Autor: Preot Ionel Rusu, membru UZPR
- Bun venit în biserica “Sfânta Ana” din cetatea Dunării de Jos, Galați.
- Bine v-am găsit!
În convorbirea de față, dragi cititori, cu căldură sufletească și cu lărgime de inimă, vă invit să poposiți pentru nicavai clipe într-o lume a sincerității debordante și a simplității sufletești reprezentată de tânărul Parachiv Răzvan Gabriel.
- Dragă Gabriel, am rugămintea să ne relatezi câteva aspecte din viața ta de până la 25 de ani, deoarece ai o fire deschisă și ești disponibil să vorbești cu un ziarist de bună credință.
- Am văzul lumina zilei pe 5 ianuarie 2000, în orașul de la Dunăre, cel mai mare port al ei din țară. Am copilărit în casa bunicilor maternali până la vârsta de 4 ani, nefiind scutit de încercări încă din prima zi de viață pamântească. M-am născut la nouă luni cu o malformație congenitală numită hidrocefalee (lichid cefalo-rahidian în exces la creierul mare) și cu un chist denumit DANDY WALKER în zona occipitală din spatele creierului mic.
Mi-a povestit mama că la șase luni după naștere a fost cu mine la medic și mi s-a depistat această această problemă de sănatate. În nenumărate rânduri mi s-a măsurat circumferința craniană pentru a vedea cât s-a mărit acel chist din cap. A urmat, după zisele mamei investigații mai profunde la București. Am avut parte timp de trei ani și jumătate de tratament medicamentos rămânând sub supraveghere permanentă din șase în șase luni până astăzi. Prima operație la cap am avut-o la trei ani și șase luni, când mi s-a montat o valvă cu un drenaj peritoneal care mă ajută la drenarea acelui lichid.
- Chiar astăzi la taina Sfintei Spovedanii un tânăr de 40 ani s-a prezentat foarte supărat pe viață și pe Dumnezeu, întrucât i s-a părut că nu a intervenit cu nimic ca el să fie înplinit. A avut o stare atât de proastă încât mi-a mărturisit că singura soluție pentru el este suicidul, căci zicea că în comparație cu alții care nu vin la biserică le merge foarte bine, iar lui care a mers 20 de ani la biserică Dumnezeu se comportă cu el ca și cum nu ar exista. În intuiția mea dată de Dumnezeu am observat cauza iadului existențial creat de propria lui minte. Pe de o parte, sensibilitatea în exces a firii lui în fața jignirilor din familie, din școală și de la locul de muncă, iar pe de alta singurătatea și lipsa de comunicare cu alții, ducându-l în a vedea totul în negru.
- Acum la 25 de ani când dau timpul înapoi socotesc că Dumnezeu nu este vinovat cu absolut nimic în ceea ce privește crucea mea. Dimpotrivă, de multe ori m-a scos din cele mai grele și complicate probleme și suferințe ale vieții mele. La nivel de gând m-am întrebat de ce tocmai eu a trebuit să trec peste această punte de spini și răspunsul l-am primit prin rugă: Dumnezeu are un plan cu mine și sunt unealta Lui. Îmi amintesc că în anul 2014 am fost spitalizat pentru o singură zi din cauza unui chist sebaceic în partea abdominală dreaptă și care a trebuit operat. Înainte de intervenția chirurgicală fusesem foarte panicat. Mama mi-a sugerat să chem în ajutor în taină pe Sfântul Arsenie Boca. În câteva minute două asistente medicale m-au invitat în sala de operație, doamna doctor fiind deja acolo. Am fost anesteziat parțial și în timpul actului chirurgical ambele asistente m-au întrebat dacă am auzit de Sfântul Arsenie Boca. Pentru a trece mai ușor peste teama de intervenție le-am povestit ceea ce am experimentat personal la mormântul lui de la Prislop, încredințându-mă de o minune. La operație aveam patrusprezece ani iar minunea se întâmplase cu opt ani în urmă. O măicuță, văzându-mă că aveam o deficiență de vedere mi-a dăruit un pic de ulei din candela Sfântului și cîteva pietricele de pe mormântul său, care au început să emane o mireasmă plăcută. Și așa povestindu-le, operația a luat sfârșit depășind orice frică.
- M-am mirat că având această problemă acută de vedere nu ai frecventat școala de nevăzători ci, dimpotrivă ai urmat cursurile preșcolare, primare, gimnaziale și liceale la școala cu statut normal. Cum ai reușit această performanță pentru tine?
- La grădiniță nu am avut parte de vreun mentor care să mă învețe alfabetul Braille. Mă jucam cu jucării, intonam și jucam cântece pentru serbări, primind cele mai importante roluri, ajutat de auz și de memorie. Înainte de a intra în clasa întâia, în timp de trei luni mi-am însușit alfabetul orbilor, datorită unei doamne profesoare nevăzătoare, Mihalețchi Carmen Dumitra. Odată cu mine a învățat și mama același alfabet. Însăși mentora mea i-a recomandat mamei mele să învețe alfabetul o dată cu mine, ca să-mi fie de folos pe viitor. După aproape două luni și jumătate doamna Carmen avea să se stingă din viață. Înscriindu-mă în clasa întâi doamna învățătoare Humelnic Mariana a fost foarte îngrijorată că nu mă va putea ajuta să învăț și să fiu examinat. Mama mi-a sărit în ajutor mergând cu mine la școală zilnic iar doamna Humelnic, de dragul meu, a învățat alfabetul Braille, fiin motivată de faptul că fiica ei dobândise sindromul Down.
