Începuturile mele în viața teatrală a orașului bănățean Lugoj, au fost în îndepărtate vremuri: 1953 când am pășit pe ”Sfânta Scenă” a teatrului din Lugoj, cu rolul Mia (o elevă pionieră) din piesa ”Platon Krecet”. Timp de zece ani am jucat peste zece roluri, am participat la festivaluri de teatru și poezie.
Regiile acestor spectacole erau semnate de oameni de seamă în domeniu: Reus Emil, Kora Ilona, Any Capustin Șerbănescu, Dan Nasta, Gheorghe Leahu, Marianty Banu. M-am înscris la Conservatorul ”Ion Vidu” la clasa de actorie principal și coregrafie, pianul și canto secundar.
Pe atunci acest Conservator era acreditat și Ministerul Culturii își dădea girul. Mi-a fost de folos această diplomă de absolvire de-a lungul carierei mele artistice. Piese jucate în perioada 1953-1964: ”Ucenica vrăjitoare”, ”Titanic vals”, Oameni și umbre”, Doamna nevăzută”, ”Nila Toboșara”, ”Ecou îndepărtat”, Hanul de la răscruce”, ”Mitu și Nate”, ”Masca lui Neptun”, ”Soțul păcălit”, ”Un milion pentru un surâs”. Am primit multe premii și diplome la festivalurile și concursurile acelor vremuri.
În 1964 a venit momentul plecării spre alte zări și…”Pe cale în lumea largă am plecat…” despărțindu-mă de Lugojul meu drag…Timp de patruzeci de ani am acumulat experiență jucând în două teatre profesioniste: Teatrul de Stat Turda și Teatrul Liric Craiova, jucând peste 100 de roluri, iar această muncă pe ”Scândura Sfântă” a scenei mi-a fost răsplătită cu gradul profesional I, cel mai înalt grad în schema teatrului; gradul I cu care am ieșit la pensie.
Pensionarea cu cincizeci de ani de muncă (pe atunci aveam grupa a II-a de muncă)
Ei, și acum încotro?
Și iarăși: ” Pe cale în lumea largă am plecat …” și m-am întors la izvoare … adică la Lugoj.
Domnul Nicolae Blidariu, omul de teatru, directorul Casei de Cultură, pe atunci a fost cel care mi-a propus colaborarea spunând:
– Doamna Maia, dumneavoastră mai aveți ceva de spus actorilor lugojeni și publicului lugojean…
M-am simțit onorată, am acceptat și am ajuns la Lugoj.
Am început munca ”Dăruirii de sine” (oare a câta oară?!).
Colegi de scenă noi, alții de cei pe care i-am lăsat atunci în 1964, dar interesați de misterul scenei, toți cu bucuria de a fi pe scenă. Am început în gând să-i împart pe genuri de teatru, comedie, dramă, jună primă, cochetă, da…destul de ofertant. Pentru început a fost să joc alături de ei și mi-am adăugat la palmaresul de roluri:
- ”Inspectorul de poliție”
- ”Căsătoria”
- ”Fluturi…fluturi…”
- ”Generali în fuste”
- ”Soarele și luna”
- ”Jack și supunerea”
- ”Cântăreața cheală”
- ”Harap Alb”
Apoi am început să pun în scenă spectacole pentru copii, scriind și scenariile la unele piese.
- ”Capra cu trei iezi” ”Căsuța iepurașilor”
- ”Ursul păcălit de vulpe” ”Micuța Biz
Și următorul pas a fost punerea în scenă a spectacolelor pentru adulți:
- ”Steaua fără nume”
- ”Fluturi, fluturi”
- ”Haide, ucide-mă dragoste”
- ”Gaițele”
- ”Hangița”
- ”Într-un bazar sentimental-scenariu propriu”
- ”O rugăciune de prisos-scenariu propriu”
- ”O mireasă de împrumut”
Ne-am făcut obiceiul să colaborăm cu renumitul Cor al Casei de Cultură Corul ”Ion Vidu”, dirijor Lucian Onița, și la diferite sărbători religioase și istorice să facem concerte împreună cu recitaluri de poezie.
Toate spectacolele de teatru au participat la toate festivalurile din țară și din străinătate și chiar la festivaluri de teatru profesioniste unde au fost nominalizate: la Galați, Miercurea Ciuc, Tulcea, Kiev.
Premii pentru cel mai bun spectacol:
Premiul publicului
Premiul ”Draga Olteanu”
Premiul cel mai bun spectacol
Premii de excelență
În 2003 am reînființat -Clasa de Actorie- a Școlii Populare de Artă Lugoj. Am avut mulți ani cu grupe a câte 24 de elevi și adulți.
Aproape toți actorii trupei de teatru lugojean sunt absolvenți ai Școlii de Artă- clasa de actorie cu durata de patru ani.
Unii chiar au devenit studenți la Institute de Teatru ajungând actori profesioniști.
În perioada cursurilor la Școala Populară de Artă, am avut la fiecare sfârșit de an, spectacole și serbări.
Spectacolele au fost spectacole de teatru pe scena mare a teatrului, cu public.
- ”Poetul și muzele”
- ”Iarna pe uliță”
- ”Bazarul sentimental”
- ”Mary Poppins”
- ”În jurul unui divorț”
- ”Ursul”
- ”Ursitoarele”
Spectacole în colaborare cu clasa de balet, profesor de balet doamna Sorina Seracin
O foarte importantă activitate am avut în formarea unui public permanent al teatrului. Am făcut o bază de date cu toți iubitorii de teatru care și-au dat acordul, lăsând un număr de telefon pentru a fi chemați personal la spectacole.
Deci, organizarea spectacolelor se făcea prin anunțul telefonic la fiecare înscris în parte.
Vestea s-a răspândit peste tot în țară, iar rezultatul a fost acela că: orice spectacol se juca cu sala plină. Eram căutată de impresari cu propuneri de spectacole viitoare și astfel am reușit să aduc spectacole de înaltă ținută artistică. Despre spectacole cu limbaj licențios nici nu putea fi vorba pentru că le refuzam din start. Am făcut public un anunț spunând că am pornit o campanie împotriva acestui gen vulgar care nu-și avea locul pe scena de teatru.
Aceasta mi-a fost activitatea și cu bune și cu rele, dar rezultatele s-au văzut: bucuria publicului de a veni la teatru, un public avizat, cu o mare dragoste de actori, săli pline, cronici favorabile de teatru, Ion Parhon, Dorel Vișan, regretata doamnă a teatrului românesc Draga Olteanu Matei, Doina Modola, regretatul actor Vladimir Găitan.
Iar acum…în aceste vremuri tulburi, tot ce am realizat până acum s-a dărâmat și s-a anulat…ca și cum nu a fost niciodată…
Oare chiar așa?
Nu, nu cred să ne pierdem nădejdea, nu cred!
Bucuroși le vom duce toate, de e pace…de-i război, cu drag, Maria Voronca.
MARIA VORONCA- actriță și regizoare a Teatrului Municipal ”Traian Grozăvescu” –”Cloșca cu puii de aur”