La Galați – Festival Internațional de Literatură „Poezia – port la Dunăre”

Spread the love

Loading

Autor: Mioara BACIU

Aflat la cea de-a treia ediţie, Festivalul Internațional de Literatură „Poezia – port la Dunăre” a adunat în sălile Centrului Cultural „Dunărea de Jos” din Galați,  circa 100 scriitori din șapte țări și din șapte orașe ale României, în perioada 27-30 iunie 2024, pentru a celebra concomitent, două simboluri ale Galațiului, poezia și Dunărea.

Organizatoarea festivalului, Florina Zaharia, președinte al Filialei Sud-Est a Uniunii Scriitorilor din România (USR), redactor-șef al revistei „Dunărea de Jos””, a vorbit în deschidere despre importanța cuturală a festivalului și a vegheat la reușita acestuia pe parcursul tuturor celor patru zile.

Evenimentul a debutat cu un recital muzical susținut de către soprana Mihaela Ariton, acompaniată la pian de Piro Gaqi. A urmat un maraton poetic susținut de membrii marcanți ai USR (Filiala Sud-Est și nu numai): Katia Nanu, Carmen Andrei, Valeriu Mititelu, Simona Trifu, Octavian Mihalcea, Alex Ivanov, Diana Corcan, Emil Dinga, George David, Dumitru Marian, Aida Zaharia, Daniel Dincă, Adrian Zăinescu, Gheorghe Vidican, Gellu Dorian, Nicolae Corlat, Dumitru Brăneanu și Alina Simona Dragomir, Viorel Dinescu.

Lansarea cărții „Zboruri interioare”, care a marcat Centenarul Ben Corlaciu, „100 de ani de la naștere, 1924-2024”, a constituit un moment plin de emoție, mai ales prin prezența și intervenția, în mijlocul gălățenilor a fiicei scriitorului, Ana Cristina Corlaciu (venită special de la Paris), evocarea fiind realizată de către profesorul universitar George Lateș și poeta Florina Zaharia.

Vernisajul expoziției de artă plastică, cuprinzând lucrări ale elevilor Școlii de Arte a CCDJ, clasa de pictură a prof. Olimpia Ștefan a adus un plus de căldură și culoare finalului primei zile de festival.

Cea de-a doua zi, a reunit în recital poetic invitați de seamă, din Galați și din țară: Amelia Stănescu, Florin Dochia, Valeriu Valegvi, Silviu Bitere, Gabriel Nicolae Mihăilă, Viorel Neagu, Stela Iorga, Liviu Vișan, Ion Zimbru, Săndel Stamate, Firiță Carp, Luiza Cala, Florinel Agafiței și Gabriel Gherbăluță.

Workshopul „Sfârșitul aventurii sau aventura fără sfârșit”” – Angelo Mitchievici, moderat de Cristian Pătrășconiu a incitat pe cei prezenți la opinii interesante, puncte de vedere, alocuțiuni pe tema aventurii, sub toate formele ei.

A venit apoi rândul prezentării și intervenției poeților din: Ucraina (Liudmyla Diadcenko, care și-a lansat volumul de poezie „Cot la cot cu duhurile”, ediție bilingvă ucraineană – română), Austria (Bernhard Widder), Ungaria (Zita Iszo), Bulgaria (Ivan Hristov și Peter Chuhov), Serbia (Verița Preda și Mariana Stratulat, care au făcut furori cu limba română impecabil vorbită, cu prezentarea multitudinii activităților culturale desfășurate în Serbia), Egipt (Hamdi Mohamed Metwally, prezentat de Peter Sragher).

În cea de-a treia zi a festivalului, participanții s-au bucurat de o croazieră pe Dunăre, cu nava „Kaptan M”, pe acorduri de chitară și fluier, concertul fiind susținut de artiștii bulgari Ivan Hristov și Peter Chuhov.

Recitalul actriței Daniela Nane, care a cuprins poeme din creația Ninei Cassian (la împlinirea a 100 ani de la naşterea acesteia), a constituit, de asemenea, un punct de atracție.

De departe, cel mai așteptat moment a fost Gala invitaților, la care, participanții i-au putut întâlni și auzi rostindu-și poeziile și gândurile, pe: Varujan Vosganian – președintele USR, Gabriel Chifu, Horia Gârbea, Adi Cristi, Liviu Ioan Stoiciu, Adrian Alui Gheorghe, Gellu Dorian, Flavia Adam, Cassian Maria Spiridon, Mihai Firică, Emilian Iachimovski, Marius Chelaru, Doina Roman și Liviu Capșa.

În foaierul sălii de spectacole a putut fi vizitată o expoziție și un stand de carte Nina Cassian.

Festivalul s-a încheiat duminică dimineață cu un simpozion intitulat „Permanența Dunării”moderat de George Lateș, cu intervenții susținute de profesorii Gina Necula, Alina Beatrice Cheșcă, Gheorghe Felea și Cătălin Enică.

Organizatorii festivalului au fost Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Sud Est, cu sprijinul Primăriei Municipiului Galați și al Consiliului Local, Consiliul Județean Galați și Centrul Cultural „Dunărea de Jos”.

Partenerii proiectului Art City „Poezia – port la Dunăre” au fost: Filiala de Traduceri Literare a Uniunii Scriitorilor din România (Fitralit), Editura Cărțile Tango, Institutul Liszt, Asociația de Cooperare Transfrontalieră Euroregiunea Dunărea de Jos, Consulatul General al României la Vârșeț, SC Cotnari SA, SC Opanis SA.

Să ne fie „poezia – port la Dunăre” și, mai ales, port peste suflete!

qrf

 

Tagged: