Autor: Nicolae TOMA
După 1944 Armata română și-a pierdut identitatea și s-a rupt de tradiția ei. Epurarea din cadrul armatei a durat câțiva ani, a fost distrusă din temelii, fiind transformată într-un organism fidel.
„Distrugerea structurilor militare s-a realizat în forță, mii de ofițeri cu experiență și de reală competență au fost înlăturați, alții au fost judecați și condamnați”.41
În 1945 efectivul Armatei Române avea 419.000 de soldați și ofițeri. Doi ani mai târziu, în 1947, efectivele au fost reduse la 136.000. Din 19.000 de ofițeri activi, cât avea armata la 23 august 1944, în 1948 mai erau 10.295, iar la începutul anului 1949 numărul lor s-a redus până la 8.000. În 1951 armata avea doar 700 de ofițeri din fosta Armată Regală.42
Diviziile formate pe teritoriul URSS-ului „Tudor Vladimirescu” și „Horia, Cloșca și Crișan”, care au introdus cu forța comunismul în România, au stat la baza noii Armate Populare. Structura de organizare reprezenta o copie fidelă a Armatei Roșii. Și denumirea de Ministerul Apărări Naționale este schimbată după model sovietic, primind denumirea Ministerul Forțelor Armate.
În 1955, 90% din ofițerii Armatei Populare aveau numai gimnaziul. La vremea respectivă însemna că erau absolvenții claselor V – VII. Astfel, peste noapte au ajuns ca strungarii, tinichigii sau ospătarii să ajungă să dețină funcții importante în armată fără a avea pregătirea necesară.43
În ultimii ani ai regimului comunist armata cunoscuse o degradare continuă și era privită mai mult ca o forță de muncă ieftină, iar procesul de instrucție militară era trecut în plan secundar. La un stagiu militar de un an și patru luni, perioada de instrucție a fost redusă la 45 de zile, după depunerea jurământului, în restul timpului soldații erau pe șantierele patriei.
Structura Armatei în 1989 la nivel național
Funcția de Ministru al Apărării Naționale era în sarcina generalului-locotenent Vasile Milea. Adjuncții ministrului erau: general-maior Ștefan Gușă șef la marelui Stat Major, generalul-locotenent Victor Athanasie Stănculescu, șef al Departamentului pentru Producția de Armament și Înzestrarea Armatei. Fratele dictatorului, Ilie Ceaușescu, avea funcția de secretar al Consiliului Politic Superior al Armatei, adjunct al ministrului, fără studii de specialitate. Viceamiralul Ștefan Dinu era șeful Direcției Informații a Armatei.
Cele patru armate terioriale erau conduse de: Armata 1 (București) – general-maior Gheorghe Voinea, Armata a 2 – a (Buzău) – general-locotenent Ion Dândăreanu, Armata a 3-a (Craiova) – general-maior Dumitru Roșu, Armata a 4-a (Cluj) – general-maior Iulian Topliceanu.
Ministerul era organizat în mai multe comandamente: Infanterie și Tancuri – șef general-colonel Ion Hortopan; Aviația Militară – șef general-maior Iosif Rus; Marina Militară – șef viceamiral Ioan Mușat; Apărarea Anteaeriană a Teritoriului – șef general-colonel Mircea Mocanu; Artilerie – șef general-colonel Ioan Popescu; Trupe de Geniu – șef colonel Gheorghe Popescu; Trupele chimice – șef general-locotenent Mihai Chițac (în același timp și comandantul Garnizoanei București); Trupele de Transmisiuni – șef general-locotenent Nicolae Popescu; Serviciile Armatei – șef general-maior Ion Dafinescu; Direcția Lucrări în Economia Națională – șef general-locotenent Dumitru Fotescu; Academia Militară – șef general-locotenent Gheorghe Logofătu.
“Toți acești generali și-au început cariera militară între anii 1947 – 1953, când avansarea se făcea pe criterii ce nu aveau legătură cu pregătirea militară. Important era devotamentul față de partid și mai puțin competențele profesionale”.44
Structura Armatei la nivelul județului Timiș
La nivelul zonei de vest, din care făcea parte și județul Timiș, răspundea UM 01042 – Divizia Mecanizată 18. În decembrie 1989 comandamentul acestei divizii, implicată în mod direct la represiunea demonstranților, era formată din 15 locotenenți-colonei, care aveau următoarele funcții: Constantin Zeca, locțiitor comandant; Nicolae Predonescu – locțiitor șef de Stat Major; ofițer serviciu – Ion Began; garnizoană – Iancu; șef serviciu chimic – Iuliu Elek; șef serviciu geniu – Geoară; șef artilerie – Constantin Caraivan; cadre – Virgil Cojan și membrii Vasile Bogoșel, Oros, Constantin Rogin, Ștefan Balasz, Vasile Bot, Mircea Roman, David Nițoiu. În candrul comandamentului diviziei mai erau și cinci maiori, având calitatea de membri: Bălășoiu, Cristelecan, Gheorghe Vlăduțu, Mircea Varga și Mihai Velicicu.
24 de unități militare din cadrul acestei divizii au participat în mod direct la represiunea cetățenilor care au ieșit în stradă pentru libertate și împotriva lui Ceaușescu. Cele mai multe victime au fost împușcate de armată. Și Milița și Securitatea au făcut victime, dar în raport cu cele ale armatei sunt mai puține.45
Represiunea armatei în Timișoara
Unitățile militare care au participat la represiune sunt:
UM 01185 Regiment Mecanizat – Timișoara, era comandat de maiorul Mihai Bulai. În noa-ptea de 16 spre 17 decembrie 1989, 160 de militari au fost plasați în dispozitive de luptă în zona Piața Libertății – Circumvalațiunii – Piața Dacia. În 17 decembrie 220 de soldați au fost repartizați în mai multe puncte: 160 la Poșta Mare – Hotel Continental; 20 la Podul Decebal – Piața Traian și 40 în Piața Libertății – Catedrala Ortodoxă.
UM 01115 Regiment de Tancuri – Timișoara. Comandantul unității, maiorul Gheorghe Blidaru, a dat dispoziție ca 4 tancuri să se deplaseze la Podul Decebal, 3 tancuri la Comitetul Județean de Partid. 6 tancuri au fost blocate de manifestanți pe Calea Girocului. Maiorul Vasile Paul, comandantul UM 01140 din Lugoj a primit misiunea să recupereze tancurile. Acțiunea în forță s-a soldat cu victime din rândul civililor.
UM 01008 Regiment Artilerie – Timișoara era comandat de maiorul Ilie Andei. 240 de militari din acest regiment au fost împărțiți astfel: 60 militari la Comitetul Județean de Partid, 80 de militari în Parcul Copiilor, 120 militari la Hotel Continental. În 18 decembrie 1989 unitatea a acționat în trei zone: 30 militari la Gara de Nord, 70 militari la Podul Decebal, 140 militari și 2 TAB-uri pe Calea Girocului.
UM 01197 B TM a acționat cu 50 de militari în zona Consiliului Județean de Partid – Piața Unirii – Piața Libertății – Operă. Unitatea era comandată de maiorul Tighinaș.
UM 01276 Divizionul ATc – Timișoara. Maiorul Soroceanu, în calitate de comandant a dispus ca 75 de militari să acționeze în Piața Libertății – Operă și în Calea Girocului, împreună cu militarii de la UM 01008.
UM 01125 Batalionul de Geniu – Timișoara era condus de maiorul Gheorghe Dragoș. 100 de militari din această unitate au acționat în zona Poșta Mare – CEC – Garnizoană.
UM 01058 Corp Pr. Ach – Timișoara. Militari din această unitate conduși de locotenentul major Sergiu Tocarciuc au acționat în zona Garnizoană – Operă – Catedrală.
UM 01039 Divizionul AA Anteaeriană. Cei 77 de militari, prin dispoziția comandantului maior Ioan Turcin au acționat la Hotel Continental – Calea Girocului și la IAEM.
UM 01841 Regimentul 56 Parașutiști – Caracal. Militari din cadrul acestui regiment au acționat la Comitetul Județean de Partid și la Tipografie.
