Mai multe cratere misterioase, din Siberia, au pus pe gânduri oamenii de știință

Spread the love

Loading

gauri misterioase in siberiaÎn Siberia au fost descoperite în această lună mai multe cratere, care au apărut din senin. Primul crater a fost descoperit acum două-trei săptămâni și are un diametru de circa 70 de metri.  Între timp au mai apărut încă un crater în Peninsula Yamal, din Siberia, în districtul Taz și are un diametru de 15 metri. Craterul se află în apropierea satului Antipayuta. Potrivit localnicilor această  gaură s-a  format pe 27 septembrie 2013, dar autoritățile nu au fost informate.

Un alt crater a fost reperat în Peninsula Taymyr, în regiunea Kransoyark și are un diametru patru metri. Craterul a fost descoperit accidental de către păstorii de reni, care aproape au căzut în gaură, în imediata apropiere a unui  avanpost aflat  la peste 100 de kilometric distanță de Nosok. Pâlnia are un con perfect și o  adâncime estimată între 60 și 100 de metri.

Oamenii de știință încă sunt nedumeriți și deocamdată nu pot explica apariția acestor găuri  în pustia de gheață a Rusiei. 

 Andrei Plehanov, de la Centrul de Cercetare Științifică a Arcticii, spune că aceste cratere s-au format ca urmare a creșterii temperaturilor din acest an. O altă teorie este că o bucată de gheață, care se afla în subteran, a creat o gaură în pământ atunci când s-a topit. Un alt aspect este că marginea găurilor  este  compusă dintr-un amestec de apă, sare și gaze, care în anumite condiții, prin aprindere, pot detona o explozie subterană.

 Sursa: dailymail.co.uk

{gallery}crateredinsiberia{/gallery}