Autor: Prof. Gheorghe LUNGU
Într-o viață de om poetul Mihai Eminescu și-a făcut patru poze, care se găsesc păstrate în casa JOSEPH ZOLLER. De menționat este faptul că poetul nu accepta foarte ușor fotografierea personală din motive mai mult sau mai puțin înțelese. Evita fotografierea, poate, și din cauză că fotografia era o modă nouă pe vremea aceea, iar el a fost un conservator. Pe de altă parte arta fotografică a fost atunci o adevărată industrie într-un atelier dotat, ce presupunea o muncă deosebită pentru o poză reușită. Acest lucru ne duce cu gândul la ceva costisitor, ceea ce nu permitea oricui să se pozeze.
Să urmărim cele patru portrete fotografice de studio ale poetului la perioade de vârstă diferite:
Prima fotografie
Imaginea simbol a poetului tânăr de 19 ani este redată printr-o fotografie executată la Praga în anul 1869. Aceasta îl ilustrează pe poet “în mod explicit,… expresiv, provocator al sentimentelor adânci, cu privirea scrutând marile orizonturi ale existenței și cunoaterii profunde, cu fruntea liberă și înaltă, semn al inteligenței înnăscute și scrutătoare. “ Toți ne-am familiarizat “cu această imagine a unui tânăr care s-a detașat de lumea fizică și se aruncă în experiența filozofică a Luceafărului. “
“Fotografia îl prezintă cu privirea spre stânga, privire pătrunzătoare, frunte înaltă și lumuinoasă, obrajii unduind într-un zâmbet romantic, buze senzuale, părul terminat schubertinian; portret luciferian ce sugerează pe poetul iubirii veșnice “, spune eminescologul Nicolae Iosub într-un studio. Potrivit acestuia, au fost realizate șase fotografii, din care una i-a fost dăruită de Eminescu, Veronicăi Micle în anul 1872, când aceasta a venit la Viena la tratament.
O variantă a acestei fotografii de la Praga îi aparține unui pictor fotograf din Iași, de la atelierul ”Bernhard Brand Pictor Photograph in Iassy “, care realizează o carte poștală reușită.
A doua fotografie
Fotografia din Medalionul (1878) este cea mai reprezentativă. Poetul este la o vârstă a maturității intelectuale și fizice și îl reprezintă în forma de vârf a vieții și creației. Figură solemnă , profundă, meditativă, poate chiar cu o urmă de liniște și resemnare, aici îl întâlnim pe Eminescu învăluit de inspirație. Poza a făcut-o la cererea lui Titu Maiorescu pentru Medalionul Junimii, efectuată la București, în atelierul lui Franz Duschek.
Iată, ce se scrie în presă despre această poză la început de secol XX:
“Portretul cel mai vrednic de nemuritorul nume al lui Eminescu, rămâne fotografia din tabloul <Junimei > . Ea datează din epoca maturității poetului când personalitatea sa extraordinară ajungea a se manifesta în toată strălucirea și-n toată vigoarea ei; și-n literatură și-n viața publică. Ea ne arată imaginea poetului din vremea în care el a fost, pe cât soarta și mediul l-au iertat să fie, mai mult ca oricând al său propriu, ori mai bine zis al geniului său. <…> Aceasta-i cea mai bună și cea mai credincioasă icoană a lui Eminescu. “
A treia fotografie
Este o fotografie de la Iași din anul 1884. Mihai Eminescu a revenit la Iași și într-o zi frumoasă de vară se afla pe terasa hotelului Traian cu trei prieteni: compozitorul Wilhelm Humpel, poetul Petru V. Grigoriu și profesorul A. C. Cuza. Poetul, fiind îmbrăcat în frumosul său costum alb de vară, a fost invitat de prietenii săi la atelierul fotografic Nestor Heck, unde a consimțit a se poza doar în grup. S-au așezat împreună, dar la o înțelegere a celor trei cu fotograful, a ieșit singur, fapt pentru care s-a supărat, deoarece s-a văzut “amăgit ca un copil. “ Eminescu nu s-ar fi așezat singur în fața aparatului de fotografiat, din motive financiare. Datele sunt furnizate de către Liviu Apetroaie, sciitor și muzeograf la Muzeul Literaturii Române din Iași.
A patra fotografie
Este o fotografie din toamna anului 1887, cu doi ani înaintea morții, când se afla în grija surorii sale Hanrietta la Botoșani în atelierul lui Jean Bieling din localitate. Este fotografia cea mai răspândită, mai ales după moartea sa din 15 iunie 1889.
A fost făcută la insistențele surorii sale, Aglaia, venită de la Cernăuți la Botoșani, unde se afla și poetul, bolnav, la Hanrietta, care și ea suferindă avea grijă de fratele ei Mihai. Portretul a mai fost cerut și de prietena familiei Cornelia Emilian din Iași, susținătoarea materială a familiei (în special a lui Eminescu) în ultima parte a vieții.
Fotografia a reușit bine. Trei copii au costat 15 franci și a fost una data lui Moțoc (președintele Societății Eminescu de la Liceul Matei Basarab, căruia poetul îi luase apărarea în ziarul Timpul, căci a cerut-o telegraphic, una matale și una pentru noi. Această relatare e luată dintr-o scrisoare a lui Hanrietta către Cornelia Emilian.
Această ultimă fotografie a poetului îl înfățișează ca având “o figură stinsă, obosită, de bolnav incurabil, care la 37 de ani arată un om de cel puțin 60 de ani. “ Ion Scurtu puncta “că fotografia îl nedreptățește pe poet și a falsificat în ochii publicului imaginea fizionomiei adevărate a lui Eminescu. Masca nietzscheană pustiită cu ochii înfundați și stătuți nu mai corespunde figurii ideale consacrate…”
În ultimii ani din viață, fizionomia marelui poet Mihai Eminescu a suferit schimbări drastice din cauza tulburării psihice de care suferea, dar și de tratamentele pe care le suporta.
SURSA: Facebook, Casa Ioszep Zoller (Zece părți – capitole)