La Brașov Biserica Evanghelică a FURAT un Muzeu (I)

Biserica Evanghelică a primit imobile care nu i-au aparținut în momentul

când comuniștii au naționalizat clădirile. Biserica Evanghelică a colaborat

cu regimul hitlerist

un imobiliar marca iohannis

După ce la Sibiu, cu sprijinul fostului primar, Klaus Iohannis, acum președintele României,  Biserica Evanghelică a primit prin retrocedare bunuri care nu i-au aparținut în timpul naționalizării comuniste, a făcut același lucru la Brașov.  

 

La Brașov Biserica Evanghelică  a cerut  retrocedarea clădirilor monument în care funcționează Muzeele de Artă și de Etnografie și Folclor. Acest lucru se întâmpla în 2012, în urma unei decizii judecătorești controversate, cu ajutorul politic al unor instituții de stat, care, în loc să apere patrimoniul național, au preferat să fie un avocat al intereselor imobiliare ale Bisericii Evanghelice. 

Nu s-a ținut cont de faptul că în aceste imobile a funcționat în perioada interbelică sediul Grupului Etnic German, aflat sub coordonarea lui Andreas Schmidt, un apropiat al lui Adolf Hitler. Atunci, Biserica Evanghelică cedase această clădire naziștilor, care, apoi, a fost confiscată de statul român, potrivit Tratatului de Pace de la Paris.

În perioada regimului comunist, imobilele au fost transformate în muzeu, adăpostind numeroase exponate din istoria culturală a Transilvaniei. În mod pervers, noul proprietar al clădirilor a impus condiții drastice de funcționare, pe baza unui contract, pe o perioadă determinată – 10 ani. Precizăm că funcționarea celor două muzee este în continuare foarte dificilă, mai ales în condițiile în care Consiliul Județean Brașov, în subordinea căruia se află, și-a manifestat dezinteresul față de cele două instituții de cultură. 

(Vă prezentăm în continuare articolul integral, publicat în data de 27 octombrie 2014.)

 

O situație dezastruoasă

Retrocedările în România depășesc deja granițele scopului inițial: reconstituirea dreptului asupra proprietății. Acum este doar o afacere, în mare parte oneroasă și care poate aduce atingere siguranței naționale și patrimoniului cultural. Aşa putem caracteriza restituirea muzeelor de Artă și de Etnografie și Folclor din Brașov către Biserica Evanghelică. După ce aceasta Biserică a predat de bunăvoie și nesilită de nimeni, în 1942, toate bunurile regimului nazist, colaborând cu Grupul Etnic German, acum revendică imobilele de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Iar cozile de topor din instituțiile statului român și din justiție (cu ajutorul neprecupețit al lui Klaus Iohannis, patronul „din umbră“ al Bisericii Evanghelice) se fac că uită de ceea ce s-a petrecut în anii celui de-al Doilea Război Mondial și refac regimul juridic al acelor vremuri.

Menționăm că în imobilul în care funcționează astăzi cele două muzee naționale (cu un patrimoniu inestimabil) a fost sediul Comisiei Economice a Grupului Etnic German, condus de Andreas Schimdt, un apropiat al lui Adolf Hitler. Situația celor două instituții de cultură brașovene este dezastruoasă, ținând cont de condițiile în care trebuie să funcționeze. După ce imobilul din centrul orașului a fost retrocedat, Biserica Evanghelică a acceptat să-l închirieze muzeelor pe o perioadă de 10 ani, dar în condiții inacceptabile.

 

Evangheliștii vor să preia complet controlul

Deși chiria este foarte mică, evangheliștii vor să se implice în viaţa de zi cu zi a activității culturale, să deturneze scopul acesteia și să transforme muzeele în instituții de propagandă evanghelică. Astfel, aceștia vor să controleze modul de organizare a expozițiilor, să se se implice în întocmirea studiilor despre tradițiile și obiceiurile din zonă, iar specialiștii să devina angajați ai Bisericii Evanghelice, deși vor fi plătiți în continuare din bugetul de stat. Mai mult, muzeele din Braşov sunt obligate să poarte permanent însemnele religioase ale Bisericii Evanghelice și să promoveze intens valorile comunității germane, în detrimentul valorilor multietnice specifice regiunii ardelene. Precizăm că directorii Muzeului de Artă și de Etnografie au refuzat să semneze contractul de închiriere și anexele sale.