- Pănă în clasa a patra a fost bine pentru tine. Cum ai făcut față în clasele V – VIII, respectiv, în clasele IX – XII, având în vedere că ai lucrat cu mulți profesori?
- Tot cu ajutorul necondiționat al mamei. În privința temelor eu scriam în Braille la mașinuța de scris și mama traducea în negru pentru profesori.
- Cum te-au perceput colegii la liceu?
- Unii mă ajutau la predare. Au fost profesori care vorbeau și scriau rapid pe tablă. Mă simțeam total depășit. Fotografiam notițele din caietul colegilor altruiști iar mama scria în Braille acasă. Însă o parte dintre foștii colegi m-au ignorat și am suferit cumplit de sindromul marginalizării.
- Evanghelia Domnului nostru Iisus Hristos ne poruncește să rezonăm sufletește cu cei mai nefericiți decât noi și ne învață să ne comportăm cu cei care au handicap ca și cum aceștia nu l-ar avea pentru a nu le crea un complex de inferioritate care în timp le micșorează stima de sine. Colegii de clasă au beneficiat de pe urma ostenii tale de a învăța?
- Da, când nu știau o lecție importantă în ceea ce privește nivelul de informații profitau de pregătirea mea ca să scape neevaluați.
- Bunătatea și sinceritatea de care ai dat dovadă în timpul studiilor ți-a adus beneficii sau deservicii?
- Profesorii au fost foarte mulțumiți de mine, m-au apreciat și am rămas până astăzi în memoria lor ca un tânăr harnic și drăguț. Bineînțeles, cele două calități mi-au adus plusuri și minusuri, deopotrivă.
- Cum vezi în prezent?
- Sunt nevăzător parțial. Cam aproximativ 30% reperez omul, cifrele de pe cadranul ceasului și de pe ecranul telefonului, văd copacul întreg doar de la o distanță mică, simt mireasma florilor și luna când e proeminentă pe cer. Cu ochiul drept nu văd absolut nimic și mă ajută cel stâng iar tastarea electronică o manevrez prin pipăire.
- Cum te simți la serviciu, în prezența adulților colegi? Ai reușit să te integrezi?
- Cu ușurință, dar nu lipsesc din program aricismele.
- Te bucuri de viață?
- În genere dar, mai există în sufletul meu unele temeri pentru viitor, ceva de genul: ce mă fac dacă se întâmplă o situație nedorită sau un cutare lucru nepăcut care să îmi dea peste cap statutul prezent. Singurii prieteni ai mei adevărați sunt părinții și verișorii mei de gradul întâi. În tăcere rămâne Marele meu Prieten, Dumnezeu ca Tată, Maica Domnului ca mamă iar îngerul Gavriil, Sfântul Ioan Maximovici, Sfânta Parascheva, Sfântul Paisie Aghiorâtul, Sfântul Nectarie, Sfântul Ioan Rusu, Sfântul Ilie Cleopa și părintele Iustin Pârvu i-am dobândit ca frați spirituali.
- Cum simți cu duhul lumea contemporană?
- În ceea ce mă privește, după propria-mi simțire omul zilelor noastre poartă mască și este un excelent actor de teatru de bunăvoie. Cu ajutorul lui Dumnezeu sper să fac față la toate provocările cotidiene.
- Cum îți dai seama că un om este bun sau rău, autentic sau viclean?
- După expresia feței, mai ales după timbrul vocii, după ton și după cuvintele care pot să ajungă sau nu la minte sau pot să rămână sau nu în suflet.
- În încheiere, îți urez sincer sărbători pascale luminoase, cu pace, cu bucurie, cu inimă bună și cu prieteni de calibru care să te respecte necondiționat.
Cea dintâi rază de soare
Mi-a binevestit „Hristos va învia”, „trezește-te!”
M-a mângâiat pe creștetul rănilor mele din suflet,
Mi-a picurat în adânc un germene de alint, după varii capricii,
Mi-a încălzit inima cu dorurile după primăverile de altă dată,
Mi-a dat la o parte vălul întunecat de caldarâmul tocit al gândurilor de oțel, forjate in cupa minții cu insistență.
Ea, aceeași din întâi rază a poposit în pridvorul ferestrei, ca un colind de lumină ce îmi proorocește că va mai reveni.
Mi-a dat ora exactă pentru scularea din noaptea de cleștar a vieții,
Mi-a deschis apetitul pentru rugă și muncă în ogorul existenței.
Mâine, poimâine…o voi întâmpina timp de o secundă cu ochii închiși.
Ionel Rusu