UM 01121 Batalionul Cc – Timișoara – comandant maior Ioan Luchian. 80 de militari și 4 TAB-uri au acționat în zona Piața Libertății – Operă.
UM 01140 Regimentul Mecanizat – Lugoj, a participat cu 200 de militari conduși de comandantul unității maior Vasile Paul. S-a acționat în Calea Girocului, Operă, Tipografie și strada Ialomiței.
UM 01380 Regimentul Mecanizat – Arad, a primit ordine de la comandantul unității maior Marcu și 303 militari au fost plasați în mai multe dispozitive din Timișoara, după cum urmează: 27 la ITT, 55 la Spitalul Militar și 200 la Comandamentul Diviziei.
UM 01068 Regimentul Mecanizat – Vânju Mare. 350 de militari comandați de șeful unității colonel Andreescu au acționat la Cazarma Oituz.
UM 01233 CIMLT – Buziaș era comandată de maior Octavian Pleșca. 270 de militari din această unitate au acționat la Operă, Comitetul Municipal de Partid, Catedrală și Calea Girocului.
UM 01171 Buzău DIA. 41 de militari conduși colonelul Ioniță, de la Marele Stat Major și de maiorul Truțulescu, au acționat în grupe de câte zece militari, având misiunea de a culege informații.
UM 01145 Batalionul Aprovizionare Trupe – Timișoara. Comandantul unității a stabilit o trupă de 400 de militari ca și grupă de rezervă.
UM 1970 Școala de șoferi – Săcălaz era comandată de căpitan Nicolae Cristea și a participat în Timișoara cu 26 de militari la Comandamentul Diviziei.
UM 01942 Divizia 34 Apărare Antiaeriană a Teritoriului a participat cu 200 de militari conduși de comandantul unității colonel Constantin Rotariu.
UM 01556 Divizionul R.Ta, comandat de maior Mitică, a acționat împreună cu regimentul mecanizat din Lugoj UM 01140.
UM 01906 Corpul de pază Aeroport și UM 01876 Regimentul 93 Aviație au acționat cu două plutoane la Comitetul Județean de Partid.
Regimentul 79 Elicoptere Caransebeș a sprijinit represiunea din Timișoara cu două elicoptere militare.
UM 01864 Brigada 41 Rd Th., UM 02627 Unitatea Construcții Hidrotehnice și UM 01068 SRTM au constituit grupe de rezervă.46
UM 01140 participă la represiunea din Lugoj
În decembrie 1989 la Lugoj erau patru unități militare pe strada Timișorii: UM 01140 Regiment mecanizat, UM 01428 Batalion de Artilerie. UM 01444 Divizion de obuzere și un Divizon de rachetiști.
Interesant este faptul că doar UM 01140 participă la represiune, iar prin zelul maiorului Mircea Mândru, aflat la comanda unității, s-a încălcat legea.
Dacă maiorul Mircea Mândru nu ar fi dat dispoziție să se tragă în sus cu mitraliera (n.a. – numită în limbaj cazon „Cățeaua”) de pe TAB-ul de lângă poarta unității, plutonierul Pavel Dumitru nu ar fi deschis focul.
Potrivit Regulamentului Disciplinei Militare comandantul unității, maior Mircea Mândru, trebuia să fie pe-depsit împreună cu Pavel Dumitru. Nu s-a întâmplat nimic, din contră, pentru fapte deosebite a fost avansat în grad și a ajuns ca și general să reprezinte România la sediul NATO.
Prin intervenția energică a comandantului Garnizoanei Lugoj, locotenent-colonel Vasile Albu și a secretarului de partid maior Mircea Cnejevici nu au mai avut loc incidente. De câteva ori maiorul Mircea Mândru a intrat în forță peste comitetul provizoriu ales de peste 20.000 de lugojeni în 22 decembrie 1989, ora 10,00 și i-a amenințat că-i împușcă, fapte ce până în ziua de astăzi au rămas nepedepsite.
