LUMINĂ ÎN SUFLET. EXPOZIȚIE DE ARTĂ PLASTICĂ. RETROSPECTIVĂ AUTUMNALĂ

Spread the love

Loading

Autor: Maria Rogobete

Un eveniment aducător de frumusețe, bucurie, curățire sufletească, dar mai ales aducător de lumină, într-o zi de toamnă a lui noiembrie, ziua 3, 2021, a avut loc în Timișoara, inaugurarea Expoziției de Artă Plastică, ora 17 la Galeria Armonii Cromatice (Str.16 Decembrie 1989 nr.14). Minunată toamnă în care trei frumoase doamne: Maria Hadiji, Simona Daniela Molnar, Gabriela Pietreanu, reușesc să aducă acest tablou arămiu al toamnei, clipe colorate, în sufletele celor care au trecut și vor trece pragul galeriei, iar care vor să se încarce de viață, dorințe, speranțe, trebuie să afle că o pot face în perioada 1 noiembrie până în 12 noiembrie 2021. Nu vor regreta, pentru că în aceste armonii cromatice gândurile se contopesc cu universul, sunt atât de multe povești de viață, cuvinte care intră și ies din rame, mâini invizibile îmbrățișează ființe, trimițându-le în lumi paralele pentru a le îmbrăca în copaci galbeni, sau în frunze roșii, pământ argintiu, atât de pufos, să înțelegem că avem o lume întreagă în noi, trebuie să ne menținem puternici, sănătoși și echilibrați, deținem potențial Dumnezeiesc în inimi, iată cum este așezată toamna de aceste doamne, în scaunul regal, pe fiecare tablou stă scris cu litere de imaginație: Bucură-te de viață, omule! Și omul se bucură! Cine sunt aceste trei doamne curajoase care aduc bucurie în viața noastră în aceste vremuri tulburi pe care le trăim? Cine sunt artistele cu zâmbet de copil, zâmbet care alungă fricile: singurătatea, nefericirea, degradarea, distrugerea, nonsensul și ne încarcă cu împliniri, dorința de a trăi viața cu adevărat, speranța de a ne împrieteni cu dorul vieții și care ne spune că depinde de noi să transcedem emoțiile celebrând viața și să nu uităm că suntem perfecțiunea lui Dumnezeu. Despre aceste trei doamne, pierdute în fericirea toamnei spunem:

MARIA HADIJI (născută la 30 iunie 1975 la Topleț, jud. Caraș-Severin), licențiată a Facultății de Litere, Filosofie și Istorie din cadrul Universității de Vest din Timișoara, specializarea Istorie (2002) urmând mai apoi studiile de masterat din cadrul aceleși facultăți, specilaizarea: Romanitate Orientală (2004). Din anul 2007 devine doctor în istorie. Din 2006 Muzeograf II și Șef Secție Etongrafie – Muzeul Banatului Timișoara. Din 2011 este Muzeograf I în cadrul Secției de Etnografie a Muzeului Satului BănățeanTimișoara. Șef Secție Etnografie din cadrul Muzeului Satului Bănățean Timișoara. Absolventă a Scolii de Arte din cadrul Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș, secția Pictură, promoția 2017-2019. Masterand, anul II în cadrul Facultății de Artă și Design a universității de Vest din Timișoara, specializarea Sculptură- Ceramică Membră a Asociație Non Profit Prezent și a Asociației Artiștilor Plastici Romul Ladea Timișoara. Lucrări expuse în cadrul a 26 de expoziții de grup, colective și personale începând cu anul 2017, atât în țară cât și în străinătate, constând în lucrări de pictură și sculptură. Tehnici de lucru: acril pe pânză, ulei pe pânză, tehnică mixtă, pouring art, sculptură obiect-modelaj ceramic, site sculpture/land-art.

Am simțit că trăiesc cu adevărat, am simțit că starea mea de bine, emoțiile pozitive, mulțumirea, bucuria, ce mi-au cuprins întreaga ființă sunt datorate acestor picturi, pentru câteva secunde m-am transformat într-o materie grăitoare hărăzită spiritului artistic.

Gabriela Pietreanu, născută la data de 01.02.1953, a absolvit Facultatea de Sociologie și Psihologie Timișoara, masterandă, a absolvit Școala de Arte Timișoara. A organizat foarte multe expoziții personale, dar și expoziții de grup în multe orașe din țară, cât și în străinătate. Lucrările sale evocă parcă revenirea tuturor timpurilor la conceptul care prinde cu adevărat greutate în dorințe și așteptări, fericirea. În rest, artă și strălucire!

Daniela Simona Molnar, născută în data de 11.02.1967, este autodidact.  A organizat, dar a și participat la multe expoziții de grup atât în țară cât și în străinătate. Intrând în culorile din aceste lucrări nemaipomenite, mi-am dat seama că faptul de a fi iubit nu-ți aduce fericirea, ci faptul de a iubi, aceasta este esența vieții, să simți vibrația trăirilor, să iubești ceea ce faci, să iubești pur și simplu, iată împinirea. Cuvânt și artă!

Colindând prin toate peisajele, adulmecând mirosul anotimpului în care punem accent pe fericire, aceste reprezentări artistice, poetice, prin formele lor dau naștere unor generații de copii ai timpului, ai neamului românesc, dau naștere unui viitor disciplinat, sensibil la criterii compoziționale estetice în care trăiesc culorile, mișcările, fundalurile. Acum, mai mult ca niciodată, avem nevoie de artă, pictura este starea sufletească a omului exprimată în culori, mereu în căutare de ceva nou, extravagant, nebunatic dar și liniștitor, în armonie cu tot ce ne înconjoară.

Să vă spun un secret, după ce veți trece pragul Galeriei Armonii Cromatice, veți deveni mai puternici, aspiranți ai divinului, o să vă treziți și o să celebrați viața în fiecare secundă a realitatății, veți săruta mâinile invizibile care v-au plimbat prin minunea universului, iar la sfârșit veți mulțumi existenței pentru acest cadou: ”Lumină în Suflet”, enigma bucuriei.

Spunea clasicul Hegel: ” Împărăția artelor frumoase este imperiului spiritului absolut”

Mult respect acestor minunate doamne, artiste, cunoscătoare de iubire și adevărate convingeri, le mulțumim pentru încărcătura emoțională care ne-a făcut să deschidem toate porțile blocate din noi pentru a da drumul sentimentelor să meargă pe picioarele lor, pentru a simți adevărata bucurie de a trăi, felicitări artistelor Maria Hadiji, Simona Daniela Molnar, Gabriela Pietreanu!

Tagged: