Oameni de teatru, regizori, scenografi, muzicieni, coregrafi, sunt cei care descoperă „talentul”, cei care descoperă crezul și chemarea pentru scenă. Cei care îi învață, îi îndrumă, îi formează pe cei chemați, să pășească pe sfânta scândură a scenei, pentru a împlini „miracolul spectacolului”. Totul e să-i întâlnești și să te bucuri de această întâlnire: „Norocul e de partea celor buni”.
Semnatara acestor rânduri declară cu bucurie că a avut acest noroc de a întâlni „oameni de teatru” încă de la debutul debutului pe scenă, adică în 1953-1954. Începând cu doamna actriță Any Capustin Șerbănescu, Mariantty Banu, Gheorghe Leahu, Kora Ilona și până la Val Mugur și Vlad Mugur, Victor Tudor Popa, Constantin Dimischiotu, Aureliu Manea, Dorel Vișan, Ion Ieremia, Anca Maria Colțeanu, Rodica Rădulescu (canto), Edith Potoceanu (balet). Toți acești oameni de cultură și-au pus amprenta pentru formarea mea ca slujitor al scenei. Doamna Any Capustin Șerbănescu m-a descoperit la o modestă serbare școlară…așa a început descoperirea misterului scenei. Importanți sunt primii pași, dar și mai important este cum privești tu cel vizat…Dacă ești hotărât și doritor să primești învățăturile celor meniți să te învețe.
Oare îi putem numi acești „primi pași” cu cei șapte ani de-acasă?!
-„Da, cred că da”.
Așadar, cu dorința ta, viitorul actor, dar și cu dorința îndrumătorilor pornim spre marea descoperire a misterului spectacolului. Școala Populară de Artă a orașului Lugoj – ”Conservatorul Popular” cum era numit la acea vreme. Școala era acreditată și avea girul ministerului culturii.
Primul dascăl:
D-na actriță Any Capustin Șerbănescu:
-sarcina principală a actorului: dicțiune perfectă, cu un glas impostat și intonație ușor teatrală.
-repetiții în fața oglinzii
-sinceritate și convingere
D-na Any Șerbănescu a jucat în cariera domniei sale roluri de gen „cochete”, adică roluri de femei frumoase și elegante. Din acest motiv, cred, ne sfătuia și pe noi elevele, să fim tot timpul puse la punct în ținuta noastră:
-”Fetelor”, ne spunea, ”puteți să purtați o rochiță simplă de stambă, dar…întotdeauna să fiți coafate și pantofii și ciorapii să nu lipsească chiar și pe caniculă, o femeie nu umblă fără ciorapi subțiri, bineînțeles, oricât de cald ar fi afară”. Am rămas cu acest obicei până acum la această vârstă onorabilă…nu ies din casă nici până la prăvălia din colț fără să fiu cât de cât aranjată.
Dar iată că d-na Șerbănescu s-a pensionat și a venit profesor de actorie d-na Banu Mariantty-regizor la opera Română Timișoara. Și totul se schimbă, metoda de predare și reguli de teatru:
-exerciții de respirație
-respirație diafragmă
-exerciții de improvizație
-impostare de glas
-sinceritate și firesc în vorbire
-fără privit în oglindă
-și tot ce se spune pe scenă – vers, proză, să fie căptușit de gânduri
-gândurile sunt al doilea text al rolurilor.
Și așa a început învățarea meșteșugului actoricesc.
-lecții de canto pentru impostație
-lecții de balet pentru mișcarea scenică
-dăruirea de sine, adică cum îți iubești mama, tata, sora, fratele, prietenii și pe Dumnezeu, tot așa te vei dărui scenei și rolului tău.
Spun cu mândrie că toți acei dascăli ai școlii de artă din acele vremuri au fost atât de dăruiți și loiali profesiei lor, ca de altfel tot sistemul de învățământ era bazat pe conștiinciozitate. Această temelie bine făcută mi-a fost de un real folos în momentul când am ajuns să profesez actorie. Regizorii cu care am lucrat la Teatrul de Stat Turda au fost destul de mulți în atâția ani de teatru: și aici pot spune că am avut noroc să întâlnesc somități: Val și Vlad Mugur, Anca Maria Colțeanu, Aureliu Manea, Constantin Dinischiotu, Dorel Vișan, Victor Tudor Popa. De la seniorul Vlad Ungur am învățat armonia culorilor într-un spectacol plin de culoare în mișcare.
De la Vlad Mugur, fiul, am învățat cât de important este începutul unui spectacol, țin minte că am repetat începutul spectacolului „Casa Bernardei Alba” de cel puțin 7-8 ori (mergeam cu spectacolul la București), ”Maia, de tine depinde cum demarează spectacolul spălând scena”. Așa că, scena teatrului a fost spălată până am albit-o dar vorba e că la București a fost succes. De la domnul Victor Tudor Popa am învățat că actorul poate să joace pe scenă fără să aibă un text mare ”Voroncuța (așa mă alinta), ți-am dat acest rol, pentru că tu știi să joci tăcând”. (Oare poate fi ceva mai măgulitor pentru un actor?) La acest rol m-au ajutat lecțiile de machiaj pe care le-am luat de la vestitul domnul Vaș, șeful serviciului machiaj al operei Timișoara. Domnul Tudor Popa îmi spunea:
„Când simți că ceva nu-ți iese…detașează-te de personaj…și repetă simplu, fără să te concentrezi, ca și cum ai povesti cuiva. Deci, distanțare, pentru ca apoi să revii ca și cum ai lua-o de la zero.” Când am primit pentru a doua oară în cariera mea ”Chirița în provincie” sub regia domnului Dorel Vișan (prima dată a fost la 35 de ani, regia Stelian Stancu), meșterul Dorel Vișan a făcut o scenă de mare haz la începutul piesei când Chirițoaia se rostogolește cu Musiu Charles. Îi plăcea atât de mult, că ne punea să o tot repetăm această scenă. Eu eram proaspăt operată de litiază biliară.
”Meșterul: Hai mai faceți o dată scena!
Eu: Meștere…știți că am fost operată de curând?
Meșterul: O singură dată…te rog…e așa de faină scena!
Și nu pățești nimic…doar după operație ai plecat în turneu în Suedia!” ( na…mai spune ceva, dacă ai ce!) Și acum am să amintesc din nou tot despre învățămintele primite în acel minunat locaș al culturii; Școala de Artă a Lugojului, și anume lecțiile de canto pe care le-am luat cu doamna Rodica Rădulescu, o minunată soprană de coloratură, care a contribuit la impostarea vocii mele. Într-un moment al vieții mele, când din motive familiare a trebuit să ne mutăm la Craiova, am ajuns actriță la Teatrul liric din Craiova. În fiecare teatru liric este nevoie de o actriță (cu ceva glas), care să joace rolurile de comedie din operetă așa zisele rolurile de „duenă”. Deci, din nou am avut noroc că am întâlnit-o pe suava Rodica Rădulescu la acea minunată școală de artă din Lugoj.
Încă odată „Norocul e de partea celor buni”.
Dacă în 1954 eram un pui de om la începuturile cunoașterii în ale scenei, acum, după 67 de ani, întorcându-mă la izvoare, la Lugojul meu drag, am devenit un slujitor credincios scenei. Aici am întâlnit-o pe minunata regizoare Anca Maria Colțeanu, care m-a făcut să-l îndrăgesc pe Eugen Ionescu, Ancuța, care mi-a dezvăluit gânduri despre concepții regizorale… stăteam amândouă până în miez de noapte, dezvăluindu-ne idei, concepții, despre arta spectacolului. Nimic nu e întâmplător! Și acum…când anii au trecut, amintirea dascălilor, a regizorilor, a scenografilor, muzicienilor, revin în mintea și sufletul meu, de-a lungul vieții au fost călăuzele și învățătorii mei. Din tot sufletul meu aș dori să transmit mai departe aceste învățături, acest miracol al scenei, dar mai ales, să descopăr pe cei chemați să pășească pe sfânta scândură a scenei.
Și astfel „miracolul spectacolului rămâne peste timp devenind „De când lumea”
Cu drag, Maria Voronca, o ilustră actriță anonimă!
Lugoj 2021
MATERIAL SCRIS DE MARIA VORONCA – ACTRIȚĂ ȘI REGIZOARE A TEATRULUI MUNICIPAL ”TRAIAN GROZĂVESCU” LUGOJ