MECANISME ȘI CULPABILIZARI INOPORTUNE

Spread the love

Loading

Autor: Dr. Paul ICHIM

Constat din cele relatate de presă, că hackerii ruși găzduiți prin nu știu ce fabrică abandonată din „Leningrad”, s-ar fi apucat să scotocească sau să blocheze site-urile partidelor din țară noastră. Ăștia chiar n-au treaba, ce să găsească pe acolo, nu se uită și ei un pic la calitatea multor politruci, ce ar avea de ascuns?
Mă mir și eu acum, cât mai pot, până nu se apucă aia de acolo să blocheze și din aia independenți și liberi la gură. Până atunci le urez original moldovenește…..sa ni-iii…. pupe-n….
Și uite așa, m-am aliniat și eu zilei, am făcut urări mai muncitorești.
Tot astăzi aflu pe aici de la niște reporteri frenetici, că lumea medicală se aștepta la procese după perioada de Covid.
Niște persoane cu intelect dubios sau cu interese „obscure”, în tot acest interval nenorocit de doi ani, au tot culpabilizat lumea medicală, de parcă cei de aici abia au așteptat să facă oamenii cobai sau mai rău, să-i rărească. Psihologic lumea a intrat în panică și n-a mai venit la spital în timp util.
Acum ne lovim de niște cazuri nenorocite, pe terenuri biologice profund compromise, unde cu toată terapia intensivă aplicată, întâlnim o mortalitate înfiorătoare.
Fiind compromisă comunicarea cu aparținătorii, telefonul neținând nici în cea mai amabilă intenție loc de comunicarea directă, suspiciunile și acuzele curg, pur și simplu demobilizant pentru lumea medicală. Destul de mulți confrați pur și simplu au o teamă de cazuri complexe, de aparținători agresivi care parcă nu înțeleg ce transmitem.
În atare situație, cine are ghinionul în garda, se trezește cu cazuri disperate, la care uneori nu mai are mare lucru de rezolvat și implicit cu discuții neprincipiale sau chiar acuzații, chit că a fost unicul ce și-a dat silința să facă ceva.
La asta se adaugă și pseudogrijulii emigrați de ani buni și care comentează de aiurea pe cei de aici.
La atmosfera existentă, nu-i mare minune că o seama de medici să renunțe la a mai asigura garda. Șefii de secție au dreptul prin lege să nu facă gărzi, restul au doar o gardă obligatorie, mai ales că ora de garda ar fi plătită doar cu 60% din salariul de bază. La ce să te omori în gărzi, că să te înjure lumea? Și atunci să vedem cine se mai lupta pentru oameni, deștepții care-n media au ostilizat populația împotriva corpului medical?
A-propos, pentru deștepții-n medicină de pe Google, vedeți că absolut toate investigațiile sau manevrele medicale au capitol de incidente și accidente în timpul efectuării procedurilor, pentru că oamenii nu sunt trași la indigou, iar boala produce manifestări diferite.
În al doilea rând, n-am reușit să avem o verificare medicală periodică a populației, să știm în mod acceptabil ce boli cronice sumeaza fiecare individ în parte și implicit ce resurse biologice mai au într-o situație de urgență medico-chirurgicală.
Probabil o să mai explic și altele, mai ales că la noi se discuta despre cea mai tragică consecință, despre decesul celui drag, care produce mari dezechilibre în familiei. Tendința este de a cere socoteală cuiva, de a culpabiliza pe cineva de pierderea suferită.
Noi cei din lumea medicală, deși nu arătăm, suntem afectați când ne pierdem pacienții, mai ales când nimic nu anunță așa ceva, înțelegem până la o limita și supărarea aparținătorilor, dar să ajungem să fim acuzați aproape permanent, a devenit deja prea mult.

Tagged: