Autor: Mia ROGOBETE
Iisus este iubire, nimeni nu are iubire mai mare decât El, a murit pentru noi, iată cea mai mare expresie de iubire arătată de un Om, căci Iisus a fost Om, a dat lumii tot ce a avut mai bun. Ne-a învățat că cele mai importante lucruri despre viață le aflăm de la animale și flori, că putem oricând să vorbim cu o pisică, cu un câine, cu orice viețuitoare, sau de ce nu, cu o luncă, să învățăm ce înseamnă dragostea, mângâierea, îmbrățișarea, să ne tratăm psihicul cu acest medicament unic, binefăcător.
-Acolo locuiește Iisus!- Vocea bunicii îmi spunea să privesc cerul.
-Atinge-l dacă vrei, ochii tăi îl pot mângâia, inima ta este parfum de liliac, trebuie doar să urci muntele…Atunci am înțeles că trebuie să iubim!
Trebuie să ne păstrăm spiritul de sacrificiu, să facem totul bine și cu iubire, să admirăm tot ce ne înconjoară, să prețuim oamenii, să-i acceptăm pe toți, să punem suflet în tot ceea ce facem, să lăsăm poarta deschisă îngerilor.
Și atunci îți spun ție, Doamne Dumnezeule, ce frumos este sufletul omului, dar cât de frumoasă este viața!!!
O poveste…
Am o poveste, iar această poveste nu este a unui om care a fost opt zile în concediu într-un loc frumos, s-a simțit bine și cam atât, nu este o întâmplare petrecută pur și simplu, aceste zile sunt cele mai importante zile din viața mea, sunt opt zile care fac cât o viață, sunt opt zile care au trecut foarte repede ca timp, dar atât de încet ca trăire, sunt opt etape din lungul drum al anilor din viața mea, cu aceste opt zile pot să mă duc în orice parte a lumii, le pun în geamantan și acolo unde ajung deschid geamantanul, le mângâi, pot să recapitulez în orice moment tot ce am trăit și ființa mea se încarcă cu liniște, credință și iubire, cele opt zile petrecute pe Pământul Sfânt, în Israel, sunt bagajul vieții mele, acestea sunt bogăția mea, mă culc cu ele în gând și mă trezesc cu ele în inimă.
Cele opt zile și șapte nopți petrecute în Țara Sfântă mi-au scris încă o dată în cartea vieții că toți suntem egali pe acest pământ, nu avem niciun drept să judecăm săracii, bolnavii, leneșii, bârfitorii, răutăcioșii, invidioșii, meschinii, ipocriții, ei sunt deja judecați și plătesc pentru diferite fapte, putem doar să-i ajutăm și dacă nu primesc ajutorul nostru, atunci să ne detașăm de ei, secretul celor opt zile este ca să apreciem fiecare secundă a existenței noastre pe pământ, asta însemnând să fim prieteni cu viața, să învățăm ce înseamnă demnitate, onestitate, curaj, să luăm oamenii așa cum sunt, pe cei slabi să-i ajutăm cum putem, dacă putem, pe cei puternici să-i admirăm și să încercăm să-i ajungem. Am învățat multe lucruri de la aceste zile trăitoare, grăitoare, dar cele mai profunde învățăminte au fost date de cele șapte nopți, în tăcerea lor, în liniștea divină și-au scris în inima mea o carte.
Această carte am descoperit-o în cele mai grele momente ale omenirii și am început să citesc din ea în fiecare seară, înainte de culcare. Toate paginile au fraze care îmi spun cum să procedez în ziua ce urmează, îmi indică locul unde trebuie să ajung pentru a evita conflicte, îmi spun că nimic nu este întâmplător în drumul vieții mele și trebuie să primesc tot ce mi se oferă, dar cel mai important este că trebuie să dau mai departe tot ce primesc, asta face parte din perfecțiunea creată de Dumnezeu, face parte din Univers, dacă zâmbesc, cu siguranță o să zâmbească și cel din fața mea, dacă mă bucur, îl fac și pe cel de lângă mine să se bucure, dansez și simt fericirea, atunci și cel din preajma mea simte, nu iau saci în spate dacă nu pot să-i duc, cele șapte nopți mi-au scris în Cartea Vieții că trebuie să las lucrurile să curgă, momentele, întâmplările, să-mi încredințez sufletul Domnului Isus Hristos și să iubesc, așa cum știu eu, cum pot eu, să iubesc cu toată forța pe care am primit-o de la naștere. Citesc în fiecare seară din manuscrisul imaginar al celor opt zile și șapte nopți, până adorm, citesc cu ochii închiși, dau paginile mai departe cu sfială și bucurie, totul se continuă, ziua, noaptea, anul, viața, oamenii mor și se nasc, totul se continuă, învăț mereu, păstrez tainele și intru în somn mai curajoasă.
