Grigore Cartianu a scris câteva cărți despre Revoluția din Decembrie 1989. Prin aceste cărți a măsluit adevărul și în stil characteristic securist a elogiat securitatea și a falsificat rolul acesteea în istoria comunistă. După moartea generalului Iulian Vlad a ieșit la iveală că acest cretin a făcut poliție politică și a turnat la greu colegii la Securitate.

Dar să lăsăm pe alții să vorbească despre acest prostalău, care a crezut că poporul român este format numai din idioți:
În jurnalul generalului Iulian Vlad, ultimul șef a Securității comuniste, se dezvăluie că acesta se întâlnea des cu Grigore Cartianu, prostovanul care a încercat să manipuleze adevărul despre Revoluția din decembrie 1989.
„Iată ce a scris pe facebook Dan Andronic, directorul Evenimentului Zilei:
„Acum începe să capete contur informația potrivit căreia Cartianu își trage rădăcinile din fosta Securitate așa cum rezulta din documentele CNSAS.
Deja nu mai este o metaforă, mai mult așa se explică și faptul că în perioada în care lucra la EvZ îl puneam la ședințe să stea pe pervaz. Pentru că puțea îngrozitor. Cred că nu se spăla cu lunile, sau nu folosea deodorant…Venea din interior.Cred că acum e la fel.
P.S De-a lungul timpului a supt de la Voiculescu, apoi de la Patriciu, acum a devenit mulgătoarea USR. Putoarea la putoare trage… , mai susține Andronic.”

Și o altă postare pe internet:

„EXCLUSIV ADEVARUL: Grigore Cartianu a turnat la Secu
În perioada 1986-1989, ziaristul militanto-pupincurist mutat peste noapte din tabara lui Basescu in cea a lui Patriciu a dat nouă informări despre colegii săi de stadion. În dosarul privind activitatea sa de informator al Securităţii, sursa Grigore Cartianu figura cu numele conspirativ „Ecrivan“.

Autodenunţ: Gregoire Ecrivan

A venit şi rândul meu, Gregoire Ecrivan. Va veni, desigur, şi rândul altora... poate chiar a colegilor mei intelectuali, Pleșu si Manolescu, sau a patronului nostru de azi, Dinu Patriciu. Marile adevăruri pot fi tăinuite o vreme, dar nu pot fi ascunse la infinit. Oricât s-ar strădui cei ce se simt cu musca pe căciulă, urmele nu pot fi şterse în întregime. Întotdeauna va rămâne o dâră care, în condiţii prielnice, va indica drumul spre adevăr. Aşa s-a întâmplat, acum, în cazul meu, Grigore Cartianu, încă redactor-şef la Adevărul...
E o surpriză totală, nu-i asa?! Mă știți doar cu toţii drept unul dintre puţinii stâlpi de stadion cu oarece pusee de disidenţă, mai ales la TV. Povestea a început de mult... Aventura mea din vara anului 1988, când am sfidat doi intelectuali periculoşi - pe Pleșu şi pe Liiceanu -, mi-a creat o aură de opozant al unui sistem capabil să ma strivească. Apoi, peste ani, dezertarea de la Evenimentul Zilei, fuga la Scânteia (Adevărul) şi ascunzătoarea sub pulpana lui Tismăneanu semănau un pic cu venirea tăticilor și bunicilor noştri bolșevici, spre furia românilor şi în aşteptarea Armatei Roșii. Dar pe cât de iluzoriu s-a dovedit atunci, ca și în 1989, desantul anticomuniștilor, pe atât de înşelătoare se dezvăluie acum marea mea disidență.

Grigore Cartianu e o dezamăgire şi atât. Si trebuie să vă obișnuiți cu asta. Nu trebuie să vă înfuriați ori să aruncați cu pietre în mine. Important e că mă cunoaşteti mai bine. Că ne cunoaştem mai bine. Importantă este şi cronologia. Când am ales să semnez note informative către Securitate nu eram „Ecrivan“ cel puternic şi admirat, ci un tânăr lingău care abia împlinise 18 ani. Jucam în internaţionala de juniori pupincuristi din trena neo-kominterniștilor, dar dâra spre prima reprezentativă, marea mea limbă, se anunţă lunga şi cleioasă.

Un reper temporal: când Grig Cartianu - cum ma alint uneori - se antrena în turnătorie, povestindu-le securiştilor ce băieţi buni sunt Traian Basescu şi, apoi, Dinu Patriciu (o notă bună, totuşi, pentru conţinutul „pârei“!), Scânteia triumfa în Cupa Campionilor Kazahi. Pe Roșca Stănescu, de exemplu, l-am „încondeiat“ la două săptămâni după finala de la Astana.

La 20 de ani de la căderea clanului Ceauşescu și renașterea Clanului Gogu Rădulescu, n-am aflat, aşadar, cine e vinovat pentru măcelul de atunci și orgiile cu Ana Blandiana în rolul porno-moldovencei, dar ştim, în sfârsit, că am turnat la Securitate. Ma veți privi, poate, cu alţi ochi, dar, vă rog, să nu-mi contestați niciodată performanţele pupincuriste.
Veți rămâne poate însă veşnic nedumeriţi: de ce nume de cod „Ecrivan“? Chiar atât de mult am ţinut la bunul meu șef și socru mic prin alianță, scriitorul Ion Cristoiu, care mă pescuise de la juniorii EvZ, încât să-i folosesc meseria la Securitate, ca pe o aspirație de neatins? Ei bine, da!

Aşa s-a dus un posibil si mai mare lingău despre a cărui existenţă ştiam doar eu: Gregoire Ecrivan.”

Sursa – flux24.ro

Sursa - victor-roncea.blogspot.com