În capitolul următor vom prezenta curajul ofițerilor de la UM 01428, care au făcut tot ce le-a stat în putință să nu se declanșeze un măcel. Acești ofițeri au demonstrat că sunt români adevărați și menirea armatei nu este pentru a trage în popor. Adevărata menire a Armatei este să ne apere de invadatori. Acești ofițeri sunt: locotenent-colonel Vasile Albu, maior Armand Gorovei, maior Mircea Cnejevici, maior Constantin Zarafan și maior Doru Drinovan.
În 1989 Armata a acționat în afara legii
În perioada 17 – 20 decembrie 1989 armata se face vinovată de împușcarea celor mai mulți dintre rândul demonstranților. Cei mai mulți dintre ofițeri și generali au dat ordine și au transmis ordine cu bună știință ilegale, încălcând astfel regulamentele militare aflate în vigoare în 1989. Prin deschiderea focului împotriva manifestanților, militarii și ofițerii au încălcat Decretul 367/1971, care la articolul 40 precizează: “se interzice uzul de armă împotriva copiilor, femeilor gravide, precum și în situațiile în care s-ar primejdui viața altor persoane”.47
În conformitate cu Constituția Republicii Socialiste România demonstranții își cereau drepturile legale prevăzute în articolul 28 și 29:
“Art. 28.
Cetățenilor Republicii Socialiste România li se garantează libertatea cuvântului, a presei, a întrunirilor, a mitingurilor și a demonstrațiilor.
Art. 29.
Libertatea cuvântului, presei, întrunirilor, mitingurilor și demonstrațiilor nu pot fi folosite în scopuri potrivnice orânduirii socialiste și intereselor celor ce muncesc.”48
După 1989 puterea nou instalată a apărat criminalii din armată, iar după 1996, în timpul guvernării Convenției Democratice acești ucigași cu soldă au fost scoși în mare parte basma curată. La vremea respectivă politicienii au ascuns crimele militarilor în spatele regimului politic, a legilor din timpul lui Ceaușescu și a regulamentelor militare în baza cărora s-au dat ordine. Pe scurt, militarii erau sub ordine și erau obligați să execute ce se comanda. Dar s-a uitat un principiu, ordinul militar nu poate să fie deasupra sau în afara legii. Cei care au încălcat legea dând ordine ilegale trebuiau aspru pedepsiți după legile militate și condamnați de Curtea Marțială.
Pentru scoaterea de sub răspundere penală, contrar prevederilor democratice și de neînțeles pentru complicitatea Convenției Democratice, Ministrul Apărări Naționale emite Ordinul nr. 522 din 19.11. 1997, ordin care nu a fost contestat nici până astăzi, însemnând că și la această dată este valabil:
“Art. 1 Orice fel de informație cu privire la activitatea proprie și a altor persoane pe timpul evenimentelor din decembrie 1989 este interzisă.
Art2. Prezentarea personalului militar și civil la organul de anchetă și judecată în orice calitate se face cu aprobarea M.Ap.N.”49
Acest ordin încălca prevederile Codului Penal valabil în 1997:
„Numai pentru infracțiunea de dezertare, acțiunea penală se declanșează ca urmare a sesizării și aprobării comandantului, pentru celelalte infracțiuni săvârșite de militari, organul de urmărire penală procedează potrivit regulilor obișnuite, putând face cercetări fără consultarea organelor militare ”.50
Crimele generalilor și ofițerilor sunt mai grave decât crimele generalilor și ofițerilor din Armata germană, deoarece au ordonat ilegal să se tragă împotriva propriului popor. Generalul Vasile Milea s-a sinucis când și-a dat seama că va fi judecat. Din păcate sinuciderea lui l-a făcut erou și unele străzi îi poartă cu rușine numele celui care a ordonat deschiderea focului. O întrebare retorică, de ce nu s-a sinucis înainte de a da ordinul criminal. Generalul Ștefan Gușe, care a condus represiunea armatei la Timișoara este un erou? Deși a dat ordine directe de tragere, moartea înainte de vreme nu l-a scăpat de judecata morală pentru moartea tinerilor din Timișoara.
Fără îndoială că generalii și ofițerii din decembrie 1989 sunt adevărații criminali, iar în marea lor parte complici la crimă împotriva poporului român.
Care este crima generalilor și ofițerilor care au declanșat represiunea armatei la Timișoara și în celelalte orașe ale țării?