Soarta muzeelor din Brașov a fost decisă de judecători, într-un joc stupid al jurisprudenței. Biserica Evanghelică a dat în judecată, în 2003, statul român (în speță Consiliul Județean, în subordinea căruia se aflau Muzeul de Artă și Muzeul de Etnografie și Folclor) pentru clădirea monument istoric de pe strada Ferdinand 1-3 (fosta Eroilor nr. 21). Deși inițial cele două instituții de cultură au câștigat în contencios administrativ la Înalta Curte de Casație şi Justiție, Biserica Evanghelică a câștigat definitiv și irevocabil, tot la Înalta Curte, pe Codul Civil. Asta se petrecea pe 19 iunie 2012.

Mai întâi a fost sediul Asociației meșteșugarilor sași

Pentru a înțelege cum s-a ajuns la această situație, să facem apel la istorie. Clădirea din str. Ferdinand nr. 1-3 din centrul vechi al Brașovului a adăpostit, în perioada interbelică, Asociația meșteșugarilor sași din Brașov (Gewerbevgrain), construită în 1902 și apoi donată în 1939 Bisericii Evanghelice, de teamă că imobilul ar fi putut fi confiscat de naziști. De ce le-a fost frică meșteșugarilor sași, nu au scăpat: în 1942, Biserica Evanghelică a cedat, de bunăvoie și nesilită de nimeni, imobilul Grupului Etnic German.

Această organizație (Deutsche Volksgruppe în Rumanien) a fost înființată prin decretul nr. 830 din 20 noiembrie 1940, ca organizație cu statut de persoană juridică de sine stătătoare. Cetățenii români de etnie germană, reuniți în Grupul Etnic German (majoritatea dintre ei activând în trupele Waffen SS), constituiau o corporație de drept public, pusă sub protecția Germaniei naziste.

În perioada 1940-1944 a fost singurul organism care a reprezentat comunitatea germană din România. Grupul avea sediul la Brașov, fiind condus de către Volksgruppenfuhrer Andreas Schmidt. În sediul din str. Ferdinand 1-3 (unde activează astăzi cele două muzee) a funcționat reprezentanţa economică a Grupului Etnic German între 1942-1944.

În 1941 s-a semnat Convenția Generală privind Reglementarea relației dintre Biserica Evanghelică de Confesiune Augustană și Grupul Etnic German, prin care s-a hotărât trecerea averii fostei „Universități Săsești“ (desființată în 1 iunie 1937), inclusiv proprietățile Bisericii Evanghelice, la Grupul Etnic German. Convenția a fost semnată de episcopul Wilhelm Staedel și de Volksgruppefuhrer-ul Andreas Schmidt.

Precizam că întreg consiliul episcopal al Bisericii Evanghelice, inclusiv episcopul, a fost schimbat în 1940, astfel că noii reprezentanți ai acestei Biserici erau devotați regimului nazist. Începând cu 1942, Grupul Etnic German a preluat controlul asupra învățământului în limba germană, a presei de limbă germană și a instituțiilor de cultură germane. Biserica Evanghelică din România s-a integrat de bunăvoie, cu proprietăți cu tot, în organizația hitleristă.

Convenția de Armistițiu din 12 septembrie 1944 a impus, prin articolul 14, dizolvarea organizațiilor prohitleriste din România. Prin Decretul-lege nr. 1836 din 7 noiembrie 1944, art. 1, s-a abrogat legea 830 din 21 noiembrie 1940, pentru constituirea Grupului Etnic German din România. Tot în acest decret s-a prevăzut ca toate bunurile care au aparținut Grupului Etnic German să fie confiscate. Această situație juridică a fost consfințită prin Tratatul de Pace de la Paris din 1946. Apoi, imobilul a fost preluat de statul român, iar o instanţă de judecată a respins în 1950 dreptul ca această clădire să se întoarcă la Biserica Evanghelică. În anii ’70, aici, în clădirea din str. Ferdinand 1-3 (fosta Eroilor nr. 21), s-au înființat muzeele de Artă și de Etnografie și Folclor din Ţara Bârsei.

Ce s-a întâmplat însă în zilele noastre? Biserica Evanghelică a dat în judecată din nou statul român, pentru a pune mâna pe clădirea monument istoric din centrul Brașovului, în baza legilor privind reconstituirea dreptului de proprietate. Asta, după ce, în 1942, a donat-o naziștilor. Culmea a și câștigat în final! Cu complicitatea unor funcționari guvernamentali și în urma unor decizii judecătorești absurde. Acest lucru, deși, în contencios administrativ, cele două muzee câștigaseră procesul, dar au pierdut pe Codul civil.

