Autor: Mioara BACIU/UZPR
Pornind de la explicația etimologică simplă, care ar însemna “stare de bună înțelegere”, bineînțeles, între popoare, națiuni, oameni, indivizi, specii, în care sau între care nu există conflicte, tulburări, vrajbă, extrapolând, cuvântul “pace”, cuprinde în înțelesul său profund, esența omenirii și a vieții.
Particularizând, “pacea” înseamnă “liniște sufletească, stare de calm sufletesc”, înseamnă “a trăi în bună înțelegere, în armonie”, în armonie cu tine, în armonie cu natura, în armonie cu ceilalți.
Când “starea de bună înțelegere” dispare, apar neliniștile, neajunsurile, conflictele, războaiele interioare, exterioare, războaiele între oameni, între popoare, între indivizi și, astfel, echilibrul pe care-l oferea pacea, este zdruncinat.
Responsabili pentru echilibrul personal, social, mondial, suntem fiecare dintre noi, elemente ale sistemului numit univers.
Iată de ce, este imperios necesar, ca fiecare ins să-și concentreze eforturile în direcția menținerii echilibrului general.
Cauzele războaielor, de-a lungul vremurilor, au fost multiple, însă, au pornit, în principal, de la dorința acerbă de a domina, de la lupta pentru expansiune, dobândire, cucerire, anexare de noi teritorii.
Din necesitatea de a face cunoscute evenimentele de toate felurile care caracterizează ființa umană, atât cele pașnice, de bună conviețuire, cât, mai ales, cele conflictuale, încă din cele mai vechi timpuri, a luat naștere activitatea jurnalistică, mai întâi, cea orală, verbală (strigătorii), apoi cea scrisă (mesagerii, scribii, ziariștii) și audio, video, mai târziu.
Se pare că, jurnalismul scris și-ar avea originile în Imperiul Roman, prin apariția în secolul al II-lea îHr a celei mai vechi forme de ziar numită Acta Diurna, care cuprindea însemnări zilnice scrise, afișe, prin care se făceau publice anumite informații, evenimente locale, politice, militare, cultural-artistice, sociale de interes general.
Datorită apariției tiparului, a fost posibilă apariția primului săptămânal denumit “The Weekly news”, care a fost publicat de către Nathaniel Butter, în Londra, în 1622. Mai târziu, la 22 octombrie 1835, a fost înființată prima agenție de știri, de către Charles Louis Havas.
Din anul 1920 au apărut știrile de film (datorită apariției cinematografiei), reportajele radio, culminând cu apariția știrilor de televiziune, începând cu anul 1940.
Odată cu apariția și dezvoltarea noilor tehnologii (internet, rețele de socializare) a luat amploare și jurnalismul sub diversele lui forme.
Jurnaliștii au scris, în vreme de pace, și, în egală măsură, și în vreme de război, punându-și viețile în pericol, pentru a oferi omenirii informații corecte și complete despre desfășurarea unor astfel de evenimente și nu numai. În unele situații, aceasta s-a soldat cu pierderi de vieți omenești (și nu numai), pentru populația aflată în mijlocul unor conflicte armate, dar și pentru jurnaliști. Se naște astfel întrebarea legitimă, există ceva care merită să realizezi cu prețul vieții? Am putea face, oare, ceva, pentru a preîntâmpina sau evita o astfel de situație? Poate că, doar militarea pentru pace și menținerea ei, ar putea fi o soluție, în acest sens. Dar este ceva la îndemâna oricui așa ceva? Cât de mult își propun și realizează un astfel de deziderat factorii decidenți de la nivel micro și macro? Ar putea fi preîntâmpinate atacurile împotriva jurnaliștilor, care nu au fost tocmai puține?
Dacă ne referim, aleatoriu, numai la anul 2016, ținând cont de bilanțul anual întocmit de RSF (Reporteri Fără Frontiere) și dat publicității de Agenția France Press (AFP) au picat la datorie 57 jurnaliști, în țările aflate în război, dintre care enumerăm: 19 jurnaliști în Afganistan, 9 în Mexic, 7 în Irak, 5 în Yemen.
Din aceeași sursă aflăm că, tot în anul 2016, în “exercitarea misiunii lor de informare”, au pierit un număr de nouă ”jurnaliști-cetățeni” (bloggeri) și opt colaboratori media, fiind asasinați (unii, în propria lor țară, alții, în țări străine).
Chiar și în vreme de pace se întâmplă ca activitatea jurnalistică să se soldeze cu pierderi de vieți omenești. Un exemplu concret în acest sens îl constituie explozia care a avut loc în localitatea Mihăileşti pe 24 mai 2004, în timpul căreia, transmițând de la fața locului, și-au pierdut viaţa un număr de doi jurnaliști, corespondenți ai postului de televiziune Antena 1: Elena Popescu, Ionuţ Barbu.
Dar, cât de liberă este presa în țară sau în lume? Cât se întinde această libertate? În ce proporții există ea?
Există, oare, efectiv, foruri abilitate, responsabile, în țară și în lume care să militeze pentru libertatea presei și siguranța jurnaliștilor?
În activitatea mea de jurnalist m-am izbit uneori de bariere, de limite, de neputințe, de restricții, de indolență, de obstrucționare. Toate acestea, însă, nu m-au făcut să mă opresc, dar, nu-mi este foarte clar dacă drepturile jurnaliștilor există, dacă sunt cunoscute și respectate, atât în vreme de pace, cât, mai ales, în vreme de război. E o certitudine, însă, faptul că această calitate poate fi exercitată, mai în siguranță, în vreme de pace. Însăși viața, se poate derula într-o oarece normalitate, în vreme de pace.
Ar putea fi, oare, solidaritatea și implicarea efectivă, activă și, în mod constant, a noastră a tuturor, în promovarea și menținerea păcii internaționale, o condiție sine qua non, pentru menținerea echilibrului planetei? Și dacă da, cum s-ar putea materializa ea, la nivel de individ? Cum s-ar putea preîntîmpina izbucnirea conflictelor, războaielor, distrugerilor, pierderile de vieți omenești, de bunuri materiale și spirituale?
Răspunsul ar putea viza, cred, modalitatea de exercitare a politicii interne și externe a celor care ne conduc și influențează direct și/sau indirect mersul, evoluția, soarta omenirii. Însă, cei care ne conduc, sunt, în genere, rezultatul alegerilor noastre. Dar, oare, dăm dovadă întotdeauna de discernământ când facem alegeri capitale? Primează, oare, convingerile noastre ferme, sincere? Cât de liberi, cât de conștienți și cât de pregătiți suntem în a discerne?
Oricât de multe întrebări ne-am pune, rămâne, însă, o certitudine, faptul că, lipsa păcii mondiale sau teritoriale, a liniștii trupești și sufletești generează monștri, nu poate asigura progresul, evoluția și saltul omenirii, în bune condițiuni, de aceea, vă îndemn să milităm împreună pentru pace, să ne fie pace (de toate felurile), să ne fie bine!
Sursa foto: carte.psihologie.md