Secretariatul de Stat cu problemele revoluționarilor condus de Laurențiu Florian Coca continuă rezolvarea problemelor cauzate de fostul secretar de stat Meșter Sorin Vintilă.

Prin Decizia 129 s-au prejudiciat circa 600 de revolutionari și întreaga activitate a falsului revolutionar Meșter s-a caracterizat prin abuz în serviciu, neglijență și trafic de influență. Practic rămâne în sarcina justiției să afle adevărul din spatele acestui fals revolutionar, ajuns prin presiunile lui Codrin Ștefănescu de două ori în această funcție, repetând aceleași greșeli, acțiuni concrete împotriva revoluționarilor.
O prevedere clară a Legii Recunoștinței nr. 341/2004 prevede clar că cei care au colaborat cu SECURITATEA nu pot primi titlu de REVOLUȚIONAR. Cu toate că toți beneficiarii legii au dat declarații personale prin care afirmă că nu au colaborat cu SECURITATEA. Toți cei care au fost depistați de Consiliul Studierii Arhivelor Securității vor rămâne fără titlu și obligați să înapoieze toate beneficiile. Se adauga și răspunderea penală pentru declarații mincinoase și pentru inducerea în eroare a instituțiilor statului pentru a obține beneficii nemeritate.
În această situație ar putea fi și grupul de lătrători, defăimători de la Lugoj, condus de un fost securist cu nume de cod Pistruiatu, care cât de curând ar putea avea aceeași soartă. Acestui grup se vor alătura și pseudo organizația condusă de falși revolutionari „Revoluția curată”, adică fără adevărați revolutionari, grup infracțional constituit pentru a denigra și a falsifica adevărul despre Revoluția din Decembrie 1989 și pe cei care au dus-o la Victorie.
Am convingerea că toți aceștia, care se erijează ca mari revolutionari, care dezinformează, manipulează, urmează să plătească și să poarte pata de falsificatori ai adevărului Revoluției din Decembrie 1989 pentru tot neamul lor.
Avem obligația morală față de Eroii Martiri ai Revoluției din Decembrie 1989 și am urmașilor lor să luăm atitudine împotriva acestor IMPOSTORI, care prin practice securiste continuă să împrăștie MINCIUNI și să manipuleze societatea românească împotriva celor care au câștigat Victoria în Decembrie 1989, împotriva celor care avem obligația să-I respectăm pentru cei 30 de ani de libertate.
Având în vedere adresa Consiliului Studierii Arhivelor Securității înregistrată la Secretariatul de Stat cu problemele revoluționarilor  sub nr.18/8447/31.10.2018  s-a solicitat  CPRD în baza art.8, din Legea 341/2004, cu modificările și completările ulterioare retragerea avizului acordat persoanelor:

1. ADĂSCĂLIȚEI DUMITRU
2. AIRINEI MIHAI
3. ANGHEL NICOLAE
4. ANTON ȘTEFAN
5. APOSTOL ROMEO
6. BADINI DORU
7. BĂRDAȘ MIHAI HORIA
8. BLENDEA ZAMFIR
9. BOBOC TUDOR PETRE
10. BOGDAN OVICI MIHAI
11. BONAȘ NICOLAE
12. BOTEZATU ION
13. CALUGĂR TEODOR
14.CARA NICOLAE
15. CAZAN VLADIMIR
16. CHINCIȘAN MIRCEA
17. CHIVESCU GHEORGHE
18. CONSTANTIN ANDREI
19. COSTOREL ANGHEL GHEORGHE
20. CRISTEA MARIN
21. DINU VALERIAN
22. FRECUȘ DUMITRU
23. GĂITAN MARIUS TITI
24. GHEORGHIOSU AUREL
25. GURGUI DUMITRU
26. ILIE ION
27. IORDACHE IOAN
28. IVAȘCU EMIL
29. LUPȘA DOREL
30. MANEA CONSTANTIN
31. MATEIȚĂ ION
32. MIHAIL ȘTEFAN
33. MOISE MIHAI
34. MUNTEAN VASILE
35. ORĂȘANU POMPILIU CAIUS
36. PETCU GHEORGHE
37. POPESCU  DUMITRU
38. PORUMB IOAN
39. RĂZUȘ MIRCEA
40. RUXĂNDOIU DORIN
41. STANESCU FLOREA
42. ȘTEFĂNESCU ADRIAN
43. STRAFALOGEA EMILIA
44. TĂRLUNGEANU SILVIA
45. TÎRNOVEANU IOAN EMIL
46. MARINESCU PETRE
47. MARIUS ADRIANA LAURA
48. MARTINOVICI ALEXANDRU MIHAI
49. MITROFAN GIGI
50. MIUVIR GIL
51. MUȘUNOI VASILE
52. NEAGU GHEORGHE MIRCEA
53. NICULESCU NICOLAE
54.NICULESCU IOAN
55. NOGHEA VICTOR
56. OCHIȘOR ADRIAN
57. PĂCURAR IOAN
58. PAPARI AUREL
59. PLĂVACHE ȘTEFAN
60. POPOVICI TIBERIUS
61. PREDA NICU
62. PRICOP GHEORGHE
63. PROTOPOPESCU ION
64. PRUTEANU MIRCEA
65. RADU IANOȘ
66. SIMION EMIL
67. ȘTEFAN VIRGILIU
68. ȘTEFANESCU GOETTLICHER MARIA
69. TURC IOAN MARIUS
70. UDATU EMIL
În baza Legii Recunoștinței, nr. 341/2004, ART. 8 De prevederile prezentei legi nu beneficiază persoanele, civili sau militari, care sunt dovedite a fi fost implicate în activităţile fostei securităţi ca poliţie politică, precum şi persoanele care au organizat, au acţionat, au instigat şi au luptat, sub orice formă, împotriva Revoluţiei.