A apărut Libertatea, ziar al românilor din Serbia.
Românii din Serbia editează din 1945 ziarul Libertatea, care a ajuns la Anul LXX Nr. 40 (3809).
Preluăm un articol din Libertatea care reprezintă un strigăt de speranță către patria mamă. Românii din Serbia trebuie să primească și ei cetățenia română, la fel cum au primit românii din Republica Moldova și din Ucraina.
Legea cetățeniei române, ,,bandajată” cu fâșii din cămașa însângerată
Prof. dr. Florian COPCEA
Guvernul României a adoptat în 9 septembrie un act normativ prin care modifică Legea cetățeniei române (nr.21/1991). Demersul este istoric, am putea spune și, eventual, dătător de speranțe pentru sutele de de mii de români din Republica Serbia. Iată, am putea spune, s-a făcut o reparație morală și vorbitorii de limba română aflați în comunitățile istorice din teritorii care nu aparțin administrativ României, pot primi cetățenia română.
Bucureștiul, evident, a ridicat steagul alb deasupra porților țării. ,,Simbolul” nu trebuie explicat prin predarea cetății, ci prin decizia autorităților de a face un pas înainte către împlinirea visului secular al românilor din comunitățile istorice de a căpăta un alt statut. Din păcate, nu trebuie să visăm și nici să ne lăsăm împinși sau atrași în capcană.
Nu ne imaginam că politicienii de pe Dâmbovița vor da dovadă de fermitate.De aceea suntem circumspecți în ceea ce privește ,,mărinimia” celor care, mimând interes pentru identitatea românilor abandonați în lume, vor să demonstreze că nu le este indiferentă soarta acestora.
De aceea, considerăm, ,,eforturile” celor ce se ocupă cu ,,politichia” la București sunt nule, sau cum ar spune poetul minoritar. Ioan Baba, ,,bandajate”. Cu fâșii din cămașa însângerată, îmbrăcată de etnicii români, de bătăile pe umăr ale celor care vor să-I îmbărbăteze, să îi asigure că nu sunt singuri, așa cum au fost timp de aproximativ 190 de ani. Prin Timoc, Morava, Homolie, sudul Dunării și Voivodina, mai ales de când ,,modificările” s-au legiferat, nu numai că bate o ,,boare de Waterlo”, dar s-au îndesit vizitele unor pigmei în zonele locuite de români pentru a culege, chipurile, lauri și pentru a îmbăta cu apă rece spiritele care încă mai cred în ,,himere”.
Ce li se ascunde frumoșilor, naivilor români? Destul de multe lucruri. Guvernul român explică, pe marginea legii adusă în discuție, că, toți cei care vor cetățenie română, au această șansă. Dar, drumul până la a beneficia de un pașaport român este lung și condiționat. În primul rând, vor fi luați în seamă „persoanele care ar putea contribui în mod semnificativ la promovarea imaginii României prin performanțe deosebite în domeniul …sportului”. Poftim?!
Deda Lelea de la Uzdin, de exemplu, sau …ici, din Timoc, pentru a obține cetățenie română trebuie să facă …sport! Să joace oină, geamparalele, tenis de masă și eventual dansul ursului pe sârmă la tradiționalele sărbători de iarnă. Că doar nu or vrea, bieții de ei, să capete degeaba cetățenie! Musai să dea ceva în schimb. Negoțul îți amintește de Take, Ianke și Cadâr. La un moment dat, Ianke, izbucnește: ,,Ce?Facem aici hoție de clienți, pentru un fleac de cinci parale? În mahalaua asta n-avem prăvălie decât noi doi. De la el cumpără creștinii și de la mine ovreii. Cine nu-i nici creștin, nici ovrei, cearcă pe unde poate, ca zgârcita asta de babă ori scârbosul cela de Ițic. Pe așa niște clienți poți să-i dai dracului, că nici noi nu sărăcim, nici dracul nu câștigăse”.
Frumos, nu? Sigur, face haz de necaz. Situația este tragicomică. Spune ,,docomentul” guvernamentalo-istoric: „Cetățenia română poate fi, obținută de către cetățeanul străin sau persoana fără cetățenie care a contribuit în mod semnificativ la protejarea și promovarea culturii, civilizației și spiritualității românești”. Care va să zică, să-și pună pofta în cui uica Toader dacă nu a intrat în echipa de zgomote a vreunui lider și dacă nu a aplaudat când a trecut mașina în vălătuci de praf a, să zicem, consulului de la Zaicear, care și așa i-a înnebunit cu promisiuni pe rumânii din Serbia de Nord-Est.
Nu suntem vestitori de rele, dar ne place să spunem lucrurilor pe nume. Să punem degetul pe rană, adică. Românilor din Serbia li s-a făcut lehamite de ,,programe” și ,,strategii”, care pe zi ce trece îi îndepărtează de umbra strămoșilor. Bineînțeles, cu excepția unor lideri lachei care și-au vândut neamul și credința unor nepricopsiți de doi bani care încă se mai cred cu un cap mai înalți decât restul semenilor. Cum ar fi trebuit procedat? Simplu: să adopte textul legii din Ungaria.
Modificările, negocierile, tatonările, tergiversările sunt doar niște obstacole ,,anume de dânșii inventate”, să-l parafrazăm pe Mihai Eminescu, pentru a nu face nimic. Sau, cum sugeram mai înainte, pentru a-i determina pe etnicii români să creadă în Iehova. Ce s-ar fi întâmplat dacă s-ar fi promovat o lege nerestrictivă, prin care la cerere, obligatoriu cu depunerea documentațiilor impuse de normele europene, fiecare român, jucător de zaruri, sau de șeptic, sau de volei, mă rog, ar fi intrat în posesia mult îndepărtatului pașaport român? Dincolo de ironie se ascunde, evident, o mare dramă, un ,,adevăr bandajat”, ca să ne raportăm la cartea ilustrului poet din Novi Sad. Nimănui însă nu-i pasă. Nici de românii din dreapta Dunării, nici de cei din Ucraina, Moldova, Ungaria sau Bulgaria. Totul este o cacealma electorală.
În rest, nimic! De aici concluzia noastră că legea Cetățeniei române este strâmbă și cocoșată. Nu ar fi nimic rău în toate aceste ,,infirmități”, dar românii s-au săturat de grija părintească a unei țări care nici acasă nu reușește să-și apere cetățenii împotriva sărăciei, a urii și a umilinței. Și, atunci? Să ne resemnăm și să încercăm să-l înțelegem pe Mihai Eminescu: ,,Dar lăsați măcar
strămoșii ca să doarmă-n colb de cronici:/Din trecutul de mărire v-ar privi cel mult ironici./Cum nu vii tu, Țepeș- Doamne, ca punând mâna pe ei/Să-i împarți în două cete:/în smintiți și în mișei,/Și în două temniți large cu dea sila să-i aduni./Să dai foc la pușcărie și la casa de nebuni!”