Unul din cele mai răspândite zvonuri este cel legat de Metro-2, sistemul secret de linii de metrou îngropat adânc în subteranul Rusiei, sub Moscova. Construit la ordinele lui Stalin, despre Metro-2 se zvonește că ar fi mai lung decât metroul public din Moscova și că ar face legătura între Kremlin și cartierul Serviciului General de Securitate. Deși nu există o dovadă oficială, mai mulți muncitori spun că au găsit accidental urme ale Metroului 2.
Lucrările la metroul din Moscova au debutat în prima parte a anilor ’30. Industrializarea forţată a URSS a avut ca efect o creştere rapidă a populaţiei oraşelor sovietice şi în special a Moscovei, iar infrastructura capitalei trebuia remodelată pentru a face faţă forţei de muncă în creştere.
Cel care a planificat şi a supravegheat construcţia reţelei de metrou moscovite a fost Lazăr Kaganovici, descendent dintr-o familie de evrei ucraineni, care va deveni treptat unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai lui Stalin. Kaganovici, în calitatea sa de preşedinte al Sovietului orăşenesc al Moscovei şi ulterior de Comisar al Poporului pentru Transporturi (începând cu 1935), a fost principalul responsabil de reconstrucţia Moscovei din anii ’30 .
Planul de construcţie a metroului moscovit a fost aprobat de conducerea sovietică pe 21 martie 1933. Potrivit planului inițial, metroul urma să aibă 10 linii cu o lungime totală de 80 km. Metroul din Moscova a fost inaugurat oficial pe 15 mai 1935, cu 13 staţii pe o lungime de 11 kilometri.
Actuala reţea de metrou din Moscova are 190 de staţii pe o lungime totală de 317,5 km. Cea mai adâncă secţiune are 74 de metri. Metroul din Moscova ocupă locul 2 în topul celor mai aglomerate reţele de metrou din lume, după cel din Seul.
Paralel cu sistemul public de metrou, se presupune că ar exista o reţea de metrou secretă a cărei construcţie a fost ordonată de către Stalin. Metroul 2 este numele sub care este cunoscută această reţea secretă de tuneluri şi buncăre de comandă.
Se afirmă faptul că Metroul 2 este mult mai lung decât cel public şi că are o adâncime care merge până la 200 de metri. Spionajul american presupune că Metroul 2 leagă Kremlinul de sediul FSB (ex-KGB), aeroportul Vnukovo-2 şi de un presupus oraşel subteran la Ramenski. Se spunea de asemenea că Stalin avea acces la această reţea secretă de metrou chiar de la vila sa de vacanţă situată în afara Moscovei.
Există diferite teorii referitoare la stadiul actual de dezvoltare al Metroului 2. Unii afirmă că orice construcţie la Metroul 2 a fost stopată o dată cu moartea lui Stalin în 1953. Alţii însă susţin că reţeaua secretă de metrou se extinde având ca paravan proiectele de dezvoltare a sistemului public de metrou.
Se presupune faptul că oraşul subteran de la Ramenki poate găzdui aproximativ 30.000 de persoane, având totodată şi un centru de comandă alternativ pentru comandanţii din armata rusă. Se crede că acest complex subteran a fost finalizat la mijlocul anilor ’70 , fiind capabil să asigure condiţii de viaţă pentru mii de oameni pe o perioadă de aproximativ 30 de ani. Conform surselor americane, oraşul subteran de la Ramenki ar avea depozite uriaşe de alimente, generatoare şi locuri de dormit amenajate.
Cele mai multe dovezi ale existenţei Metroului 2 vin de la Departamentul Apărării al SUA. Raportul Departamentului Apărării din 1991, intitulat Military Forces in Transition, menționează existența unei rețele extinse de instalaţii subterane care tranzitează Moscova şi suburbiile sale. Raportul susţine că această reţea subterană secretă era menită să asigure funcţionarea guvernului sovietic în cazul unui război nuclear. Se presupune că actualul administrator al acestei reţele subterane secrete ar fi Ministerul Apărării.
Mulţi cetaţeni ruşi cred în existenţa Metroului 2 şi îl consideră o dovadă a paranoiei de care suferea vechiul regim sovietic.
Se presupune în continuare gestionat de Direcția Principală de Programe Speciale și Ministerul Apărării.
În vara anului 1992, revista literară și jurnalistică Yunost a publicat un roman de autor și scenarist Vladimir Gonik intitulat Preispodniaia în engleză: Abyss, amplasat într-un buncăr subteran de la Moscova. Anterior, în primăvara acelui an, fragmente din roman au fost publicate în ziarul săptămânal Sovershenno sekretno. Într-un interviu cu editorul atât al ziarului și Gonik în 1993, autorul a declarat că termenul „Metro-2” au fost introduse pentru ei și că romanul a fost scris pe baza informațiilor colectate de-a lungul 20 de ani de către cei doi la mai multe puncte de lucru ale metroului din Moscova. Mai mulți lucrători au declarat că există buncăre secrete și căi ferate subterane.
În ultimii ani, Gonik a susținut că buncărele și rețeau „Metro-2” a fost folosit de conducerea Biroului Politic al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (PCUS), împreună cu familiile lor, în caz de război. Potrivit lui Gonik, la începutul anilor 1970, secretar general al PCUS, Leonid Brejnev, a vizitat personal buncărul principal, și, în 1974, a acordat președintelui KGB la momentul respectiv, Iuri Andropov ordinal Steaua URSS – Medalia de erou al muncii socialiste.
Jurnaliștii ruși au raportat că existența Metro-2 nu este nici confirmată, nici negată de FSB sau administrația de metrou din Moscova.
În 1991, Unite Departamentul Apărării a SUA Statele a publicat un raport intitulat “Forțe militare în tranziție”, care a dedicat mai multe pagini orașului subteran de sub Moscova și unei rețele secrete de metrou.
Acest raport susține: „Sovieticii au construit adânc în subteran, atât sub Moscova, cât și în afara orașului. Aceste facilități sunt interconectate printr-o rețea de linii de metrou interconectate, care asigură un mijloc rapid și sigur de evacuare pentru conducere URSS-ului. Conducerea se poate deplasa de la birourile lor în timp de pace prin intrări ascunse în orașul de sub oraș.
Presa sovietică a remarcat prezența unui buncăr enorm, dotat cu toate utilitățile, sub Universitatea de Stat din Moscova. Acest buncăr este destinat autorității naționale de comandă în timp de război. Buncărul este estimate a fi la o adâncime de adâncime 200 metri și poate găzdui circa 10.000 de oameni.
În anul 2004, fostul consilier al președintelui sovietic Mihail Gorbaciov, fostul președinte rus Boris Elțîn și apoi președintele Vladimir Putin au confirmat existența unui metrou secret în Moscova.
În sud-vestul Moscovei, în apropiere de districtul Ramenki, există un complex de clădiri ale bazei de cercetare a Asociației „Știința” (NEBO „Nauka”), construit la o adâncime între 180 m și 200 m și este cel mai mare buncăr subteran cunoscut din Moscova. În conformitate cu aceeași sursă, este conectat cu alte instalații subterane secrete, și pare să fie în măsură să găzduiască până la 15.000 de persoane.
În 2006, Muzeul Războiului Rece a fost deschis pentru public, situat în vechiul centru de comandă Tagansky, protejat la o adâncime de 60 m în subteranul Moscovei. Inițial a fost un buncăr de apărare, dar adâncimea sa este semnificativ mai mare decât cea pretinsă pentru liniile de la Metro-2, și deci nu ar fi fost o parte a acestui system.
Amatori de conspirații continua să creadă că Stalin a construit pentru elita bolșevismului din Rusia o rețea de metro la care nu aveau acces oamenii de rând.
Surse: omofon.com, weradio.ro, nufiipanicat.info, ziarelive.ro, lifebuzz, descopera.ro, jalopnik.com, moscow-russia-insiders-guide.com, en.wikipedia.org