Autor: Violeta Bobocea, Membru UZPR
Anda Petrache trăiește plenar viața, prin versurile pe care ni le oferă în dar, ca o mărturie peste timp.
Poeta scrie despre oameni, culori și iubire , dar și despre lumina din priviri, despre flori și magia cuvintelor, despre timp și anotimp .
Anda Petrache este fascinată de curcubeiele care se pot forma într-o zi de vară, dar și de licuricii care apar în noapte, de razele de soare proaspete și înmiresmate , de soare și de lumină, de frumusețea inconfundabilă a acestei lumi, de infinitele siderale cerești.
Este o poetă solară, înzestrată cu un dar divin-darul poeziei, al versului.
Natura este în strânsă concordanță cu starea sufletească a poetei. În sufletul poetei cântă ciocârlia , iar “ fluturii încearcă să-și odihnească aripile”. Dorul poetei “ de soare, de ploaie, de vară, de alb” străbate întregul registru stilistic .
Pretutindeni un joc de lumini , un răsărit de soare ne inundă sufletele citind versurile Andei Petrache.
Ne imaginăm “ bulevardul cu castani în floare”, “ poiana cu narcise și cu blonde păpădii, acolo unde scrie tainic “ o vorbă înmugurită-n ram de liliacul cel bătut”.
Poeta scrie cu duioșie “ despre fiecare culoare pusă într-un vers”, despre fiecare intonație și mireasmă, “despre dorințele îmbrăcate în aripi de fluturi”, despre aspirații și năzuințe, despre speranță și gând bun.
Cuvintele ocupă un loc preponderent în lirica poeziei, doar prin intermediul lor ne exprimăm adevăratele gânduri și sentimente .
Doar ele seamănă uneori dor și durere, alteori emoție și iubire, dar “ vor rămâne acolo în stânca poverilor nespuse”, transformându-se treptat într-o poveste fără sfârșit . Cuvintele sunt personificate , umanizate. Observăm aspectul ludic al cuvintelor:”voi lua cuvintele și voi juca șotron cu semnele de punctuație, îmbrăcate în mătăsuri fine”. Cuvintele au rol benefic, schimbă fața lumii:” să ții în mână un cuvânt , pe care l-ai alege să-ți stea în palmă?”
Motivul trecerii timpului, acel fugit irreparabile tempus străbate ca un filon liric poezia Andei Petrache:” s-aduni în palmele căuș acele clipe ce zâmbesc”.
Îndemnul poetei este de a trăi cu intensitate fiecare clipă, pentru că destinul nostru este efemer: trăiește și speră, “ pentru că într-o zi n-am să-mi mai aduc aminte de voi”.
Iubirea, miracolul existenței , acea febră a sufletului, completează tabloul imaginilor poetice, fiind lumină și-ntuneric, dorință și scânteie, speranță, renunțare și vise împlinite,dar și așteptare:” te-am așteptat pe puntea dintre astre “. Poeta se plimbă la braț cu Fericirea, “ într-o veșnicie a clipelor”, cu un roi imens de fluturi “ în cap, în vise și pe umeri “, cu sufletul desculț , despovărat de gânduri .
Sufletul poetei “e o creangă ce păsările așteaptă să se așeze-n cântec , în tril și poezie”. Sufletul Andei Petrache “flămând de bucurie”, e o simfonie a cuvintelor nerostite , “ o apă care curge de pe munte”.
Anda Petrache strânge culorile din suflet, acolo unde “gândurile pleacă pe un colț de visare”, strânge grămezi de vise, sute de scântei , dar și o multitudine de gânduri verzi și albastre, un pumn de visuri și dorințe.
Ce am fi noi, oamenii, fără visuri și aspirații?
Poemele sunt un adevărat cântec răsărit pe o strună, o respirație de aer proaspăt .
Poeta rămâne aievea “ pescărușul ce zboară înspre ape”, cea care a râs și a plâns, a cunoscut bucuria, dar și tristețea acestei vieți , dar continuă să creadă în frumos, în lumină și adevăr , în versuri și în vise, purtând în suflet nostalgia copilăriei , cu “buzunarele încărcate cu dorințe, în părul scurt sau în codițe , până și gândurile zâmbeau”.
În acest volum de versuri , cromatica definește starea sufletească a poetei: “o roză înflorită-n roșu-aprins”, “ cu bleu și alb și roz”, “ un fluture albastru”.
Întâlnim epitete personificatoare:” zâmbete așezate , cuminți , purpurii”, “roze cochete, zâmbitoare”, “ un colț de cer albastru”, “gânduri verzi și albastre”.
Observăm alternanța formelor verbale: perfectul compus :”am luat un cuvânt”, “l-am așezat pe portativ”, “ am scris împreună un cântec”, alternează cu conjunctivul(dorința poetei de a-și exprima bucuria de a trăi, triumful vieții):”să dansăm, să cântăm, să strigăm bucuria”, sau cu prezentul etern: “alergăm după fluturi”, “ alții încă își caută jumătatea “.
Versurile poetei Anda Petrache , încărcate de emoții, de lirism și sensibilitate, prind contur , se trezesc la viață și ne îndeamnă să vedem lumina, frumosul din noi , din ființa noastră:”Azi m-am gândit să pun culori în versuri/ și să renunț la tonuri îmbrăcate-n gri,/ să iau de prin poieni frumosul/ și numai în metafore să scriu”.
Poezia rămâne umbra și lumina care catifelează viața. Poezia trebuie găsită, așa cum a găsit-o poeta Anda Petrache într-un răsărit de soare sau în jocul de lumini, în veșnicia clipelor, dar și în roiul imens de fluturi sau în pescărușul ce zboară spre ape.