Magistrații de la Tribunalul Brașov și de la Înalta Curte au dat dovadă de o gândire obtuză, interpretând subiectiv unele articole ale legii. Nu au judecat în spiritul legii. Nu au ținut cont că distrug două instituții de cultură de o mare importanţă pentru zona Ardealului, că înstrăinează bunuri din patrimoniul cultural al ţării.

Imobilul unde se află cele două muzee a fost sediul Comisiei Economice a GEG. După retrocedare, Biserica Evanghelică l-a închiriat muzeelor pentru 10 ani

 

O judecată strâmbă

Astfel, în decizia pe fond a Tribunalului Brașov se arată că „titlul în temeiul căruia a fost preluat bunul imobil în litigiu (n.r. – de statul român după Al Doilea Război Mondial) este nevalabil, întrucât el a vizat o persoană care la data emiterii acestuia nu avea calitatea de proprietar al bunului, respectiv Grupul Etnic German din România În acest sens, instanţa constată că, în susținerea poziției sale procesuale, pârâtul Județul Brașov (n.r. – în speță Consiliul Județean, care are în subordine cele două muzee) a afirmat că dovada existenţei dreptului de proprietate al Grupului Etnic German din România asupra bunului imobil aflat în litigiu, la data emiterii titlului de preluare, este reprezentată de «Convenția pentru reglementarea raporturilor Bisericii Regnicolare Evanghelice faţă de Grupul Etnic German». În art., 3 pct. 7, din Convenție se prevedea că predarea averii Bisericii către Grup urma să se realizeze în baza hotărârilor reprezentanților comunității bisericești pentru averea comunității locale și a declarațiilor de primire din partea Grupului, documente care nu au fost niciodată întocmite. De asemenea, se reţine că, potrivit mențiunilor existente în acest articol din Convenție, actul juridic mai sus menționat putea să producă efecte juridice numai la data adoptării legii de scutire de impozite excepționale pentru transcrierea drepturilor de proprietate, act normativ care nu a fost niciodată adoptat. Tribunalul reţine, de asemenea, că la data la care a fost perfectată convenția mai sus arătată, era în vigoare art. 431 din Codul civil austriac, care conferă efectul constitutiv de drepturi al reînscrierii în cartea funciară. Aşa cum am arătat, în evidenţele date de către cartea funciară asupra bunului imobil în litigiu, nu a fost intabulat niciodată dreptul de proprietate al Grupului Etnic German din România, calitatea de proprietar tabular având-o reclamanta, în privința căreia legea nr. 485/1944 și legea nr. 1022/1945 nu produceau efecte juridice, întrucât aceste acte normative reglementau situația juridică a bunurilor care au aparținut Grupului Etnic German“.

 

Din păcate, acest punct de vedere este împărtășit și de judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, în decizia luată pe 19 iunie 2012: „Instanţele fondului au reținut corect că preluarea bunului pe numele Grupului Etnic German, prin aplicarea decretului-lege nr. 485/1944 (potrivit căruia s-a abrogat legea 830/1940 pentru constituirea Grupului Etnic German, statul român devenind proprietar al bunurilor aparținând acestuia), s-a făcut eronat, în condițiile în care acesta nu figura ca proprietar al imobilului, adevăratul proprietar tabular fiind Biserica Evanghelică Brașov“.

 

O mână de ajutor de la Iohannis

În luarea acestor decizii ale instanţelor, o mână de ajutor au dat și funcționarii de la Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România. Astfel, primarul Sibiului, Klaus Iohannis, un enoriaș și un lider din umbră al Bisericii Evanghelice, s-a folosit de „relațiile“ sale de la București și a obținut o decizie de retrocedare a imobilului în care funcționau cele două muzee din Brașov, pe 8 aprilie 2008. Nu s-a ținut cont că acest caz era pe rol la instanţele de judecată.

O instituție centrală a statului s-a implicat în dosar, devenind avocatul unei persoane private (Biserica Evanghelică), în lupta pentru păstrarea unui bun care aparținea statului român!!! Și asta, în virtutea relațiilor speciale pe care Iohannis le avea cu președintele de la acea vreme al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților – ANRP (în subordinea căreia funcționa Comisia specială pentru retrocedarea unor bunuri care au aparținut cultelor religioase), Ingrid Zarrour. Mai mult, este de condamnat și faptul că Ministerul Culturii nu a reacționat în niciun fel, neavând niciun gest de a proteja două instituții cultură din Brașov. De ce? Este de notorietate prietenia „la catarama“ a lui Iohannis cu ministrul Culturii de atunci, Adrian Iorgulescu.

