Întrebări juste: ”Despre ce misiune e vorba? Și cum a ajuns Traian Băsescu să beneficieze de coloană oficială?”

Spread the love

Loading

Accidentul de azi dimineață în care a fost implicată coloana oficială a lui Traian Băsescu, fost președinte, ridică întrebări. Și aceasta pentru că Băsescu nu ar mai avea dreptul la coloană oficială.

Cunoscutul jurnalist Bogdan Tiberiu Iacob a analizat situația și spune că ”Traian Băsescu nu are dreptul la coloană oficială. Conform legii 406/200, foștilor președinți li se asigură pază și protecție, precum și folosința gratuită a unui autoturism, asigurate permanent de Serviciul de Protecție și Pază, potrivit reglementărilor în vigoare.
Atît și nimic mai mult.
Conform OUG 195/2002, prin coloana oficială se înțelege ”unul sau mai multe vehicule care circulă pe drumul public şi sunt însoţite de unul sau mai multe autovehicule ale poliţiei rutiere, care au în funcţiune semnale speciale de avertizare sonore şi luminoase de culoare roşie”.

Jurnalistul subliniază că Băsescu nu are dreptul la antemergîtori din partea Poliției, potrivit legii. În cazuri deosebite, PP ar putea cere sprijinul Poliției, dar întrebarea care se pune este care e situația deosebită în care să fi fost azi dimineață Băsescu de era nevoie de un dispozitiv special pentru el?

Mai mult, Poliția Rutieră spune că “În această dimineață, în jurul orei 10.45, o autospecială de poliție a lovit ușor un auto ce nu a respectat regimul prioritar de deplasare al autoturismului ce avea semnalele luminoase și acustice în funcțiune. Nu a fost rănită nicio persoană. Autospeciala de poliție se afla în misiune. Cercetările sunt efectuate de către Brigada Rutieră – Serviciul Accidente Ușoare”.

”Despre ce misiune e vorba?
Și cum a ajuns Traian Băsescu să beneficieze de coloană oficială?”, se întreabă Bogdan Tiberiu Iacob.

 

Tagged: