Un început a fost făcut cu Salonul Armizette din Satu Mare, care are mai multe saloane deschise în Satu Mare și Baia Mare.
Acum poți să arăți că îți pasă ! Alătură-te Echipei Armizette, în perioada ce urmează, pentru a face Crăciunul mai frumos unui copil care nu a fost atât de norocos ca şi copiii sau nepoții tăi! Salonul Armizette îți propune ca o parte din plata unor servicii să le plătești în jucării, care vor ajunge, cu ajutorul Ordinului Cavalerilor Teutoni de România, sub brăduțul copiilor necăjiți!
Ne-am propus cu această campanie să trezim în fiecare dintre noi sentimente minunate şi, pentru că noi românii suntem un popor frumos la suflet, să convingem că Mos Crăciun există! Și pentru că ne place să fim provocați, vom lansa provocări pentru mai multe firme din țară să urmeze exemplu Armizette.
Și mai dorim să atragem și alte firme din România, service auto, spălătorii auto, saloane de cosmetică și coafură și chiar firmele de taxi etc.
Să luăm exemplu de la Armizette și o parte din onorariu să fie în jucării pentru copii care nu au posibilități să sărbătorească sărbătorile Crăciunului așa cum o sărbătoresc majoritatea dintre noi.
Marele Priorat Teuton al Cavalerilor Sfintei Marii de Jerusalim se implică în această acțiune caritabilă și intenționează să o extindă în Timișoara, Lugoj și Hunedoara.
Împreună, copii din România sunt mai fericiți!
Cu deosebit respect pentru efortul tău, Echipa Armizette!