Au dat ordine de tragere în următoarele condiții:
“I. Demonstranții își cereau drepturi economice, sociale și politice, drepturile cerute și forma prin care le cereau erau în conformitate cu Constituția RSR, articolul 28 și 29.
- Demonstranții erau neînarmați, iar actele de agresiune le-au declanșat forțele de ordine ale Ministerului de Interne, la care s-au atașat din noaptea de 17 spre 18 decembrie 1989 și forțele Ministerului Apărări Naționale.
III.Ordinele date de ieșire în stradă a efectivelor Armatei, de participare la arestarea demonstranților, de deținere a acestora în arestul militar, demonstrațiile de forță și uzul de armă erau ilegale”. 51
Ilegalitatea acestor ordine sunt demonstrate prin prevederile Constituției RSR, art. 28 și 29, Titlul III, art. 43, pct. 22, art 64, pct 7 și 8, art. 75 pct. 14.
Armata a încălcat Regulamentul Serviciului de Gardă și Garnizoană, care nu prevede împrăștierea și arestarea demonstranților – civililor. Acest regulament mai prevede uzul de armă și când se interzice uzul de armă.
O altă încălcare s-a făcut prin nerespectarea Regulamentului Disciplinei Militare:
“… comandantul este obligat, conform articolului 6, de a da ordine legale, regulamentare. Subordonatul, în conformitate cu articolul 7 din același regulament, “Când constată că nu poate executa ordinul, raportează imediat celui care l-a dat”.52
În același regulament se prevede clar cine putea să fie reținut în arestul garnizoanei sau în arestul unităților militare: cadre militare și militari în termen pedepsiți disciplinar cu arest.
Arestul implică o notă de arest cu ștampilă, un aviz de la medicul militar prin care se atestă că este sănătos și poate executa pedeapsa.
Regulamentele militare mai prevăd clar următoarele:
La darea misiunilor de luptă, militarilor, subunităților, unităților și marilor unități li se precizează cine este inamicul. În timpul Revoluției din Decembrie 1989 cine a fost inamicul? Evident, în opinia galonaților, era poporul român.
Aceleași regulamente mai stabilesc „comportamentul față de prizonierii, răniții și morții din tabăra adversă, care trebuie tratați ca și proprii militari, adică tratați medical, îngropați cu forme legale…”.53
Referitor la Starea de Necesitate la Timișoara s-a proclamat în noaptea de 20 decembrie 1989 și s-a anunțat în dimineața zilei de 21 decembrie 1989. În conformitate cu Constituția RSR starea de necesitate se declară prin decret prezidențial, nu prin ordin verbal sau indicații telefonice. Și atunci vine firesc întrebarea: în baza căror legi a acționat armata în stradă în Timișoara în perioada 17 – 20 decembrie 1989?
Concluzia pe care o tragem este că “generalii care reprezentau conducerea Armatei au ordonat și acționat în mod criminal, contrar legilor internaționale ratificate de RSR, dar și contrar legilor românești”.54
În decembrie 1989 statul și-a încălcat propriile legi, la fel a făcut și armata. Acum la 25 de ani de la acțiunea criminală pot să spun că statul comunsit a fost un stat terorist, iar generalii și ofițerii care au dat ordine ilegale să se tragă în popor au fost teroriști și meritau pentru crimele lor pedeapsa capitală. Ar fi fost un exemplu pentru viitorul acestei țări, ca niciodată de aci înainte să nu se mai repete. Ce ironie a sorții Armata Poporului a tras fără ezitare și fără rușine în propriul popor.
Începând cu 1990 generalii și politicienii au încercat să spele fața armatei mânjită cu sângele românilor. Deși, ca o cerință NATO s-au redus efectivele, criminalii, generalii și ofițerii care au dat ordine sunt acum pensionari și spre supărarea noastră au pensii mari în raport cu rudele celor uciși, direct sau indirect de către ei.