Ca intervenient în proces, Comisia specială din cadrul ANRP susține într-o întâmpinare la Înalta Curte de Casație şi Justiție, în data de 24.11.2009, că „pe baza actelor doveditoare, depuse de subscrisa la dosarul cauzei, a reieșit, neîndoielnic, faptul că, la momentul preluării abuzive, respectiv în data de 5 august 1949 (așadar, în perioada de referință a legii), proprietar tabular al imobilului în cauză era Comunitatea Bisericească Evanghelică Brașov“.

În acest context, putem spune că Muzeul de Arta și Muzeul de Etnografie și Folclor nu au avut nicio șansă în faţa acestei rețele de samsari imobiliari, care au acționat într-o structură bine organizată, având oameni bine plasați în zone de influenţă politică și judiciară. Nu putem acuza de rea-credință instanţele de judecată, dar putem constata existenţa unui trend nociv de soluționare favorabilă, pe bandă rulantă, a mai tuturor cererilor de revendicare de imobile în baza legilor de reconstituire a dreptului de proprietate. Un trend extrem de păgubos, care a dus în ultimii ani la devalizarea patrimoniului imobiliar și cultural al ţării. De menționat este și faptul că Biserica Evanghelică a avut-o ca avocat pe Liliana Șelaru, fost procuror DNA (unul dintre cei 3 procurori care aveau dreptul su dea liber la interceptări), soțul acesteia fiind director executiv în Consistoriul Bisericii Evanghelice.

 

Biserica Evanghelică a colaborat cu regimul hitlerist

În apărarea lor, Consiliul Județean și muzeele de Artă și de Etnografie și Folclor au susținut permanent faptul că statul român a preluat imobilul din str. Ferdinand nr. 1-3 (fost Eroilor 21) în mod legal, fiind confiscat de la Grupul Etnic German, care intrase în proprietatea acestuia în urma unei convenții de reglementare a raporturilor dintre Grup și Biserica Evanghelică. Trebuie menționat că aceasta convenție a avut caracter de lege, care a fost tipărită în Monitorul Oficial. Documentul prin care Biserica Evanghelică a donat toate bunurile sale (cu excepția lăcașurilor de cult) Grupului Etnic German a fost adus la cunoștința statului român, condus la acea vreme de mareșalul Ion Antonescu, care a luat act de această măsură și nu a ridicat obiecții. De altfel, Grupul Etnic German era o entitate juridică ce funcționa în cadrul statului român și reprezenta interesele comunității germane din România. Drept urmare, această trecere de proprietate de la o entitate juridică la alta s-a făcut prin lege a statului roman, nu a fost doar o decizie internă în cadrul organizațiilor săsești. De aceea, sunt inexplicabile argumentele susținute de magistrați, care au afirmat că imobilul în litigiu nu a fost niciodată în proprietatea Grupului Etnic German pentru că nu a fost intabulat. Înscrierea în cartea funciară a imobilului din str. Ferdinand nu putea să fie decât parte a punerii în aplicare a unei decizii luate de transfer de proprietate de la Biserica Evanghelică la Grupul Etnic German. Acest lucru este demonstrat de faptul că imediat după ce s-a semnat respectiva Convenție, clădirea Bisericii Evanghelice s-a transformat în sediul Comisiei Economice a Grupului Etnic German, coordonată direct de Volksgruppenfuhrer Andreas Schmidt.

Astfel, în Convenția Generală pentru reglementarea raportului Bisericii Evanghelice de confesiune augustană faţă de Grupul Etnic German, se arăta că „în sprijinul ideologiei național-socialiste, conducerea Grupului Etnic German asigură, ca și celorlalte confesiuni în cadrul Grupului Etnic German, aşa și Bisericii Evanghelice din România, libertatea credinței ei religioase, fără ca prin această libertate să se abuzeze pentru a se aduce o periclitare a existenţei Grupului Etnic sau o violare a simțului moral al rasei germane. Biserica Evanghelică din România se încadrează, fără a avea pretenție de conducere politică, fără vreo rezervă, în noua ordine de viaţă a poporului german și în special a Grupului Etnic German“. La art. 17, litera b), se spune că „în proprietatea grupului etnic se vor preda gratuit cu toate sarcinile, datorii, impozite şi taxe: 1. Averea care mai înainte în mod legal a aparținut de averea obștii, fosta Universitate Săsească (…). Din acea avere mobilă și imobilă care servește scopurilor lucrative, se va preda în proprietatea Grupului Etnic, fără despăgubire“.

(Va urma)

Material preluat cu acordul site-ului ancheteonline.ro

SURSA – COTIDIANUL – Biserica Evanghelică, un agent imobiliar păcătos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *