LUGOJ – Primarul Francisc Boldea propune pentru anul viitor o reducere de 20% la impozitele pe teren

Spread the love

Loading

CONFERINŢA DE PRESĂ A PRIMARULUI MUNICIPIULUI LUGOJ

18 octombrie 2016

 slide6

Primul subiect abordat în conferința de presă de către primarul Francisc Boldea   l-a reprezentat preocupările recente ale administrației privind fundamentarea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2017. „Pentru a veni în întâmpinarea cetățenilor, având în vedere că modificările la impozitele și taxele locale prevăzute de noul Cod Fiscal au avut un impact serios asupra populației, propunem pentru anul viitor o reducere de 20% la impozitele pe teren, atât cât permite legea. Toate celelalte impozite vor fi menținute la nivelul celor din acest an,” a declarat primarul Francisc Boldea. 

 

 

În continuare, şeful executivului s-a referit la rezolvarea unui caz social semnalat de presă în ultimul timp. “În data de 18 octombrie, la ora 9.30 am convocat o ședință cu reprezentanți de la Meridian 22, Spitalul Municipal “Dr. Teodor Andrei”, D.A.S.C. Lugoj și din partea Direcției Tehnice din cadrul Primăriei Lugoj cu scopul de a rezolva problema cetățeanului Cosmin Bilă care locuiește de mai mult timp la marginea orașului într-un cort. A fost analizată situația acestuia, s-a constatat că nu deține carte de identitate cu domiciliul în Lugoj. Am decis că începând de astăzi acesta să locuiască la Spital în pavilionul din stânga, dezafectat, spațiu care a mai fost folosit pentru persoanele fără adăpost pe timp de iarnă. Acolo beneficiază de câteva condiții minime (o cameră, baie, apă curentă, energie electrică). Am avut o discuție cu dânsul și i-am solicitat să păstreze curățenia în spațiul de locuit și să nu permită accesul în interior al câinilor pe care îi are în îngrijire, care pot sta în curte. Am solicitat D.A.S.C. și Direcției de Evidență a Persoanei ca în cazul în care această persoană se comportă civilizat și respectă regulile de păstrare a curățeniei să i se acorde o carte de identitate provizorie pe un an în condițiile legii”, a declarat edilul șef.