Simt că toate cuvintele din Carte sunt scrise de mai multe mâini, sunt multe pasaje din viață care trebuiau spuse, fiecare om are întâmplări ciudate sau mai puțin ciudate, vrem să credem, ținem cu tărie să credem, spunem celor din jur, suntem ascultați, dar repede uitați, însă mintea noastră nu uită aceste trăiri pentru că sunt semnate de Mâna plină de sânge, Mâna care a fost bătută în cuie pe cruce, Mâna Mântuitorului Iisus Hristos.
Au fost opt zile și șapte nopți în care am tot derulat banda vieții, au fost opt dimineți în care mă uitam la cer și îi spuneam ce fericită sunt că mă pot uita la el, au fost opt zile în care mă aplecam și mângâiam pământul, luam o pietricică și o frământam în mână, pe aici a trecut Mântuitorul îmi striga în urechi un gând, poate chiar în locul acesta a făcut un popas și s-a uitat ca și tine la cer, același gând vorbitor, au fost șapte seri în care respiram aerul acestui loc sfânt, în interiorul meu se nășteau atâtea dorințe și speranțe, voința își cumpărase și ea o haină argintie, au fost șapte nopți în care somnul intra în casa visului și uita de mine, acolo mă întâlneam cu părinții și bunicii mei, care îmi arătau cum trebuie sădită în noi iubirea adevărată și ce rol avem pe pământ, alarma telefonului îmi aducea realitatea în ochi, mă rupeam pur și simplu dintr-un vis în care îmi erau prezentate toate secretele vieții, acolo existând o singură lege și anume legea binelui.
De ce am fost atât de fericită în aceste opt zile petrecute în Israel? De ce în gândul meu zburda armonia, dansa bucuria, se picta liniștea? Pentru că eram foarte aproape de Fiul Domnului, știu că au existat clipe în care El ne-a luat pe fiecare în parte și ne-a sărutat pe frunte, am simțit când mi-a mângâiat obrajii, părul, Iisus ne-a trimis invitație, iar noi am venit, am simțit când ne-a mulțumit de vizită, am avut trăiri care semănau cu puterea unei raze de soare, străluceam și totodată încălzeam pământul, toate aceste minuni se adunau în gândul meu, toate aceste trăiri s-au făcut buchet de lumânări și s-au aprins în inima mea, acolo vor arde pentru totdeauna.
Opt zile în Țara Sfântă a însemnat zeci de ani în țara mea, România mea, dacă iubirea din mine a înflorit în fiecare clipă, după aceste opt zile petrecute în Israel această „iubire floare” s-a transformat în „iubire fruct”. Încă din prima zi a pelerinajului am gustat din fructul iubirii iar în următoarele opt zile l-am mâncat pe tot. Omule, ai primit o viață, tu trebuie să cunoști și să iubești pământul, dar și pe semenii tăi să-i iubești, să privești cerul ori de câte ori ești trist, să prinzi soarele în ochi atunci când te împiedici, să te odihnești la pieptul lunii când ești obosit, lasă-l pe Dumnezeu să intre în sufletul și în inima ta și roagă-l să rămână acolo pentru totdeauna.
Povestea unor povești…și din nou timpul își face apariția, niciun om nu este identic cu alt om, nicio poveste nu este la fel cu o altă poveste, nicio viață nu este la fel cu o altă viață, oamenii se află în locuri diferite, fac lucruri diferite, dar în același timp, Doamne Dumnezeule, oare câte iubiri sunt la fel sau diferite, dar în același timp!
Mia ROGOBETE (Cartea ”Pelerinaj în Țara Sfântă –Mia Rogobete)
Foto: Alin Bruznican-2019- (pelerin din Trupa ”Grupir”)