Invazie de buburuze asiatice în Timiş

Spread the love

Loading

buburuzele asiaticeMai multe localităţi din Timiş au fost invadate, în ultimele zile, de milioane de buburuze asiatice. 

Buburuzele asiatice, mai mari şi mai colorate decât cele de la noi, au migrat din Japonia, iar de atunci s-au înmulţit peste măsură. Acum, au invadat localităţile Bogda, Masloc şi Altringen din judeţul Timiş. Au mai fost văzute în Visag şi în satele din jur.

Disperaţi, unii dintre localnici au sunat la 112. „Când m-am trezit, era casa pictată de buburuze, mai rău ca ţânţarii. De ăia mai scapi, dar buburuzele îţi intră în ochi, în gură, pe unde apucă. Pişcă şi au un miros urât. De când mă ştiu, că m-am născut aici, aşa ceva n-am…”, a declarat un localnic.

 

„Le puteai lua cu lopata, o fi vreo invazie. Am aspirat şi în nici o jumătate de oră au fost înapoi”, a declarat un alt localnic.

Experţii spun că vara caldă din acest an a oferit condiţţii perfecte pentru răspândirea buburuzei asiatice.

Specialiştii spun că fenomenul are legătură cu valul de frig de săptămâna trecută şi că buburuzele asiatice vor dispărea odată cu prima ninsoare.

În 2012 o invazie de buburuze asiatice a uluit cetăţenii din Marea Britanie. Din cauza înmulţirii peste măsură buburuzele au început să mănânce buburuze, în special pe cele autohtone. După invazia buburuzelor asiatice din acel an au lăsat un mare gol în speciile aclimatizate în insula Britanică.

Pentru prima dată aceste insect au fost observate în Europa în 2004 şi de atunci au ajuns până în Marea Britanie.

Sursa: stirileprotv.ro., Yahoo News, meteoprog.ro.