Dacă depui 1.000 de lei în contul curent, după o lună rămâi cu maximum 996 de lei
Plătim comisioane și când ne retragem banii de la bănci
La constituirea unui depozit aproape toate băncile, solicită și constituirea unui cont curent. Costurile pentru aceste produse se vor reflecta în câștigurile obținute în urma depozitului iar, în condițiile unor dobânzi în scădere, pot face diferența între câștig și pierdere.
Unul dintre cele mai importante comisioane de care trebuie ținut cont este cel de retragere numerar aplicat întregii sume retrase.
Cand vorbim despre depozite la termen si aplicarea comisionului de retragere numerar trebuie să știm că băncile se împart în două tabere: cele care nu percep acest comision în ziua scadenței (sau în următoarele 2 până la 4 zile lucrătoare) și cele care aplică acest comision indiferent de data retragerii banilor din cont.
Lichidarea depozitului și retragerea banilor din cont înainte de scadență va presupune achitarea acestui comision pe lângă renunțarea la câștigul din dobândă pe care l-ar fi oferit banca la scadență. Astfel, o situație neprevăzută ne poate cauza pierderi și vom risca să plecăm de la bancă cu mai puțini bani decat am depus inițial, după ce ne-am păstrat economiile într-un cont o anumită perioadă.
Lista bancilor care nu percep comisionul de retragere numerar in ziua scadentei pentru depozitele in lei cu termen de minim 1 luna arata astfel:
Lista bancilor care percep comisioane la retragerea banilor de la ghiseu indiferent de momentul retragerii este:
Potrivit datelor din tabelele de mai sus, comisionul mediu pentru retragerea de numerar este de 0,48%. Dacă nu cunoaștem modul de aplicare a acestui comision putem pierde aproape 5 lei pentru fiecare 1.000 retrași sau, altfel spus, echivalentul unei dobânzi anuale de 5,76% pentru aceeași sumă depusă pe termen de 1 luna.
Numai două dintre cele mai mari 20 de bănci locale, respectiv Banca Transilvania şi Citi (care tocmai iese de pe piaţa de retail), au comision zero pentru administrarea contului curent, în timp ce restul au tarife cuprinse între 1 leu şi 7,5 lei pe lună.
Cel mai mare comision de administrare a contului curent este perceput de UniCredit Ţiriac, care îşi taxează clienţii cu 7,5 lei/lună.
UniCredit are însă în ofertă un pachet ce conţine cont curent şi card de debit, a cărui administrare costă 20 de lei/an (circa 1,7 lei/lună), încercând astfel să convingă clienţii să aleagă un pachet în locul unui cont simplu. BCR, BRD şi Bancpost se află de asemenea în topul băncilor cu cele mai mari comisioane de cont curent, de 4,5 lei/lună în cazul BCR şi 3,5 lei/lună în cazul celorlalte două.
La polul opus, Volksbank şi RBS sunt instituţiile de credit care percep cel mai redus comision din piaţă, de un leu lunar.
De asemenea, Intesa Sanpaolo, Garanti Bank, ING Bank şi Italo-Romena taxează gestionarea contului curent cu 1,25 până la 2 lei/lună.
Sursa:wall-street.ro, FinZoom.ro, capital.ro, bankingnews.ro, zf.ro