Procurorul militar Dan Voinea declara la un simpozion organizat de Memorialul Rrevoluției Timișoara în 18 – 19 decembrie 1999. Cele declarate au apărut într-o carte. 55
Dan Voinea: “… în România s-a tras în români de două ori: s-a tras cu intenția de a ucide. O dată din ordinul lui Ceaușescu […] și al membrilor Comitetului Politic Executiv, dar s-a tras și după 22 decembrie, când nemaifiind manifestații în stradă, nemaifiind puse în pericol instituțiile vitale ale statului, când nimeni nu mai striga împotriva statului, ba, din contră, se striga „Armata e cu noi!”, totuși s-a ieșit în stradă din unități cu toate armele care existau în dotare, cu muniție și cu mult mai multă violență decât înainte de 22 decembrie 1989.”56
Ce voia să demonstreze zelul armatei după fuga lui Ceaușescu? Voia să arate că fără armată nu se va reuși nimic. Pe la începutul lui ianuarie 1990 chiar circula zvonul că ar fi bine ca țara să fie condusă de armată, dar nimeni nu a luat-o în serios. Nu putea să conducă o țară generali cu mâinile pătate de sângele eroilor Revoluției.
Până în 25 decembrie 1989 armata a luptat împotriva teroriștilor. Cine avea unitate specializată în contrainformații și dezinformări? Armata. Și întreaga vină pentru că au deschis focul asupra românilor au pus-o în seama Securității, crezând că lumea va uita și îi va ierta. Securitatea și Miliția era de așteptat să tragă în populație, deoarece erau parte a trupelor de represiune, dar armata care avea menirea să apere granițile și-a depășit menirea și a lăsat în urmă un covor de cadavre, care cer să se facă dreptate.
Istoricii și unii participanți la Revoluția din Timișoara amintesc că în 20 decembrie 1989 Armata din Timișoara a trecut de partea Revoluției. Doi ofițeri au vorbit la balconul Operei și au vorbit în nume propriu nu ca reprezentanți ai armatei din Timișoara. Timișorenii din Piața Operei nu au observat că nu s-a dat o proclamație către manifestanți și până în 22 decembrie, după fuga lui Ceaușescu, noua putere revoluționară din Timișoara nu colaborat cu nicio unitate militară din Timișoara și nici nu au elaborat împreună vreun plan de apărare a orașului.
(Fragment din cartea „Lugoj, 20 Decembrie 1989- revoluție, adevăr, dezinformare, impostură”, Editura Eubeea, Timișoara, 2015, autor Nicolae Toma.
Note:
41 Apud Distrugerea elitei militare sub regimul ocupației sovietice în România, Florica Dobre și Alexandru Duțu, Institutul Român pentru Studiul Totalitarismului, București, 2000 – 2001; De aceași autori: Drama generalilor români (1944 – 1964), Editura Enciclopedică, București, 1997; De la Armata Regală la Armata Populară. Sovietizarea Armatei Române, 1948 – 1955, Editura Ziua, București, 2003 – Cartea represiunii 1989. Ion Bucur, Editura IRRD, București 2012, p. 53,
42 Ibidem p.54
43 Ibidem p. 56
44 Ibidem, p. 55
45 Gino Rado, Incursiune în istoricul instituțiilor participante la reprimarea Revoluției Române din 1989. Timișoara – Decembrie 1989, , Editura Memorialul Revoluției 1989, Timișoara 2011, p. 65
46 Ibidem, p. 65 – 68
47 Apud Marin Teodorescu, Generali – Ofițeri – în afara legii – Iosif Costinaș (Coordonator), Întrebări cu și fără răspuns. Decembrie 1989. Editura Memorialul Revoluției 1989, Timișoara 2001, p. 97.
48 Constituția Republicii Socialiste România 1965 – republicată.
49 Ibidem, p. 97
50 Codul penal și Codul de procedură penală adoptat în 1965.
51 Ibidem, p.100.
52 Regulamentului Disciplinei Militare valabil până în decembrie 1989
53 Ibidem, p.105
54 Ibidem, p. 107
55 Apud Marin Teodorescu, Generali – Ofițeri – în afara legii – Iosif Costinaș (Coordonator), Întrebări cu și fără răspuns. Decembrie 1989. Editura Memorialul Revoluției 1989, Timișoara 2001, p. 98.
56 Ibidem, p. 118.