Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiției au dat două flegme suplimentare pe obrazul românilor: „Luaţi proştilor, c-atât meritaţi!”
În timp ce mii de români fixau ochii pe un car mortuar, iar alţii făceau la infinit retrospectiva acţiunilor unei nebune la metrou, s-au petrecut două evenimente colosale. În primul şi-n primul rând, Camelia Bogdan a fost achitată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Da, aţi citit bine! Cea care a luat bani de la o parte dintr-un proces, dând dreptate pe repede-înainte acelei părţi este spălată de către organul juridic suprem al ţării.
Dacă vreţi să ştiţi cum arată justiţia din România priviţi-o pe Camelia Bogdan. Exact aşa arată justiţia! Boită pe dinafară, cu o propagandă abjectă, dar când toate aceste cartoane sunt date la o parte rămâne realitatea goală. Repet! Priviţi-o pe Camelia Bogdan şi veţi avea imaginea justiţiei din România. Şi, dacă mai vreţi completări, priviţi către Vasilică Dănileţ, Livia Stanciu, Negulescu-Portocală s.a.m.d.
Când am citit prima dată ştirea şi am auzit că duduia a fost iertată cu două opinii separate, am crezut că cei de-acolo s-au luat la trântă, că unii au fost pentru, iar alţii contra. Aiurea! Gânduri de fraier. Cele două opinii separate au fost în sensul albirii totale ale lui Bogdan! Au fost, dacă vreţi, două flegme suplimentare pe care minunata justiţie ni le-a scuipat pe obraz: luaţi proştilor, c-atât meritaţi!
Ar trebui să mai amintim că Inspecţia Judiciară – cea care a constatat abaterea disciplinară a Cameliei Bogdan şi CSM-ul – cel care a dat-o afară din magistratură, nu au fost prezente la ICCJ, refuzând practic să se apere! A fost în acest fel uşurată decizia desantului de la ICCJ.
În aceeaşi nefastă zi de marţi 13 decembrie 2017, în Parlament a fost mermelită legea răspunderii magistraţilor, astfel încât cei care greşesc, exact ca până acum, să poată să stea liniştiţi. Cică pentru ca statul să se poată îndrepta împotriva unui magistrat, trebuie ca CSM-ul să dea OK-ul că eroarea a fost făcută cu rea credinţă. Nu era destul că gravele erori ale magistraţilor erau judecate tot de către magistraţi, se mai cere confirmarea relei credinţe din partea unui organism care, de-a lungul timpului, şi-a dovedit incompetenţa şi reaua credinţă.
Pe zi ce trece, România se îndreaptă pe calea inevitabilă a căderii în zona statelor banditeşti, corupte până-n măduva oaselor, în care bandiţii fac propriile legi, cu ajutorul cărora tot ei judecă. Statul în care ei sunt strict protejaţi şi restul celorlalţi prezumptivi vinovaţi. În România n-a existat şi nu va exista dreptate. A hotărât-o grupul CIA din securitate care în ultima vreme ia decizii pentru tot ce mişcă în ţara asta.
Iată cum ajungem să constatăm că îngenuncherea iremediabilă a baronilor politici s-a făcut pentru a se putea instaura cu brutalitate o nouă structură: baronii juridici. Noua nobilime face absolut tot ce vrea, e protejată pentru toate potlogăriile, nu răspunde decât în faţa sa şi are mână liberă de la stăpânul american. Ţara e o bandă de hoţi, păstorită de hoţi! Unde să-ţi mai cauţi dreptatea? Nicăieri, v-o spun eu. Cinstea a ajuns infracţiune! Suntem iremediabili condamnaţi la cădere pentru că mafioţii au câştigat pe toate planurile.
Dan Diaconu