Infractorul de la Cotroceni

Spread the love

Loading

Traian Băsescu: Președinte sau infractor?

infractoruld ela cotroceniMotto:

Uită mulți judecători –

Cei de lege apărați,

Că și ei sunt… muritori,

Și că vor fi… judecați?

(Mihai Rădulescu)

Tot mai des își iese din minți președintele trădător a intereselor naționale, președintele infractor apărat de lege, tot mai des minte cu nerușinare și crede, încă mai crede, că poate amăgi poporul român la nesfârșit.

Deși Constituția României înterzice partizanatul președintelui față de un partid, Traian Băsescu de zece ani încalcă în mod deliberat această prevedere din Legea Fundamentală.

 

Până anul trecut a susținut PDL-ul, iar acum susține Mișcarea Populară (a se pronunța Mișcarea Pulară – sună mai bine și mai românește – findcă dacă ajunge la putere, asemeni PDL-ului ne-o va trage băsește).

Și la ce crede-ți că visează președintele care a fost demis de două ori, care a fraudat alegerile de patru ori, care minte cu nerușinarea unui infractor mărunt, care din 29 iulie 2012 nu mai este președinte ales? Vizează să facă ca la ruși. După zece ani de preș să ajungă prim ministru. Ferească-ne Dumnezeu! Sper că poporul român nu este atât de prost, de idiot, ca să-l aleagă pe cel mai prost președinte pe care l-a avut România după 1989, pe securistul care a a dus nenoricirea asupra noastră. 

Dacă din  prostia noastră ajunge prim ministru, fărădelegile lui vor continua și nu vom mai scăpa de acest securist, intrus cu forța în democrația noastră firavă, nici cu o nouă revoluție.

Ce mă deranjează cel mai mult este faptul că Băsescu crede că suntem proști, crede că am uitat că a impus cu nerușinare mărirea TVA-ului de la 19 % la 24 %, că a impus tăieri salariale de 25 %, deși recomandarea FMI era de 10 % și că practic prin taxa forfetară impusă de președinte a declanșat mecanismul crizei din România.  Firmele care au trecut cu bine prin criză au fost ale PDL-ului și ale prietenilor lui Traian Băsescu.

Mai sunt câteva luni și disperarea prezidentului cu titlu de guvernator îmbracă zi de zi noi forme, injurii la adresa presei independente, denigrarea guvernului și a parlamentului etc. și nu vreau să mă gândesc la ziua când va fi simplu cetățean și va trebui să dea socoteală pentru tot ce a făcut. Păcat că pedeapsa cu moartea a fost abolită!

Nu înțeleg de ce Primul Ministru Victor Ponta nu dă dispoziție la Corpul de Control să adune toate infracțiunile lui Băsescu și să le facă publice. Cum procurorii își permit să dea la ziare și la televiziunile lui Băsescu convorbiri telefonice încă din faza de cercetare, așa ar trebui să facă și Guvernul să publice în lumea întreagă faptele guvernatorului din România, care a trecut linia dintre bine și rău, a trecut linia dintre un cetățean cinstit și a devenit infractor cu imunitate prezidențială.

 

 

O legătură directă dintre Mafia Imobiliară și președintele Traian Băsescu

În emisiunea Sinteza zilei, la Antena 3, a fost prezentat cazul avocatei Nicoleta Constantin Mărăcine, condamnată în două dosare penale ce aveau legătură cu mafia imobiliară, care nu a executat nicio zi din pedepsele decise de instanţă, fiind graţiată în ambele cazuri de către Traian Băsescu.

Avocata Nicoleta Costantin Mărăcine a fost condamnată pentru prima dată în 2003, pentru escrocherie: într-un dosar de retrocedare a introdus solicitări semnate de persoane decedate în 1966 şi 1970. Ea a fost judecată în lipsă, dispărând imediat ce dosarul a intrat pe rol în instanţă. Pedeapsa cu închisoarea primită a fost graţiată de Traian Băsescu, înaintea alegerilor din 2009.

Condamnată în alte dosare, Nicoleta Constantin Mărăcine cumulase o pedeapsă de 5 ani şi două luni de închisoare. În 22 decembrie 2009, chiar în prima zi după învestirea sa în cel de-al doilea mandat de preşedinte, Traian Băsescu a graţiat-o din nou pe Nicoleta Costantin Mărăcine de un rest de pedeapsă de un an de închisoare, rămas neexecutat, decisă de instanţă intr-un dosar in care fusese condamnată definitiv în 21 septembrie 2009.

Graţierea a fost acordată, aşadar, cu puţin timp înaintea alegerilor europarlamentare din 2009. Şocant este faptul că în luna decembrie a aceluiaşi an imediat după ce a fost reales în funcţia de preşedinte al României, Traian Băsescu a găsit de cuviinţă să o graţieze încă o dată pe fosta avocată.

Al doilea decret de graţiere care avea numărul 1890 şi a fost emis în 22 decembrie 2009, care privea un rest de pedeapsă de un an de închisoare rămas neexecutat.

Băsescu declara atunci că a graţiat-o pe fosta avocată din motive umanitare, pentru că avea mulţi copii mici şi că oricum “nu prea a stat încarcerată, pentru că a tot făcut cereri pe la instanţe să îi fie întreruptă pedeapsa”.

 

Băsescu vrea să fie prim ministru

După ruperea USL-ului, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a exclus o posibilă negociere cu preşedintele Traian Băsescu cu privire la funcţia de premier pentru acesta, arătând că şeful statului doreşte modelul Putin -Medvedev, care nu se poate aplica în România. În opinia liderului liberal, Traian Băsescu „propune sub o formă sau alta modelul Putin -Medvedev, care nu se poate în România”.

El a mai afirmat că nu depinde de Traian Băsescu în cursa pentru prezidenţiale şi că nu va negocia cu acesta în cazul în care va intra în turul doi al scrutinului.

Antonescu a spus că nu-l va putea numi pe Băsescu premier, pentru că acesta nu a câştigat nişte alegeri, motivând că la momentul în care a spus că o să-l pună prim-ministru a vorbit despre o ipoteză constituţională, nicidecum despre vreo negociere.

 

Procurorul care a arestat-o pe graţiata lui Băsescu a fost pedepsit

Graţierile “uitate” de Traian Băsescu se transformă într-un scandal cu rădăcini în afacerile imobiliare ale mafiei retrocedărilor. De multe ori numele primarului Traian Băsescu a fost invocat în legătură cu dosare suspecte de retrocedare şi de “împroprietăriri” pe baza unor acte dubioase. Ele nu au fost însă niciodată cercetate de instituţiile statului. Preşedintele a vrut să scape cu o minciună de subiectul graţierii lui Becali, spunând că nu a acordat în al doilea mandat nimănui o asemenea clemenţă. A ieşit însă la iveală că preşedintele a graţiat-o pe Nicoleta Constantin Mărăcine, o avocată care a “lucrat” cu spor pentru mafia imobiliară. Băsescu a graţiat-o chiar de două ori! Primăria Capitalei condusă de Băsescu nu s-a constituit parte civilă în procesul împotriva escrocilor din dosarul în care “graţiata”, o judecătoare şi o notăriţă au pus mâna pe o vilă din Strada Pictor Rosenthal din Bucureşti.

Mai mult, după ani, George Bălan, procurorul general de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, care a avizat în perioada 2000-2005 mai multe rechizitorii care trimiteau înspre instanţă câteva figuri celebre ale mafiei retrocedărilor, a fost înlăturat din CSM în urma unei acţiuni DNA. Mulţi cred că este “răsplata” primită din partea mafiei care găsea clemenţă la Cotroceni.

George Bălan, procurorul general al Curţii de Apel Bucureşti, a devenit ţinta DNA într-o operaţiune cu multe semne de întrebare privind probele. Bălan a fost înlocuit din funcţie după 2005, iar în mandatul ministerial al Monicăi Macovei a avut numeroase ciocniri cu aceasta.

Motive suficiente să credem că Bălan a fost vânat la ordin atât de mafia imobiliară, cât şi de sprijinitorii din mediul politic al uriaşei afaceri a retrocedărilor frauduloase.

FMI a cerut tăieri salariale de 10%, Băsescu a impus prin presiuni tăieri de 25%

O înregistrare din şedinţa PDL, după pierderea alegerilor din decembrie 2012, scoate la lumină un aspect necunoscut: tăierea de 25% a fost decisă exclusiv de Traian Băsescu, iar guvernul Boc a executat fără crâcnire, deşi iniţial se negociase cu FMI o tăiere de 10%.

 

Boureanu: Decizia a fost luată sub presiune

Redăm integral ce a afirmat Cristian Boureanu legat de tăierile salariale din 2010:

„Reducerea salariilor cu 25% s-a făcut pentru că la momentul respectiv nu am avut puterea, deşi se discutase în toamnă, de când trebuia făcut bugetul, inclusiv în BPN (Biroul Politic Naţional – n.a.) să reducem salariile cu 10%, aşa cum se discutase cu FMI, iar decizia a fost luată sub presiune domnului preşedinte Traian Băsescu, atenţie, nu-l acuz, pentru că se ducea ţara de râpă. Pentru că guvernul nu o lua şi atunci am luat decizia şi am redus pe şase luni în aceiaşi anvelopă bugetară cu 25%, că n-am putut să reducem când trebuia cu 10%. Să mă corecteze cineva dacă nu s-a vorbit în BPN de toate astea. Mai mult decât atât, pentru că unii miniştri nu aveau capacitatea intelectuală şi nu aveau nervi să reducă diferenţiat, propunerea prin care, tot în BPN s-a spus şi era tot o chestie politică de voturi şi o chestie corectă.

Pentru că unii miniştri nu au vrut să-şi asume răspunderea sau nu puteau să facă această analiză şi pentru că decizia s-a luat prea târziu, am tăiat cu 25% în luna mai”.

 

Băsescu a sacrificat PDL-ul

Din această înregistrare rezultă câteva lucruri foarte interesante. În primul rând, FMI a cerut o reducere de 10% încă din toamna anului 2009. De ce nu s-a aplicat atunci convenţia cu FMI, este simplu de explicat: Traian Băsescu nu a vrut să rişte un scor ruşinos în alegerile prezidenţiale. Drept urmare a ales să sacrifice PDL-ul, căruia i-a impus reducere cu 25% în luna mai a anului 2010. Se mai reţine că ar fi existat voci (izolate bănuim, pentru că nu a transpirat nimic în 2010) în PDL care ar fi vrut tăierea diferenţiată a salariilor în funcţie de venituri, dar că presiunea lui Traian Băsescu a fost mai puternică, iar marionetele de la Palatul Victoria nu au mişcat în front.

 

Concluzii

În fiecare zi iese la iveală că președintele nostru, scuze, guvernatorul nostru, securistul nostru, și-a depășit condiția de apărător ale legii, încălcând legea cu nerușinare. Nu mai vorbesc de sperjur, de amenințări la adresa jurnaliștilor, mă refer la infracțiuni comune și mai ales mă refer că fiind acoperit de imunitate, deocamdată vorbim în zadar. Dacă am avea o justiție independentă și mă îndoiesc că avem, undeva, poate cândva marinarul va ajunge după gratii. Și să vezi atunci câtă bucurie în țara asta!

Sursa: jurnalul.ro, ziare.com, cotidianul.ro