Autor: MONS. CONF. UNIV. DR. OCTAVIAN POP
Împotriva patimilor trupești ai a duce o luptă deosebită de toate celelalte. Iar ca să știi a lupta dupa rânduială, trebuie să deosebești trei momente și trei atacuri: înainte de ispită, în timpul ispitei și după ispită.
Razboiul dinainte de ispită este, de obicei, împotriva cauzelor care produc această ispită. Adică trebuie să lupți astfel împotriva acestei patimi, nu stându-i împotriva cum te-am învățat la celelalte patimi, ci fugind cu toată puterea de orice prilej care te poate ademeni. Și dacă vreodată e neapărată nevoie a vorbi cu cineva, vorbește scurt, cu fața respectuoasă, liniștită și serioasă. Dă mai bine cuvintelor tale puțină asprime iar nu dulceață.
„Nu da crezare vrăjmașului tău în veacul veacului” , zice Sirah (12, 12). Nu te încrede nici în tine. Fiindcă, după cum arama (bronzul) naște dintr-însa rugină, tot astfel firea ta cea stricată naște dintr-însa răutatea. „Fiindcă după cum arama ruginește, așa și răutatea lui” (Ibid).
Încă odată, nu te încrede în tine însuți, chiar de am zice că nu simți și n-ai simțit atâția ani aceste îmboldiri ale trupului. Căci acest viciu condamnabil face într-o oră ceea ce n-a putut face în mulți ani, și adeseori are lucrările lui tainice și ascunse. Cu cât se face mai prietenos, cu atat mușcă mai mortal[29].
De aceea e mai bine a se teme cineva (cum a arătat și arată experiența) de persoanele cu care se însoțește decât a avea o tovărășie nechibzuită, fie pentru motivul ca i-ar fi rude, fie pentru că sunt cucernice și bogate, ori pentru ca a primit o binefacere de la ele și se crede totdeauna îndatorat a le purta respectul și a le mulțumi[30]. Cu o astfel de tovărășie nechibzuită se amestecă plăcerile otrăvitoare ale simțurilor, încât fără a ne da seama, încet-încet, străbat până la măduva sufletului adevărat, întunecând rațiunea în așa fel că ei încep a crede ca nu-i nimic, oricât de monstruoase și periculoase ar fi cauzele păcatelor, adică: privirile drăgăstoase, cuvintele dulci ale unei părți și ale alteia, semnele și mișcările necuviincioase, strângerea mâinilor s.a. Apoi ajung să cadă, fie în păcătui cel mare, fie în pasiunile diabolice, din care cu greu se pot libera.
De aceea, fugi de foc fiindcă ești cald. Nu zice niciodată că ești cald udat ori îmbibat cu apă. Nu te bizui pe o voința puternică. Nu! Consideră-te cald uscat și îndată ce vei mirosi focul, ești nimicit, cum este scris de Samson: „A rupt vinele cum ar rupe cineva o ață de câlți care ar atinge-o focul” (Judec. 17,9).
Nu te bizui nici pe hotararea ta. Oricât de fermă ți s-ar părea și oricât de sârguitor te-ai socoti. Mai bine sa mori decat sa lovești pe Dumezeu cu păcatul. Fiindcă, chiar de am presupune că ești câlț ud, totuși printr-un neîntrerupt contact de tovărășie, focul cu fierbințeala lui, încet-încet, usucă apa voii tale cei bună și pe nesimțite atât te vei lipi de diavolescul dor, încât nu te vei rușina de oameni, nu vei păzi rudenie ori prietenie, nu te vei teme de Dumnezeu, nici nu vei recunoaște viața, nici toate pedepsele iadului și ale muncii, ci vei săvârși păcatul.
De aceea, fugi, fugi cât poți
a) Întâi de tovărășia persoanelor care sunt piatră de scandal, dacă într-adevar nu vrei să fii prins de păcat și să mori.
b) Fugi de lene și trândăvie. Stai deștept și treaz cu gândurile și cu faptele ce se potrivesc stării tale.
c) Nu asculta vreodată de tine, ci supune-te cu lesnire superiorilor și Părinților tăi duhovnicești, făcând cu râvnă și fără întârziere cele poruncite. Mai ales cele ce te smeresc și sunt împotriva voii și pornirilor tale firești.
d) Nu judeca niciodată și nu osândi cu obrăznicie pe aproapele tău. Adică nu-l condamna; mai ales pentru acest păcat trupesc de care vorbim, chiar de s-ar vădi într-însul. Totdeauna să ai îngăduința față de el. Nu te întârăta asupra lui, nici nu-l ocări. Ci din pilda lui smerește-te și recunoaște că ești slab, praf și cenușă, zicând: el a căzut azi, eu pot cădea mâine.
Fiindcă dacă te vei grăbi a judeca și a defăima pe ceilalți, Dumnezeu te va pedepsi grozav de aspru, lăsându-te să cazi în aceeași greșeală. Domnul zice: „Nu judecați ca să nu fiți judecați” (Mat. 7, I).
Smerește-te ca să-ți poți cunoaște mândria ta. Altfel din cădere și mândrie îți vei cunoaște smerenia ta. Caută tămăduire pentru amândoua: pentru mândria și pentru curvia ta. Deși de te va păzi Domnul și nu vei cădea, nici nu-ți vei schimba gândul, totuși nu te bizui în tine, ci îndoiește-te de tine și teme-te totdeauna de starea ta.
e) La bine seama dacă vei câștiga vreun dar dumnezeesc ori vei fi în vreo bună stare să nu iei în sine-ți vreo idee deșartă ori vreo nălucire ca ai fi ceva și ca vrăjmașii tăi nu te vor ataca, fiindcă te arăți că-i urăști și te întorci de la ei.
Gândind astfel ușor cazi.
Acestea sunt cele ce trebuie să le ții și să le păzești înainte de ispita patimii trupești. Iar în timpul ispitei, gândește de unde vine acest război: din cauze externe ori interne. Pricinile din afară sunt: pofta și curiozitatea ochilor, cuvintele și sunetele dulci, moliciunea și împodobirea cu haine scumpe, parfumurile cele ales mirositoare, convorbirile, semnele, strângerile de mâini și pipăirile care îndeamna la acest păcat.