ca niciodată, a fost odată o stațiune minune, cea mai frumoasă din lume, iubită de toți oamenii, fie ei regi sau oameni simpli, intelectuali sau țărani, a existat odată un loc în care oameni de pe toate continentele sorbeau din frumusețea naturii dar și din apele termale, aici s-a născut „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”, aici au respirat aerul strămoșii noștri, acum noi, mâine viitorul omenirii, a existat odată Băile Herculane!!!
Hercules nu mai vorbește cu noi…doar Biserica Romano- Catolică ne-a arătat calea spre Grota Haiducilor-fără haiduci- doar o tonetă-microbuz cu înghețată ne-a atras cu decorurile ei, nicio bancă pe care să ne așezăm, nicio floare, am mâncat înghețata delicioasă la picioarele lui Hercules, vai de turiști…apoi cu mare, mare grijă am pornit mai departe, peste tot gropi mari, cabluri ieșite, pereți picați și multă mizerie, coșuri de gunoi pline, miroseau. Mi-a atras atenția trenulețul stațiunii, el era cel mai voios, bravo lui, se bucură singur! M-am simțit bine câteva clipe atunci când am dat cu ochii de bustul marelui poet Mihai Eminescu. Sincer, îndrăgostit de natură, îi curgeau strofele valuri, valuri, pe Cerna în jos…pe un mal frumos…Eminescu, veșnicul Eminescu, este mereu cu noi, el este cartea de identitate a poporului român.
De ce nu suntem în stare să punem în valoare aceste locuri lăsate de la Dumnezeu? De ce distrugem și nu ne mai uităm în urmă? De ce se întâmplă toate astea? De ce nu mai suntem acei români iubitori de țară? De ce distrugem România? De ce? De ce nu mai vorbește Hercules cu noi? Răspundeți, voi cei care conduceți România, voi cei care vă bateți joc de oameni, de valori, de tradiții, de viață!!!
Cu dezamăgire profundă: Mia Rogobete.