Autor: Paul Ichim
Mi-a dat de gândit, o afirmație primită săptămâna asta, când discutăm despre o propunere de proiect în domeniul nostru de activitate. Cineva m-a încurajat, deși nu era cazul (la încurajare), că așa aș lasa ceva în urma mea.
Ce nu știa probabil persoană respectivă, este că de această activitate, de a lasă ceva în urmă mea, mă ocup de când mă știu, de când am început activitatea profesională.
Și uite așa m-au pălit amintirile și analiza a ce s-a întâmplat cu aceste proiecte lăsate-n urmă.
N-am orgolii de avea nu știu ce așteptări de la societate, doar nu-s din ăia de premiul Nobel. Totuși, niște observații tot am adunat în anii ăștia, probabil pe principiul … poanta-i veche, fraierul este nou.
Cu toate intențiile bune pe care le ai, tot găseșți contestatari, că nu știu ce interese mercantile ai avea, că n-ai acoperit toată paleta de probleme, pe care o văd ei din tribune, că ei nu se regăsesc pe acolo deși i-ai invitat să se alăture:
Există și observatori din ăștia de tribună, ce nu mișcă un deget și apoi se laudă cu muncă ta, mai ales dacă sunt și prin ceva funcții:
Există grupa …’mi se cuviniștilor”, care nu vor să recunoască efortul și resursele alocate finalizării unui proiect, tu de fapt exișți să le rezolvi problemele. Ăștia sunt foarte greu de adăugat, la echipa ce pune osul la treaba.
Grupa celor mai ticăloși este reprezentată, de aceia care acced la funcții și care distrug sau nu continuă ceea ce ai început, fără să se gândească la consecințele în timp, doar că să-și ostoiasca orgoliul și meschinăria personală. Dintre ăștia se aleg și mâncătorii de kkt și delatorii din interes, că să-ți maculeze orice ipotetic merit, pe care ți l-ar recunoaște cineva.
Nu avea așteptări de mulțumire, de păstrare-n memoria colectivă, această are Alzheimer:
Mulțumirile și le dau între ei, participanții la proiect și atât;
Uitare și anonimat scrie pe ține, când ieși din scenă socială.
Cu toate aceste constatări, reflexul de a ajută și de a mă implică a rămas. Am convingerea că pe acest pământ am fost lăsăți cu un scop, de a fi de ajutor semenilor, iar cel mai mare câștig personal și nu numai, este să descoperi care-i locul tău pe aici.
Așa că fără așteptări de recunoaștere umană, să contabilizăm la fapte bune, undeva vor conta.